GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

ADATA XPG EMIX H30 și SOLOX F30: căști cu amplificator pentru gaming

Autor: Echipa Giz.ro

ADATA a anunțat în luna decembrie lansarea primelor căști pentru gaming sub marca proprie XPG, debutând astfel într-un segment de piață la modă cu un produs din gama superioară care oferă la pachet și un amplificator dedicat: XPG EMIX H30 și SOLOX F30.

Piața căștilor de gaming este una dinamică, aceasta fiind populată de jucători cunoscuți precum Turtle Beach, Logitech, Creative Labs sau Plantronics, dar și de mai nou intrați precum ASUS, Kingston și, de acum, și ADATA.

Noul pachet compus din căștile stereo XPG EMIX H30 și amplificatorul SOLOX F30 cu conectare USB face parte din gama XPG, în care ADATA a inclus până acum memoriile RAM, unitățile de stocare SSD și alte câteva accesorii dedicate amatorilor de jocuri.

Alături de căștile intra-auriculare XPG EMIX I30, EMIX H30 și SOLOX F30 marchează debutul în segmentul audio, iar începutul este destul de promițător pentru o companie care nu are experiență în acest domeniu.

adata-xpg-emix-h30 (1)

Prezentare ADATA XPG EMIX H30 și SOLOX F30

Căștile stereo XPG EMIX H30 au o construcție bună, aceasta îmbinând materialele plastice dure cu o bandă elastică fabricată din aliaj de aluminiu. Fiind vorba de un produs de gaming, nu putea lipsi micile artificii vizuale, cum ar fi plasa de culoare roșie de pe cupe sau sistemul de iluminare LED, însă XPG EMIX H30 reușește să aibă un aspect suficient de simplu pentru a nu-i deranja pe cei care nu agreează în mod deosebit excesul de culori.

Cupele căștilor au un design supra-auricular, însă sunt suficient de mari pentru a fi considerate și circu-auriculare în cazul în care aveți urechi ceva mai mici. Bureții sunt căptușiți cu un material moale care imită pielea iar interiorul lor este umplut cu spumă cu memorie pentru a asigura un confort sporit. Banda ajustabilă metalică are și ea un suport pentru cap fabricat din același material.

adata-xpg-emix-h30 (4)

Designul cupelor este unul deschis însă, iar asta înseamnă că zgomotul din căști va fi sesizabil în jur ia zgomotele din cameră vor putea fi sesizate. XPG EMIX H30 folosesc difuzoare cu diametrul de 53 de milimetri, o dimensiune mai mare apreciată în segmentul superior audio, acestea oferind o impedanță de 32 de ohmi, un răspuns în frecvență în gama 20 – 20.000 Hz și o sensibilitate de 110 dB.

Căștile oferă un microfon liber ajustabil cu LED roșu pentru indicarea funcționării care poate fi complet detașat în cazul în care nu avem nevoie de comunicare prin voce. Acesta are o sensibilitate de 42 dB și un răspuns în frecvență între 50 și 10.000 Hz, însă are un design simplu omnidirecțional și va capta ușor și zgomotele din jur, nu doar vocea utilizatorului. Sperăm că sistemul de atenuare a zgomotului de fundal lăudat de producător va fi suficient de eficient pentru a atenua această problemă.

adata-xpg-emix-h30 (2)

Cablul de conectare al căștilor are o lungime impresionantă de 2,4 metri și oferă trei conectori: cei pentru microfon și cască sunt conectați direct la PC, în timp ce conectorul USB asigură alimentarea procesorului intern și a sistemului din iluminare din cupe.

După cum se remarcă, căștile ADATA XPG EMIX H30 pot funcționa de sine stătătoare, însă producătorul a decis să facă pachetul mai atractiv și să includă și un amplificator dedicat pentru cei care nu au o interfață audio prea grozavă în PC.

adata-xpg-emix-h30 (5)

Având un design simplu, acest amplificator se conectează la desktop sau laptop prin intermediul unui cablu USB. Pe lângă cei doi conectori audio pentru cască și microfon, SOLOX F30 mai oferă o ieșire audio pentru un alt sistem audio, utilizatorii putând opta astfel pentru căști sau boxe fără a mai cupla și decupla conectori. În plus, amplificatorul mai oferă 3 conectori USB, unul pentru căști și doi pentru conectarea altor periferice.

Pe lângă masivul buton pentru controlul volumului, amplificatorul SOLOX F30 mai oferă un comutator pentru selectarea ieșirii audio (căști sau boxe), un comutator pentru controlul microfonului și două butoane care controlează procesarea audio și virtualizarea 7.1 a sunetului.

Procesorul audio din SOLOX F30 oferă un modul de virtualizare 7.1 a sunetului pentru a putea oferi o spațializare cât de cât bună cu ajutorul a doar două difuzoare. Ca de obicei însă, această procesare nu este spectaculoasă, XPG EMIX H30 neputând oferi poziționarea oferită de căștile cu 8 difuzoare interne.

Pentru ajustarea ambientului sonor, amplificatorul oferă patru șabloane de egalizare Game, Movie, Vocal şi Music care se pot alege în funcție de utilizare și preferințele personale. Opțiunile nu sunt prea bogate, însă sunt la îndemână, iar amplificatorul nu are nevoie în plus nici măcar de drivere deoarece este văzut de sistemele de operare Windows și mac OS ca o simplă interfață audio care respectă standardul HD Audio.

adata-xpg-emix-h30 (3)

Pachetul oferit de ADATA include și un suport pentru căști care oferă și o bază magnetică pentru prinderea amplificatorului, fiind astfel o soluție simplă care ține la un loc aceste două periferice audio. Pentru cei care se deplasează des, este oferită și o husă încăpătoare care poate închide atât căștile cât și amplificatorul separat.

Preț și disponibilitate

Pachetul compus din căștile XPG EMIX H30 și amplificatorul SOLOX F30 este oferit la un preț de circa 850 de lei, puțin cam piperat dacă ne uităm la oferta rivalilor. ADATA a afirmat că XPG EMIX H30 vor fi disponibile și separat, însă nu știm când și la ce preț vor sosi acestea pe piață. Pentru oferte actualizate, puteți verifica aici sau aici.

În acest segment de preț, ADATA XPG EMIX H30 + SOLOX F30 concurează cu produse precum Plantronics Gaming RIG 500E, ASUS Strix DSP sau Logitech G933, situația fiind destul de defavorabilă pentru noii veniți dacă ținem cont că unele dintre aceste modele oferă difuzoare mai mari sau mai multe, conectivitate wireless sau alte artificii.

Concluzii

XPG EMIX H30 și SOLOX F30 marchează debutul companiei ADATA în segmentul căștilor pentru gaming, acestea oferind un sunet stereo bun, difuzoare mari, cablu lung și un amplificator separat care oferă câteva beneficii suplimentare. Dacă ADATA va reuși însă să concureze cu rivalii tradiționali de pe această piață, rămâne însă de văzut.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri