Samsung Galaxy Camera – Smartcamera cu Android 4.1 şi conexiune 3G
Probabil că titlul te induce puţin în eroare, dar trebuie să te obişnuieşti cu asta: aşa cum telefonul a devenit smartphone, aşa şi camera foto devine smartcamera dacă are un sistem de operare precum Android. Este şi cazul lui Samsung Galaxy Camera, prima cameră foto compactă produsă de Samsung care utilizează Android şi care a fost lansată la IFA 2012.
De la bun început trebuie să spunem că este o cameră foto diferită substanţial de Nikon Coolpix S800c, care a devenit cu numai câteva zile în urmă prima cameră foto compactă cu Android.
Samsung Galaxy Camera iese în evidenţă prin dimensiunile mai mari decât ale unei camere foto compacte obişnuite, iar principalul vinovat de acest lucru este ecranul Super Clear Touch cu diagonala de 4.8” şi rezoluţie HD.
Cu o greutate de 305 grame, camera nu oferă o aderenţă foarte bună în mâini, însă plasticul texturat de pe margine este plăcut la atingere. Pe suprafaţa camerei se remarcă doar butonul de pornire/oprire, cel care activează zoom-ul şi un altul pentru flash, întrucât restul comenzilor se realizează prin intermediul ecranului sensibil la atingere.
Camera mizează pe un senzor CMOS de 16.3 MP şi înregistrează în format Full-HD cu 30 de cadre pe secunde, iar dotările tehnice specifice de regulă smartphone-urilor sunt cel puţin interesante: procesor quad-core cu frecvenţa de 1.4 GHz, conectivitate 3G, Wi-Fi, bluetooth 4.0, GPS şi Glonass, 8 GB pentru stocarea datelor şi alţi 50 GB oferiţi gratuit prin Dropbox.
Sistemul de operare
Meniul camerei este foarte uşor de utilizat, iar ecranul touchscreen îţi permite să focusezi imediat imaginea şi să realizezi poze printr-o simplă apăsare a display-ului. Teoretic beneficiază şi de comenzi vocale, însă colegii noştri nu au putut testa această caracteristică în mediul zgomotos de la conferinţa Samsung.
Evident, există numeroase aplicaţii de editare pentru fotografii şi clipuri video, printre care şi Video Maker, dar şi multe altele pe care le poţi instala din Google Play Store. Sistemul de operare Google Android 4.1 Jelly Bean funcţionează practic la parametri obişnuiţi: poţi naviga pe internet pentru a trimite pozele direct pe Facebook sau alte reţele sociale, poţi verifica mail-uri, poţi instala jocuri şi, în general, îl poţi folosi ca pe un smartphone.
Accesorii pentru Galaxy Camera
Că Samsung mizează puternic pe noua cameră foto cu Android este evident şi datorită numeroaselor accesorii prezentate la IFA 2012: pe lângă banelele blitz-uri externe, au fost prezentate şi accesorii precum huse sau dispozitive pentru transportul camerei.
Disponibilitate şi preţ
Din păcate, Samsung nu a oferit niciun fel de informaţii cu privire la lansarea efectivă a lui Galaxy Camera în magazine sau la preţul pe care îl va solicita pentru acest aparat foto. Până când vom afla mai multe informaţii despre aceste subiecte, te lăsăm în compania clipului video realizat de colegii noştri Andrei şi Ionuţ la IFA cu noua Samsung Galaxy Camera:
UPDATE: Samsung Galaxy Camera este disponibila in Romania pentru 2.099 RON.
mary
7 septembrie 2012 la 13:23
M-ar intresa si pe mine cat costa aparatul foto Samsung Galaxy Camera?
Daniel Popescu
7 septembrie 2012 la 14:47
Din pacate, Samsung nu a oferit niciun fel de detalii cu privire la pretul lui Galaxy Camera. Deocamdata nu se stie nici macar cand va aparea pe piata.
In orice caz, cred ca pretul camerei va fi destul de mare, comparabil cu cel al unui smartphone de top.
galaxycamera
29 ianuarie 2013 la 15:13
Pot sa stiu daca a aparut pe piata si cat costa? Multumesc
Daniel Popescu
29 ianuarie 2013 la 21:12
Samsung Galaxy Camera a aparut de curand si in Romania si costa aproximativ 2.100 RON. La sfarsitul articolului de mai sus gasesti si link catre unul dintre magazinele care comercializeaza camera.
adrian
16 martie 2016 la 00:29
Eu mi-am luat-o in zile cu reduceri..cu 899.90 de la reprezentanra dinAfi Cotroceni..cand in alte magaxine pretul era de 1500…1600. Am avut bafta.
adrian
16 martie 2016 la 00:31
Eu niciodata nu cumpar un lucru cand apare…ci stau sa-i mai scada pretul