Cele mai bune filme SF / Sci-Fi în 2021 – Avengers, Gemini Man sau Warning
Există o categorie de producţii cinematografice mai puţin exploatate în ultimii ani: filmele SF impresionează de obicei prin efecte speciale, dar nu se bucură de o popularitate foarte mare la public.
Totuşi, există câteva premise interesante pentru acest an, prin prisma faptului că pe lista premierelor sunt numeroase filme Sci-Fi cu potenţial.
Pe lângă amintetele efecte speciale generate pe computere, vom avea parte şi de clasicele filme cu roboţi, dar şi de unele filme science fiction cu extratereştrii.
Iar asta nu este tot: tot în acest an vor apărea şi filme fantasy, în care accentul se pune mai mult pe ficţiune decât pe ştiinţă, dar în doze suficient de puternice pentru a atrage şi publicul hard SF. Prin urmare, te invităm să urmăreşti câteva trailere pentru filme SF care vor ajunge la cinema în acest an şi să ne spui în rubrica de comentarii care dintre ele ţi se par cele mai atractive şi de ce.
Filme SF în 2021
Iată cele mai interesante producții science-fiction care vor apărea pe marile ecrane pe parcursul anului 2021:
Captive State
Au trecut 10 ani de când o civilizație extraterestră a ocupat planeta, iar fiecare oraș are parte atât de oameni care formează rezistența, cât și din colaboratori care ajută extratereștrii să-și îndeplinească obiectivele. Acțiunea filmului se petrece într-un cartier din Chicago care prezintă ambele tabere. Subiectul este unul asemănător cu cel al serialului Colony, însă filmul nu are momentan o dată pentru premieră în România.
Avengers: Endgame
Știm că este vorba despre un film cu supereroi, însă tocmai de aceea poate fi încadrat cu ușurință în categoria fantasy. În noua producție Avengers vom avea ocazia să aflăm ce s-a întâmplat după sfârșitul tragic al multor supereroi la finalul lui Avengers: Infinity War. În prezent nu se cunosc prea multe detalii despre acest film, însă am aflat deja că printre noutăți se numără și prezența lui Ant-Man, în timp ce Tony Stark este pierdut în spațiu. Nu este însă exclus să avem parte de o nouă serie de supereroi care ne spun “la revedere”.
Ad Astra
Dacă îți plac filmele SF, iar Interstellar se numără printre favoritele tale, ai face bine să nu ratezi prezența la cinema cu ocazia premierei Ad Astra. Brad Pitt interpretează rolul unui inginer care decide să plece în căutarea tatălui său. Acesta din urmă este interpretat de Tommy Lee Jones și a plecat cu 20 de ani înainte spre… Neptun. Din distribuție mai face parte și Donald Sutherland, în timp ce regia este semnată de James Gray.
Gemini Man
După o absentă destul de mare, toamna acestui an ne aduce din nou în preajma lui Will Smith, de data aceasta într-un rol serios. Smith interpretează rolul asasinului Henry Brogen care se apropie de vârsta pensionării, însă retragerea devine rapid doar un vis frumos, întrucât trebuie să înfrunte propria sa clonă. Filmul este regizat de Ang Lee.
Terminator
Da, este adevărat că nu știm prea multe detalii despre noua producție Terminator. Pe de altă parte, un astfel de film nu poate lipsi dintr-o listă cu cele mai bune filme de acțiune ale anului, fie numai și pentru renumele seriei. La cei aproape 72 de ani ai săi, Arnold Schwarzenegger este pregătit să joace un nou rol principal într-una dintre seriile care l-au făcut celebru.
Star Wars: Episode IX
Anul 2019 aduce finalul celei de-a treia trilogii Star Wars. Ca de obicei, producătorii sunt foarte misterioși și preferă să amâne detaliile concrete despre noul film mai aproape de data lansării. Prin urmare, printre puținele lucruri pe care le știm se numără faptul că distribuția va fi asigurată de Daisy Ridley, Adam Driver, Oscar Isaac, John Boyega sau Lupita Nyong’o, în timp ce J.J. Abrams se ocupă de regie.
Warning: premiera neprecizată
Cum va arăta viitorul? Ce așteptări trebuie să avem? Filmul Warning are un titlu destul de sugestiv și prezintă o serie de povesti scurte pe acest subiect. Nu avem prea multe detalii despre felul poveștilor, dar știm deja că, printre actorii care vor “defila” pe ecran, se numără și Alice Eve, Lana Condor sau Laura Harrier, în timp ce scenariul și regia sunt semnate de Agata Alexander.
Filme SF în 2018
Iată ccâteva dintre cele mai apreciate filme SF lansate pe parcursul anului 2018:
Cloverfield 3 (titlu temporar) – premieră în 2018
După două filme foarte bune, un monster horror și un thriller psihologic, cea de-a treia parte a seriei Cloverfield se mută în spațiu și are un vădit caracter SF. Denumit pentru o perioadă de timp și God Particle, filmul prezintă întâmplările prin care trece o echipă de cercetători aflați pe orbita Pământului la bordul unei stații spațiale internaționale.
Din vagile informații disponibile până în prezent, se pare că un experiment major cu un accelerator de particule provoacă dispariția Terrei, iar apariția misterioasă a unei navete spațiale necunoscute declanșează un șir de evenimente în care cercetătorii trebuie să se lupte pentru propria lor supraviețuire.
Predator – premieră în 3 august 2018
După un film excelent (Predator – 1987), o urmare mediocră (Predator 2 – 1990) și una acceptabilă (Predators – 2010), faimoasa serie promite să reînvie cu o acțiune tensionată, elemente horror și, bine înțeles, faimosul univers al tăcuților și ferocilor vânători extratereștri.
Acțiunea are loc cândva între Predator 2 și Predators, Boyd Holbrook și Olivia Munn, în rolurile unui pușcaș marin, respectiv cercetător, încercând să convingă omenirea că amenințarea vânătorilor tenaci și invizibili proveniți din spațiu este reală.
Solo: A Star Wars Story – premieră în 25 mai 2018
Al doilea film de sine stătător din universul Star Wars după Rogue One, Solo îl are ca subiect principalul pe unul dintre cele mai îndrăgite personaje ale trilogiei originale. Un western SF, Solo va prezenta întâmplările prin care a trecut Han Solo înainte de începutul Star Wars: A New Hope și calea care l-a dus la faimoasa întâlnire cu Luke Skywalker și Obi-Wan Kenobi din barul spațio-portului din Mos Eisley.
Pe lângă Han Solo și partenerul Chewbacca, filmul îl va readuce pe marele ecran și pe Lando Calrissian, pe care-l ținem minte din Empire Strikes Back și Return of The Jedi.
Jurassic World: Fallen Kingdom – premieră în 22 iunie 2018
Cel de-al cincilea film din seria Jurassic Park, acțiunea din Fallen Kingdom are loc la patru ani după terminarea celei din filmul Jurassic World din 2015 și-i va readuce pe marele ecran pe Chris Pratt, Bryce Dallas Howard și B. D. Wong. După desființarea parcului tematic de pe Isla Nublar, dinozaurii evadați hălăduiesc nestingheriți pe insulă până în momentul în care are loc o erupție vulcanică.
O echipă încearcă să salveze cea a mai rămas din fauna exotică a insulei, însă planurile nu merg chiar așa de lin cum și-ar fi dorit toată lumea.
Annihilation – premieră în 23 februarie 2018
Bazat pe romanul cu același nume scris de Jeff VanderMeer, prima parte a trilogiei Southern Reach, filmul este un SF cu accente puternice de thriller și horror. Un grup de soldați intră într-o zonă misterioasă izolată cunoscută doar sub numele de Area X, însă doar unul se întoarce, și acela cu trupul și mintea șubrezite la limita supraviețuirii.
Un grup de exploratori conduși de biologul Lena (Natalie Portman) decide să pătrundă în zonă și să descopere ce s-a întâmplat cu soldații dispăruți.
Ready Player One – premieră în 30 martie 2018
Pământul anului 2045 a devenit dezolant, acesta fiind ruinat de suprapopulare, schimbările climaterice, poluare și corupție. Populația, trăind aglomerată în orașe mizerabile, încearcă să evadeze din ghearele realității într-un univers virtual numit OASIS.
Wade Watts, un tânăr din Ohio care își petrece foarte mult timp în universul virtual, încearcă se descopere cheia jocului Amorak, inițiat de către de acum defunctul creator și proprietar al OASIS, care-i va aduce o avere fabuloasă și controlul lumii virtuale. Misiunea sa este însă îngreunată de ambițiile altor jucători, unii dintre ei fiind finanțați și susținuți de către o corporație puternică.
Replicas – premieră în 15 iunie 2018
După ce familia îi este omorâtă într-un accident de mașină, un biolog și genetician de excepție încalcă toate normele de etică ale științei, regulile de conduită ale laboratorului în care lucrează și legile statului pentru ai readuce pe cei dragi la viață.
Will Foster (interpretat de către Keanu Reeves) se vede astfel pus nu doar în fața dificultăților științifice ale încercării sale, ci și în fața forțelor poliției și a securității laboratorului guvernamental unde lucra.
Mortal Engines – premieră în 14 decembrie 2018
La un mileniu după catastrofalul „Război de 60 de minute”, Pământul este pustiit iar puținii supraviețuitori rezistă în gigantice orașe mișcătoare aflate permanent în căutarea de resurse.
Filmul are o atmosferă steampunk post-apocaliptică ceva mai rar întâlnită pe marile ecrane, iar acțiunea pare suficient de promițătoare. Tom Natsworthy, un cetățean de rang inferior al orașului mobil Londra, se luptă pentru supraviețuire după o întâlnește pe fugara Hester Shaw. Cei doi se văd nevoiți să colaboreze de voie de nevoie, iar alianța lor are șansa să schimbe lumea.
Captive State – premieră în 17 august 2018
La zece ani după ce Pământul a fost invadat de o forță extraterestră, locuitorii se chinuie să trăiască și aleg calea compromisului sau cea a rezistenței. Un film de ficțiune cu elemente de thriller și dramă psihologică, acesta pune sub lupă un cartier al orașului Chicago și explorează vieților oamenilor obișnuiți, fie ei colaboratori ai forțelor de ocupație, fie dizidenți care se opun cum pot stăpânirii extraterestre.
Filmul este produs de către Rupert Wyatt, pe care-l știm deja pentru The Escapist și Rise of the Planet of the Apes.
https://www.youtube.com/watch?v=ing5huB7sDg
Concluzii
Aşa cum te-ai putut convinge în acest articol, anul vine cu numeroase filme Sci-Fi atractive pentru pasionaţii genului, dar şi pentru cei care au nevoie de experienţe noi în sala de cinematograf.
Fie că îţi plac filmele hard SF, peliculele fantasy sau filmele cu roboţi, noi credem că merită să te duci la cinematograf în acest an.
Este însă foarte posibil să-ţi placă şi alte genuri de filme, motiv pentru care te ajutăm şi cu o selecţie de filme bune grupate pe categorii:
- filme de acţiune – cu multe împuşcături şi explozii
- filme de groază – pentru cei pasionaţi de scene terifiante
- filme de animaţie – pentru a ne reaminti de copilărie
- top filme – cele mai bune filme, indiferent de gen
- seriale TV – cele mai bune seriale ale momentului
edrany
27 decembrie 2012 la 15:43
Ai uitat de After Earth..
Daniel Popescu
27 decembrie 2012 la 22:35
Corect, si After Earth merita inclus in aceasta prezentare.
magaru vesel
21 ianuarie 2013 la 23:20
JUSTICE LEAGUE si real Steel 2