Asus N550JV review – laptop multimedia compact cu performanţe bune
Asus a împrospătat seria de laptopuri multimedia N, recunoscută pentru raportul excelent calitate/preţ, cu modelul Asus N550 echipat cu noua arhitectură hardware Intel Haswell.
Primul membru al noii generaţii este Asus N550JV, care oferă o platformă hardware de top şi împrumută o parte din calităţile predecesorului Asus N56, îmbunătăţind în acelaşi timp unele aspecte ale acestuia pentru a deveni şi mai atractiv pentru potenţialii utilizatori.
Toate aceste lucruri fac din N550JV un laptop multimedia de 15.6” cu performanţe foarte bune şi un design atrăgător, chiar dacă inevitabil există şi câteva părţi mai puţin plăcute, aşa cum vei remarca pe parcursul acestui review.
Înainte de a începe, este important să menţionez că noi am avut la test o versiune pre-productie, astfel că unităţile care vor fi disponibile în magazine au potenţialul de a obţine performante şi mai bune datorită unor viitoare versiuni de drivere care vor apărea între timp.
Ce este Asus N550JV?
Asus N550JV este un laptop multimedia cu ecran de 15.6” dedicat utilizatorilor care au nevoie de un notebook compact cu ecran mare şi care pun accentul pe design, construcţie şi performanţe hardware.
Chiar dacă nu este chiar cea mai bună de pe piaţă, platforma hardware este capabilă să ruleze practic orice tip de conţinut, de la filme Full HD până la jocuri de ultimă generaţie, cu nivel mediu de detalii.
Specificaţii Asus N550JV
Iată pe scurt principalele specificaţii tehnice pentru noul notebook Asus:
Asus N550JV | |
Ecran | 15.6”, IPS, 1920×1080 pixeli |
Chipset | Intel HM86 |
Procesor | Intel Haswell Core i7-4700HQ |
Placa video | Intel HD4600 + Nvidia 750M |
Memorie | 16 GB DDR3 |
Hard-disk | 750 GB, 5400 rpm |
Conectivitate | Wireless N, Gigabit Lan, Bluetooth 4.0 |
Porturi | 3xUSB 3.0, HDMI, mini DisplayPort, LAN |
Acumulator | 6 celule, 4000 mAh, 59 Wh |
Sistem de operare | Windows 8 |
Dimensiuni | 383 x 255 x 27.7 mm |
Greutate | 2.5 kg |
Review video Asus N550JV
Pentru început, iată un review video care trece N550JV prin toate aspectele, înainte de a intra în detalii în cadrul articolului:
Ce ne-a plăcut?
În primul rând, construcţia şi designul. N550JV a devenit mai compact şi mai uşor decât predecesorul N56, astfel că gradul de portabilitate a crescut în oarecare măsură, chiar dacă vorbim despre un model de 15.6” dedicat mai degrabă uzului casnic.
Carcasa este realizată preponderent din aluminiu, iar în ansamblu noul laptop arată bine, este robust şi dă senzaţia de fiabilitate. În plus, producătorul taiwanez a acordat o atenţie sporită şi detaliilor, cum ar fi logo-ul Asus luminat de pe capac sau punctele aşezate în forma circulară în jurul celor două butoane de deasupra tastaturii. Cel din dreapta este buton de Power, iar cel din stânga deschide Asus Console, dar poate fi configurat să pornească orice altă aplicaţie.
Porturile au fost poziţionate preponderent pe partea stângă, unde există două USB-uri, jack-ul pentru căşti şi microfon, Mini DisplayPort, port HDMI, adaptorul LAN şi conectorul pentru subwoofer (detalii despre acesta din urmă, mai târziu). Pe partea dreaptă regăsim unitatea optică, încă un port USB, un card reader şi sistemul de protecţie Kensington, în timp ce sub trackpad sunt patru LED-uri de stare.
Pe partea din spate au fost amplasate două grile pentru răcire, în timp ce acumulatorul este integrat în carcasă. Totuşi, dacă ai o şurubelniţă adecvată (Torx 6), poţi desface cele aproximativ 10 şuruburi pentru a vedea că în interior există un singur HDD poziţionat lângă baterie, două module de memorie RAM şi două ventilatoare spre partea din spate. Din păcate, nu există un conector liber eSATA pentru conectarea încă unui SSD.
Un alt lucru demn de apreciat la N550 este calitatea balamalei, care permite ecranului să stea în poziţie fixă indiferent cât de mult îl înclini. Acest lucru este important, întrucât ecranul este de tip touchscreen şi îl vei atinge permanent când îl utilizezi cu ajutorul degetelor.
Ecranul în sine are un panel IPS, rezoluţie Full HD 1920×1080 pixeli şi oferă o calitate decentă în privinţa culorilor şi constrastului, mult peste cea a banalelor panouri TN. În plus, unghiurile de vizualizare sunt foarte bune, iar ecranul se rabatează la 150-160 de grade, ceea ce înseamnă că vei putea folosi cu uşurinţă acest laptop inclusiv în pat, dacă doreşti.
Touchscreen-ul răspunde rapid şi cu acurateţe la comenzi, însă utilizarea acestei tehnologii are ca punct negativ reflexiile puternice în ecran. Acest lucru se observă în special la utilizarea în mediul exterior, însă nu este un impediment major din moment ce vei folosi laptopul în special în casă, unde lumina nu e la fel de puternică.
Sărim un pic peste tastatură, despre care vom vorbi imediat, şi ajungem la trackpad, care în marea majoritate a situaţiilor este caracterizat prin acurateţe şi responsivitate şi care suportă numeroase gesturi, inclusiv cele dedicate pentru utilizarea mai eficientă a lui Windows 8. Din păcate, există unele situaţii rare în care trackpadul nu răspunde bine la comenzi, ceea ce ar putea crea neplăceri de scurtă durată.
Totuşi, nu am fost impresionaţi numai de designul şi construcţia lui N550. În egală măsură ne-a plăcut şi modul în care se mişcă notebook-ul din punct de vedere al performanţelor.
De altfel, acest lucru nu reprezintă neapărat o surpriză, întrucât specificaţiile tehnice sunt din segmentul de top: procesor Intel Core i7-4700HQ, grafică integrată Intel HD 4600 şi placă grafică dedicată Nvidia 750M, 16 GB RAM şi HDD de 750 GB. De altfel, HDD-ul pare să fie punctul slab al laptopului, iar singura metodă de a beneficia de un spor de viteza este să-l înlocuieşti cu un SSD, însă cele de capacităţi apropiate au încă preţuri destul de mari.
Chiar şi aşa, laptopul este o mică bestie capabilă să gestioneze orice activitate, de la lucruri minore precum browsing şi editare de documente până la editare video şi programare.
Implicit, N550 este un bun companion multimedia, întrucât este capabil să redea fluent filme în format Full HD pe ecranul IPS, iar în jocuri se descurcă bine, chiar dacă nu este un laptop de gaming, iar placa video nu este cea mai performantă din gama Nvidia.
Iată şi câteva rezultate obţinute în benchmarkuri, cu menţiunea că toate testele au fost rulate cu driverul Nvidia 311.54, care ar putea fi actualizat până la lansarea efectivă pe piaţă a acestui model.
- PC Mark Vantage – 9748;
- PC Mark 07 – 5031;
- 3D Mark 11 – Entry – E4277; Performance – P2723; Extreme – X781;
- 3D Mark 13 – Ice Storm – 73665; Cloud Gate – 6856 ;Fire Strike – 1450; Fire Strike Extreme – 709;
- Cinebench 11.5 – CPU – 6.96 pts ; OpenGL – 53.04 fps.
În plus, iată şi performanţele obţinute în jocuri pe nivel de detaliu mediu şi rezoluţie 1080p (reţine că nu vorbim despre un laptop de gaming, de aceea am testat aceste jocuri cu detaliile doar pe Mediu):
- Metro: Last Light – 44 fps;
- Bioshock Infinite – 32 fps;
- Crysis 3 – 19 fps;
- Grid 2 – 56 fps;
- Starcraft 2: Heart of the Swarm – 45 fps (around 40 fps in a 4 v 4 game);
- Need for Speed: Most Wanted – 28 fps;
- The Elder Scroll: Skyrim – 41 fps.
Aşa cum era de aşteptat, conectivitatea este la înălţime şi include Bluetooth, Gigabit Lan şi Wi-Fi, însă din păcate nu există suport pentru conexiunea de tip 802.11ac,care va deveni din ce în ce mai utilizată în viitorul apropiat. În schimb, există o cameră web decentă pentru videochat.
Din punct de vedere software, Asus N550 este echipat cu sistemul de operare Windows 8 şi numeroase aplicaţii presinstalate ale producătorului taiwanez, accesibile din Asus Console. Dintre acestea, doar Asus Cloud mi-a atras atenţia prin spaţiul gratuit oferit pe internet timp de trei ani, în timp ce restul pot fi şterse fără mari regrete, dacă nu ai cu adevărat nevoie de ele.
Nu în ultimul rând, N550 impresionează la capitolul autonomie, mai ales dacă luăm în calcul puterea platformei hardware. Astfel, acumulatorul de 4000 mAh se încarcă în aproximativ 2 ore şi ajunge la o autonomie de peste 5 ore dacă utilizezi laptopul doar pentru editare de texte şi navigare pe internet cu luminozitatea ecranului la 30% şi Wi-Fi activat.
Evident, cu cât forţezi mai mult laptopul, cu atât autonomia scade. Astfel, dacă pe lângă activităţile de mai sus asculţi muzică şi vizionezi filme, autonomia ajunge la cel mult 4 ore cu Wi-Fi activat şi luminozitatea ecranului la 50%. Dacă te joci vei avea nevoie de priză în puţin peste o oră, dar acest lucru era de aşteptat, mai ales că noua platforma Intel Haswell nu este concepută să fie mai eficientă în astfel de condiţii.
Ce scârţâie
Niciun produs nu este perfect, iar N550 nu face nici el excepţie de la această regulă şi are câteva defecte mai degrabă minore, care merită însă precizate.
În primul rând, atunci când vei lua N550 în mână vei observa că marginile sunt uşor ascuţite în partea inferioară, la îmbinarea metalului de pe spate cu aluminiul argintiu al carcasei, iar acest lucru este deranjant.
În plus, ecranul IPS nu este ferit de celebrul “bleeding” de pe margini, pe care îl vei observa în special când te uiţi la filme care au benzi negre verticale în părţile de sus şi jos.
Probabil însă că cel mai deranjat vei fi de tastatură. Nu mă înţelege greşit, tastatura nu este deloc rea, însă tastele lasă o senzaţie de plastic ieftin la atingere şi sunt un pic cam înalte, în timp ce tastele direcţionale şi cele de pe NumPad sunt înghesuite. De asemenea, aspectul estetic al tastaturii lasă de dorit din cauza faptului că tastele şi background-ul au aceeaşi culoare argintie. Ca notă pozitivă am remarcat însă iluminarea tastelor, care poate fi activată şi setată cu tastele FN, respectiv F3 şi F4.
Una peste alta ‘nsă, tastatura de pe N56 oferea o experientă superioară celei de pe noul model, atât în utilizarea de zi cu zi, cât şi estetică.
Ce nici nu scârţâie, nici nu impresionează
Încălzirea laptopului poate fi considerată o problemă. Însă, e important de notat că în utilizarea de zi cu zi, N550-ul nu devine fierbinte şi nici zgomotos. Da, ventilatoarele sunt tot timpul active şi le vei auzi în mod constant zumzetul, indiferent de activitatea prestată pe laptop, dar acest lucru este normal la un astfel de dispozitiv.
La fel cum e în mare masură normal ca laptopul să se încingă atunci când este forjat ore la rând, cînd rulează jocuri de ultimă generaţie sau alte programe solicitante. Temperaturile indicate de HWInfo pentru procesor depăşesc 80 de grade în aceste condiţii, lucru la care mă aşteptam, dat fiind că platforma Haswell este destul de fierbinte „under load”.
Partea bună e că laptop nu intră în throttling în oricare dintre aceste situaţii, astfel că performanţele nu îi vor fi afectate. Pe de altă parte (cea deranjantă), zona de deasupra tastaturii devine fierbinte, foarte fierbinte, şi această caldură se disipă trepatat şi spre grila metalică ce încadrează tastatura şi alte zone cu care venim în contact. De aceea mi-ar fi plăcut ca cei de la Asus să realizeze o mai bună izolare între heatpipe-urile sistemului de răcire şi carcasa din aluminiu, însă chiar şi aşa, soluţia de răcire este în general OK şi în opinia mea, un pas înainte faţă de cea utilizată de N56 (în cazul acestuia, întreaga parte stângă a laptopului se încălzea puternic, inclusiv tastatura şi palm-rest-ul).
Cum insă un astfel de laptop nu e cumpărat pentru utilizare Office, ci pentru a fi folosit mai aprig, mă îngrijorează în oarecare măsură efectele căldurii puternice asupra componentelor electronice, pe termen lung. Tocmai de aceea, pentru extra siguranţă, vă sfătuiesc să achiţionaţi garanţie extinsă pentru acest laptop.
Pe lângă aceasta, aşa cum probabil sunteţi obişnuiţi de la alte modele de seria N de la Asus, şi N550JV vine la pachet cu un subwoofer extern care se conectează la laptop şi ajută laptopul să ofere o calitate a sunetului peste media clasei. În plus, laptopul beneficiază de patru mici boxe în partea frontală, îndreptate spre tine, dar şi spre masă în acelaşi timp. În general, calitatea sunetului este bună şi volumul este ridicat, însă după ce treci de 70% începe să se distorsioneze.
Una peste alte, efortul depus de Asus pentru un sistem audio de calitate este de apreciat, dar cel de pe N550 nu se ridică la înălţimea celui disponibil pe predecesorul N56.
Preţ Asus N550JV şi disponibilitate
Asus N550JV va fi disponibil în magazinele din România începând cu luna iulie, iar preţul versiunii pe care am testat-o depăşeşte 5000 de lei. Detalii mai jos:
- Asus N550JV – Core i7-4600HQ, 8 GB RAM, 750 GB 7200 rpm HD, Free DOS – 4399 lei ;
- Asus N550JV – Core i7-4600HQ, 16 GB RAM, 750 GB 7200 rpm HD, Free DOS – 4699 lei ;
- Asus N550JV – Core i7-4600HQ, 8 GB RAM, 750 GB 7200 rpm HD, Windows 8 x64 – 5099 lei ;
De menţionat că doar modelul de top va oferi ecranul IPS touchscreen, versiunile mai ieftine fiind echipate cu un ecran cu matrice TFT non-glare, probabil asemănător sau indentic cu cel de pe modelul Asus N56.
Aşa cum spuneam şi la începutul review-ului, toate modelele N550JV vor beneficia de platforme hardware de top în aceastp prima fază, însă în ulterior vor apărea probabil şi alte versiuni N550 cu platforme hardware de nivel mediu, adaptate pentru utilizatorii cu buget mai redus. Ecranul non-glare pote fi şi el o opţiune.
Concluzii
Privit în ansamblu, Asus N550JV este un laptop multimedia foarte bun pentru preţul solicitat de producător, mai ales că impresionează prin design, calitatea construcţiei, ecranul IPS şi performanţe. Sigur, există lucruri care puteau fi făcute altfel, cum ar fi tastatura, sistemul de răcire sau sunetul, dar probabil că cei mai mulţi dintre voi pot trece peste aceste mici probleme.
Prin urmare, N550 reprezintă un update pozitiv pentru predecesorul N56, însă pe de altă parte, dacă ai deja un astfel de model, nu ai foarte multe motive (de fapt, ai chiar prea puţine) pentru care să faci acum un upgrade.
Cât despre concurenţă, pentru moment nu am avut ocazia să ne jucăm cu noile laptopuri multimedia de 15.6” cu platformă Intel Haswell de la Lenovo, Dell sau HP, astfel că nu putem da un verdict. Dar staţi pe aproape…
Detalii mai amănunţite despre acest laptop găsiţi în review-ul în engleză al Asus-ului N550JV, iar dacă aveţi întrebări sau nelmămuriri, nu ezitaţi să folosiţi secţiunea de comentarii.
Asus N750 – alternativa pentru cei care vor un ecran mai mare
Îţi place Asus N550, dar eşti în căutarea unui laptop cu ecran de 17.3”? Soluţia ar putea fi Asus N750, un alt notebook din seria multimedia N a producătorului taiwanez, care beneficiază de o platformă hardware identică cu cea testată pe N550.
N750 păstrează o bună parte din linia de design a “fratelui” său mai mic, însă principala diferenţă o face ecranul, care nu mai este touchscreen, fiind construit în tehnologie TFT, în loc de IPS. De aceea, contrastul nu este tocmai grozav, iar culorile par uşor spălăcite, însă rezoluţia a rămas neschimbată la 1920×1080 pixeli.
Tastatura, trackpadul şi performanţele sunt în mare parte asemănătoare cu cele de pe N550, cu excepţia faptului că N750 vine şi cu un SSD de 24 GB care permite o viteză superioară în aplicaţii, dar şi un al doilea HDD.
La fel ca şi N550, şi acest model se încălzeşte deranjant de tare atunci când este forjat, însă iese în evidenţă prin autonomia bună (bateria de 59 Wh este mai mare decat cea de pe N550) pentru un laptop cu ecran de peste 17”.
Preţul acestei versiuni este de circa 5000 lei (în configuraţia testată de noi, despre care găsiţi mai multe detalii aici), iar modelul va fi disponibil în magazine începând din luna iulie. Versiunea de bază are un preţ de plecare de aproximativ 4500 de lei. Detalii mai jos:
- Asus N750JV – Core i7-4600HQ, 8 GB RAM, 1 TB 5400 rpm HDD, Free DOS – 4649 lei ;
- Asus N750JV – Core i7-4600HQ, 16 GB RAM, 1 TB 5400 rpm HDD, Free DOS – 4949 lei ;
- Asus N750JV – Core i7-4600HQ, 16 GB RAM, 256 GB HDD + 1 TB 5400 rpm HDD, Free DOS – 6099 lei ;
Mai multe informaţii despre Asus N750 poţi afla şi din review-ul video de mai jos:
Alex Graure
15 iulie 2013 la 09:36
Unde as putea sa gasesc varianta cu touchscreen a n550? Pentru ca pe site-uri gen „cel” sau „emag”, modelul este cel fara touchscreen…Multumesc anticipat! :D
Andrei Girbea
15 iulie 2013 la 14:14
va fi disponibil in urmatoarele saptamani
Alex Graure
15 iulie 2013 la 18:36
Si varianta de n750 actuala are tastatura iluminata? Pentru ca nu scrie pe niciun site si e o caracteristica interesanta…
Andrei Girbea
15 iulie 2013 la 21:29
nu stiu, teoretic au toate variantele insa