Samsung Galaxy S6 sau HTC One M9 – ce să aleg?
Segmentul smartphone-urilor de top include în prezent, printre altele, şi două dintre cele mai dorite terminale de pe piaţă: Samsung Galaxy S6 şi HTC One M9.
Până de curând, telefoanele de top de la Samsung şi HTC erau relativ uşor de diferenţiat în special în privinţa designului, dar şi prin prisma tehnologiei utilizate pentru camerele foto, însă acum principalele diferenţe vin de la platformele hardware.
Prin urmare, misiunea de a diferenţia cele două smartphone-uri de top de la Samsung şi HTC a devenit mai complicată, iar alegerea unuia în defavoarea altuia nu mai este atât de simplă precum părea în trecut.
Tocmai de aceea, în acest articol ne vom concentra pe primele diferenţe dintre Samsung Galaxy S6 şi HTC One M9 pentru a te ajuta să iei o decizie mai bună.
Specificaţii tehnice
Din multe puncte de vedere, Samsung Galaxy S6 şi HTC One M9 sunt foarte asemănătoare când vine vorba despre specificaţii tehnice.
HTC One M9 | Samsung Galaxy S6 | |
Ecran | 5”, QHD | 5.1”, QHD |
Chipset | Snapdragon 810 | Exynos 7420 |
Procesor | Cortex A53 1.5 GHz + Cortex A57 2 GHz | Cortex A53 1.5 GHz + Cortex A57 2.1 GHz |
Grafica | Adreno 430 | Mali-T760 |
RAM | 3 GB | 3 GB |
Memorie | 32 GB | 32 GB |
Conectivitate | 4G+Wi-Fi | 4G+Wi-Fi |
Camera foto | 20.7 MP, video 4K | 16 MP, video 4K |
Acumulator | 2840 mAh | 2550 mAh |
OS | Android 5.0 + HTC Sense 7 | Android 5.0 + TouchWiz |
Dimensiuni | 144.6×69.7×9.6 mm | 143.4×70.5×6.8 mm |
Greutate | 157 grame | 138 grame |
Design şi construcţie
Samsung Galaxy S6 aduce o nouă filosofie de design, care vine ca replică la numeroasele critici ale utilizatorilor. Plasticul a fost lăsat de-o parte pentru a face loc unor panouri de sticlă pe faţă şi spate care sunt îmbinate într-o ramă metalică, elemente care fac telefonul să arate mai bine. Totuşi, camera foto iese mult în relief, asemănător cu ceea ce a făcut Apple pentru iPhone 6.
În schimb, HTC One a optat pentru un design aproape identic cu predecesorul său, întrucât acesta s-a bucurat de o bună priză la public.Punctele de referinţă rămân carcasa unibody metalică şi cele două difuzoare care asigură o audiţie de bună calitate.
Ecran
O altă diferenţă majoră am remarcat şi în privinţa ecranelor, care au în comun doar diagonala: One M9 are 5”, iar Galaxy S6 are 5.1”. De aici mai departe, lucrurile se schimbă dramatic. Galaxy S6 mizează pe un panou SuperAMOLED cu rezoluţie QHD, în timp ce One M9 are un display SuperLCD3 cu rezoluţie FullHD.
Teoretic, alegerea taiwanezilor este mai logică, întrucât rezoluţia FullHD este mai mult decât suficientă pentru un smartphone de acest nivel. Totuşi, Samsung a vrut să iasă în evidenţă prin rezoluţia QHD, care consumă mai multă energie şi care oferă imagini mai detaliate, fără însă că acest aspect să fie uşor de intuit pentru utilizatorul final.
Platforma hardware
Până de curând, platforma hardware era aproape la fel în cazul telefoanelor de top. Iată însă că lucrurile se schimbă şi aici: Galaxy S6 a renunţat la Qualcomm în favoarea unui chipset proprietar Exynos 7420 care utilizează aceleaşi procesoare ARM quad-core ca şi chipsetul Qualcomm Snapdragon 810 regăsit în interiorul lui M9.
Faptul că Exynos 7420 este construit în tehnologie de 14 nm are însă potenţialul de a reduce consumul de energie şi, implicit, de a îmbunătăţi autonomia, un element care, dacă va fi verificat în practică, va aduce un mare avantaj pentru producătorul sud-coreean.
Ambele telefoane au în varianta de bază 32 GB pentru stocarea datelor, însă Samsung pare şi aici cu un pas în faţă: memoria internă de pe SGS6 foloseşte tehnologia UFS 2.0 regăsită şi în SSD-uri, care permite o fluenţă mai mare în cadrul utilizării de zi cu zi.
Camera foto
Camera foto ar putea fi segmentul în care cele două smartphone-uri sunt mai apropiate ca performanţă decât anul trecut. Galaxy S6 are un senzor de 16 MP cu stabilizare optică a imaginii capabil să înregistreze clipuri video în format 4K, în timp ce HTC a renunţat la camera UltraPixel de 4 MP în favoarea unui senzor tradiţional de 20.7 MP. Decizia are la baza fotografiile modeste realizate pe timp de zi cu predecesorul M8, astfel că decizia este una pozitivă. Cei care savurau totuşi camera UltraPixel nu au multe motive de regret, întrucât tehnologia a fost transferată pe camera frontală.
Software
Criticată ani de zile pentru interfaţa greoaie şi numeroasele aplicaţii inutile, Galaxy S6 vine cu sistemul de operare Android 5.0 Lollipop acompaniat de o interfaţă proprietară TouchWiz care iese în evidenţă printr-un design mai simplu. Samsung promite că telefonul va fi acum mai fluent după eliminarea unor elemente care îngreunau inutil utilizarea.
În schimb, HTC doar a rafinat propria interfaţă prin lansarea noului HTC Sense 7, întrucât beneficia deja de una dintre cele mai curate platforme software din rândul producătorilor de top.
Autonomie
Autonomia continuă să reprezinte o problemă pentru smartphone-urile de top, mai ales că tehnologia acumulatorilor nu pare să se schimbe prea mult în viitorul apropiat.
Tocmai de aceea, utilizarea pe Galaxy S6 a unei baterii de 2550 mAh în detrimentul celei de 2800 mAh de pe S5 poate părea surprinzătoare, mai ales că aceasta nu poate fi înlocuită. Totuşi, utilizarea unui platforma hardware construită pe 14 nm şi integrarea chipului 4G în chipsetul Exynos pot contribui la un consum mai mic de energie, care ar putea fi însă anulat de necesarul mai mare de curent al ecranului QHD. La polul opus, HTC a reuşit să îmbunătăţească capacitatea până la 2840 mAh, iar acest lucru ar trebui să menţină autonomia cel puţin la nivelul celei înregistrate pe M8.
Indiferent de situaţie, probabil că autonomia unui smartphone de top va rămâne la o zi, poate o zi şi jumătate, în cazul unei utilizare obişnuite care presupune coectarea permanentă la internet.
Preţ şi disponibilitate
Pe plan european, HTC One M9 va fi disponibil chiar din lume martie, în timp ce lansarea lui Galaxy S6 este programată pentru 10 aprilie.
Niciunul dintre producători nu a anunţat încă preţurile de lansare, însă potrivit unor zvonuri anterioare ambele telefoane ar urma să coste în versiunea de bază circa 750 EUR, echivalentul a 3.200 – 3.300 lei.
Preţurile ar fi similare cu cele de la lansarea predecesorilor şi ar urma să scadă destul de puternic inclusiv în primele şase luni. Totuşi, merita să remarcăm că, în general, telefoanele Samsung se ieftinesc mai mult decât cele HTC pe parcursul timpului.
Concluzii
Samsung Galaxy S6 şi HTC One M9 se alătură segmentului smartphone-urilor de top prin utilizarea a doua reţete diferite.
Galaxy S6 este caracterizat de numeroase noutăţi în ceea ce priveşte design, platforma hardware sau aplicaţii software, cu scopul de a remedia punctele slabe ale predecesorilor. În schimb, One M9 păstrează designul implementat în urmă cu doi ani, mizează pe reţeta clasică a chipsetului de top de la Qualcomm şi aduce schimbări majore doar la camera foto.
În cele din urmă, ambele telefoane se vor dovedi probabil performante în utilizarea de zi cu zi, iar alegerea unuia sau altuia dintre ele va depinde în bună măsură şi de gusturile personale în materie de design sau interfaţa software.
Cristian
1 martie 2015 la 23:24
Ecranul la Samsung S6 este QHD nu FHD.
barnici
4 martie 2015 la 19:38
Cristian….se pare ca dormi….specificatiile la S 6 au fost scrise corect. Doar in panoul de comparatie a fost trecut la HTC rezolutia gresit. Buna dimineata Cristian.
Cristian
9 martie 2015 la 00:33
Era scris gresit atunci asa stiu eu si mai jos am specificat la HTC nu are ecranul FHD? In articol este QHD. Buna dimineata si tie.
Florin
3 martie 2015 la 19:21
Nu exista comparatie intre cele doua. Galaxy S6 este mult mai bun. Camera de la M9 nu a adus nimic nou.
vlad
3 martie 2015 la 20:27
sincer la ce design au cei de la Samsung cu al lor s6…as merge in continuare pe mana Samsung…
Cristian
4 martie 2015 la 02:13
HTC-ul are ecran FHS nu QHD.
Cristian
4 martie 2015 la 02:13
FHD scuze.
Cristian
5 martie 2015 la 16:06
Nu intelegeti ca telefonul de la HTC n uare ecranul QHD ci Full HD? Va este lene sa modificati, am mai scris inca o data.
tataieee
5 martie 2015 la 21:09
As alege HTC One M9, de Samsung m-am saturat…
Cosmin
7 martie 2015 la 11:25
Clar Galaxy S6. Design-ul lui HTC One M9 s-a schimbat foarte foarte putin in comparatie cu prima generatie lansata in 2013 si din cate am inteles, are mari probleme cu incalzirea…
Hermann
5 ianuarie 2017 la 16:57
Spre deosebire de Galacsi care ia foc direct FARA ca sa se mai incalzeasca! Lol! Daca taceai, filozof ramaneai!
cata
11 martie 2015 la 10:41
cred ca as incerca si S6 ..
Teodosiu Cezar
17 martie 2015 la 08:17
1. Această certificare îi asigură protecţia deplină la contactul cu apa şi nu numai (multe telefoane lansate cu certificatul IP67 nu făceau faţă la contactul cu apă, mai ales dacă erau scufundate deplin în apă). Însă acest certificat IPX 5 îi asigură o protecţie chiar dacă este introdus în lichid, la o anumită adâncime.
2. Anul trecut, într-o zi de vară, când îmi spălam pantalonii, eu am uitat că telefonul meu este în buzunarul de la pantaloni. După ce am început să-i spăl mi-am dat seama de lucrul acesta, dar a fost prea târziu. Telefonul nu era rezistent la apă. Aş fi avut nevoie de smartphone-ul Allview E2 Jump.
Florian
29 martie 2015 la 20:33
s6 au copiat mult iphone 6..in nici un caz nu as alege samsung
htc sau iphone
r3cky
30 martie 2015 la 10:33
Eu cred că e tocmai invers. Că anii trecuți îți era mai greu să alegi între Samsung și hTc. Dacă hTc venea cu un design și materiale premium, Samsung era în față pe partea de tehnologie (cameră mai bună, baterie mai bună, timpul de încărcare mai scurt etc.).
Acum, lucrurile sunt simple. Alegi M9 în defavoarea lui S6 doar dacă ești fan hTc. În rest… Samsungul îl spulberă la toate capitolele.
Camera foto de pe M9 e sub așteptări (aveti o mulțime de review-uri pe ‘net) pe când cea de pe S6 e cea mai buna cameră pusă vreodată pe un telefon mobil (la fel, nu eu zic asta).
Dacă hTc vine cu același design de 3 ani, Samsung, pur și simplu, a venit cu altceva anul ăsta.
Ionut
8 aprilie 2015 la 15:12
S6 este o copie ordinara iphone 6, se vede clar. In niciun caz sticla nu e mai buna decat aluminiu folosit de iphone 6 si Htc one; deci s6 pierde iar teren…
Daca vb de ecran, aflati ca aceasta tehnologie fiolosita de Samsung a fost criticata de multi utilizatori pe motiv ca mananca la greu bateria, deci il vei incarca mai des.
In concluzie, cred ca Htc One M9 are tot ce-ti poti dori!
Ionut
8 aprilie 2015 la 15:14
Pe S6 se vede clar ca ecranul si imagiea sunt prea luminoase,sunt „fortate”.
La ce ecran are si la configuratia hardware de pe S6, cred ca o baterie de 3000 ar fi fost muuult mai buna.
Personal, merg pe mana celor de la Htc pentru calitate si configuratie.
Best
14 octombrie 2015 la 22:28
HTC M9 are 2 difuzoare frontale. Pentru cei ce se intreaba cat de mult conteaza, raspunsul este simplu: MULT! Ai parte de o experienta superioara.
cristian
25 noiembrie 2015 la 09:00
alegeti S6 ,dar sa nu plangeti daca-l scapati din greseala chiar si pe covor. e din sticla si e foarte sensibil la cazaturi. As alege in continuare HTC m9 pentru carcasa estetica si rezistenta la cazaturi. Telefonul il iau sa-l tin o perioada nu doar sa ma dau mare ca mi-am luat fitze S6 ….am avut htc one m7 si mi-a scapat pe jos de sute de ori si doar l-am zgariat. Si aspectul asta al rezistentei carcasei este de luat in vedere nu doar caracteristicile telefonului.
ana
8 mai 2016 la 17:54
Tu iti cumperi telefon ca sa il scapi pe jos?
Anonim
30 decembrie 2015 la 14:20
HTC One M9
Ady23lop
19 martie 2016 la 00:17
S-a dovedit ca M9 este net superior lui S6
Antutu prezinta o statistica a telefoanelor de ultima generatie si M9 este inca in top…ms
Daniel Popescu
19 martie 2016 la 12:11
Testele de benchmark nu sunt chiar atat de relevante pentru utilizarea de zi cu zi a unui telefon.
gabriel
28 august 2016 la 07:30
eu si nevasta mea avem ambele telefoane si vreau sa spun ca nu as da htc m9 pe samsung galaxy s 6 poate uni dintre voi spuneti ca samsung e mai performant decat htc dar nu e la fel de rezistent ca htc cu samsung numa probleme are deja o trebuit sai schimbe softu ca i se tot bloca in timp ce htc nam avut probleme cu el
si diferenta prea mare nu este intre ele doar atat ca cei de la samsung stiu cum sa prosteasca oamenii cu rahaturile alea de 6 s eu nu sunt fan htc dar vupa ce am vazut ce sa intamplat cu tel lu nevasta mea nu miar mai trebei samsung in viata mea si plus ca pe samsung dai aproape inca odata banii cei dai pe un htc si e de tot rahatu samsung galaxy