GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus ZenBook Pro DUO 15 OLED UX582LR review – laptop dual-screen performant

Testat pe data de 7 iunie 2021
Pe scurt: ZenBook-ul Pro DUO este un laptop de nișă, menit celor cu pretenții aparte și un buget pe măsură. Cele două ecrane touch, dintre care unul OLED, sunt principalul aspect poate face seria o alegere interesantă pentru un workstation performant și mobil. În același timp, desing-ul dual-screen atrage unele compromisuri la capitole precum ergonomie și portabilitate, iar specificațiile hardware parțial de generație mai veche, coroborate cu prețuri ridicate și mai ales cu existența competitivei alternative dual-screen ROG Zephyrus DUO în gama celor de la Asus în acest moment, sunt aspecte de luat în seamă de către potențialii cumpărători.
Produs testat: Asus ZenBook Pro Duo 15 OLED UX582   Testat de: Andrei Girbea    Nota: 4/5    Pret: începând de la 13000 Lei

Despre seria ZenBook Pro DUO a celor de la Asus am mai discutat în trecut, atunci când aceasta a fost inițial lansată.

Punctul său forte îl reprezintă implementarea a două ecrane întrun șasiu relativ standard de laptop de 15-inch, un element nemai-întâlnit la acel moment, și în continuare o implementare rară în prezent.

În acest articol vom discuta despre update-ul seriei ZenBook Pro DUO la nivelul anului 2021, ce oferă în continuare cele două ecrane, dar acum cu paneluri de mai bună calitate, și un element mobil implementat la nivelul ecranului secundar, ce îmbunătățește ergonomia sa și ajută mult la capitolul performanțelor și răcirii. Desigur, hardware-ul a fost și el actualizat, chiar dacă aici e loc de mai bine, după cum veți afla mai jos.

Cu adevărat în detaliu intrăm în review-ul nostru de pe UltraBookreview.com, în engleză, iar aici vom realiza un sumar rapid al acestei serii ZenBook Pro Duo 15 OLED UX582, cu bune și cu mai puțin bune.

Specificații Asus ZenBook Pro Duo UX582

Ecran15,6″, 3840 x 2160 px, OLED, lucios, tactil +
ScreenPad 14″, 3840 x 1100 px, IPS, non-glare, tactil
ProcesorIntel Core i9-10980HK CPU, opt nuclee
VideoIntel UHD + Nvidia RTX 3070 90-110W cu 8 GB memorie GDDR6
Memorie32 GB DDR4-2933 (lipiți)
Stocare1 TB M.2 PCIe SSD
ConectivitateWireless 6 (Intel AX201), Bluetooth 5.0
Porturi1x USB-A 3.2, 2x USB-C cu Thunderbolt 3, HDMI 2.1, mic/căști
Baterie92 Wh, încărcător 240W
Dimensiuni359 mm x 246 mm x 21 mm
Greutate2,4 kg, încărcător 0,8 kg
Alteletastatură iluminare albă, ecran secundar 14″, webcam HD, camera IR cu microfoane near-field

Construcție, ergonomie și utilizare zilnică

După cum ziceam și în introducere, seria ZenBook Pro DUO este una atipic construită, ce implementează două ecrane: unul principal, standard, și unul secundar, pe format ultrawide, plasat în locul în care majoritatea laptopurilor momentului oferă tastatura. Drept urmare, tastatura este mutată în partea de jos a șasiului, iar clickpadul pe dreapta.

Acest detaliu afectează în oarecare măsură ergonomia ZenBookului Pro DUO, în special în locuri înguste. Pe un birou spațios, care să permită plasarea comodă a mâinilor peste tastatură, experiența nu va lăsa de dorit.

Tastatura este una rapidă și silențioasă, cu o cursă destul de scurtă însă, în genul celor oferite de laptopurile utraportabile ale momentului. Cu poziția clickpad-ului vă veți obișnui ușor, dar formatul său îngust și înalt este impractic, astfel că mă aștept să apelați la un mouse în cele mai multe situații.

Revenind la ecranul secundar, denumit ScreenPad, veți observa din imagini că Asus au implementat un mecanism care îl ridică și îl înclină ușor spre utilizator, pentru a diminua unghiul din care îl veți privi. Acest detaliu ajută însă și pe partea de performanțe și răcire, permițându-le celor de la Asus să implementeze hardware puternic în acest produs, cu un modul termic performant și bine gândit. În plus, elementele cu care veți veni în contact nu vor atinge niciodată temperaturi deranjante pe un astfel de design.

ScreenPad-ul este un al doilea ecran în Windows, și poate fi folosit pentru a muta în planul secund diverse informații, pentru a afișa tool-uri și liste de funcții în anumtie programe, sau orice altă funcționalitate oferită de un ecran secundar, în limita formatului și amplasării sale în acest caz. Decizia asupra utilității acestuia rămâne la latitudinea voastră.

Pe de cealaltă parte, formatul dual-screen atrage după sine o greutate crescută și un șasiu ceva mai voluminos decât pe modelele ultraportabile ale momentului, precum și un set de porturi ușor limitat.

Lipsesc un card-reader sau încărcarea USB-C, în ciuda faptului că laptopul oferă două porturi USB-C. Avem și un HDMI 2.1, un detaliu altfel rar oferit pe produsele Asus actuale.

Ecran

Cele două ecrane sunt, fără îndoială, principalul punct de atracție al acestui laptop.

Ecranul principal are dimensiuni de 15,6” și rezoluție 4K cu raport de aspect 16:9, în timp ce ecranul secundar are o diagonală de 14” și rezoluție 4K cu raport de aspect 32:10. Ambele oferă suport tactil, însă ecranul principal folosește un panou OLED cu strat protector lucios, în timp ce ecranul secundar folosește un panou IPS cu strat protector anti-glare.

Există diferențe între cele două ecrane atunci când vine vorba de acuratețe coloristică și modul în care este afișată informația. În cazul panoului OLED oferit de Samsung, situația stă cam așa.

  • Panel HardwareID: Samsung SDC4143 (ATNA56WR14-0);
  • Coverage: 100% sRGB, 97.5% AdobeRGB, 99.3% DCI-P3;
  • Measured gamma: 2.26;
  • Max brightness in the middle of the screen: 412.25 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 4.94 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1:1;
  • White point: 6600 K;
  • Black on max brightness: 0.0 cd/m2;
  • PWM: Da.

În cazul ScreenPad-ului secundar, datele arată astfel:

  • Panel HardwareID: BOE BOE085F;
  • Coverage: 94% sRGB, 68% AdobeRGB, 71% DCI P3;
  • Measured gamma: 2.21;
  • Max brightness in the middle of the screen: 394 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 911:1;
  • White point: 6600 K;
  • Black on max brightness: 0.43 cd/m2;
  • PWM: No.

În plus, vă recomand să studiați și să înțelegeți particularitățile, punctele forte și limitele panourilor OLED implementate pe laptopuri, cu interfețele statice din Windows, pentru a nu vă trezi cu surprize pe termen lung. Despre acestea discutăm în articolul de pe UBR, și în review-ul detaliat al primei versiuni ZenBook Pro DUO, la rândul său oferită cu un panel OLED.

Configurație și performanțe

Modelul Zenbook Pro Duo UX582LR testat de noi este configurația de top disponibilă pentru această serie, echipată cu un procesor Intel Core i9-10980HK cu opt nuclee,  32 GB de memorie DDR4, o unitate de stocare SSD și placă video dedicată Nvidia GeForce RTX 3070 Laptop cu TDP de 90-110W și 8 GB GDDR6.

Implementarea unui procesor Intel de generația a zecea este singurul aspect de reproșat acestui produs, în condițiile în care hardware-ul 11th-gen a fost deja anunțat și va fi în scurt timp disponibil în magazine, iar din testele noastre, oferă un semnificativ spor de performanțe, undeva la 10-20% peste i9-le 10980HK. Hardware-ul Tiger Lake vine și cu suport nativ pentru memorie, stocare și conexiune wireless mai rapide, precum și Thunderbolt 4, elemente care s-ar putea să conteze pentru unii dintre voi.

Dincole de acest aspect, implementarea hardware este una reușită aici, cu două profile de putere (Standard și Performance), unul menit utilizării de zi cu zi, și unul menit task-urilor solicitante, dar sacrificând nivelul zgomotului, ventilatoarele urcând spre 47-48 dB la nivelul capului în acest caz. Temperaturile componetelor interne și la nivelul șasiului se încadrează însă în limite comfortabile în ambele cazuri.

În ceea ce privește performanțele în taskuri complexe, din nou, vă recomand articolul de pe UBR pentru detaliile amănunțite.

Mai jos vedeți cum se comportă procesorul Intel i9-10980HK în comparație cu opțiunile de procesoare similare disponibile în prezent, în ciuda alocării generoase de putere, ce urcă spre 95W constanți, mult peste TDP-ul de referință.

Am trecut apoi la suita noastră tradițională de teste sintetice.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 20044 (Graphics – 23472, Physics – 20525, Combined – 9409);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 5648;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 9315 (Graphics – 9378, CPU – 8977);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 5953;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 16822;
  • Handbrake 1.3.3 (4K to 1080p encode): 39.51 average fps;
  • PassMark 10: Rating: 4102 (CPU mark: 16774, 3D Graphics Mark: 12960, Disk Mark: 21879);
  • PCMark 10: 6019 (Essentials – 9189, Productivity – 7606, Digital Content Creation – 8467);
  • GeekBench 5.33.1 64-bit: Single-Core: 1298, Multi-core: 7583;
  • CineBench R15 (best run): CPU 1646 cb, CPU Single Core 199 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 3860 cb, CPU Single Core 486 cb;
  • CineBench R23 (best run): CPU 9159 cb, CPU Single Core 1226 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 38.03 s.

Si teste workstation:

  • Blender 2.90 – BMW Car scene- CPU Compute: 3m 52s (Performance);
  • Blender 2.90 – BMW Car scene- GPU Compute: 40s (CUDA), 18s (Optix);
  • Blender 2.90 – Classroom scene – CPU Compute: 10m 30s (Performance);
  • Blender 2.90 – Classroom scene – GPU Compute: 2m 27s (CUDA), 1m6s (Optix);
  • Luxmark 3.1 – Luxball HDR – OpenCL CPUs + GPUs score: -;
  • SPECviewerf 13 – 3DSMax: 148.08 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – Catia: 123.38 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – Creo: 137.69 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – Energy: 23.2 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – Maya: 180.9 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – Medical: 56.78 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – Showcase: 105.26 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – SNX: 18.2 (Performance);
  • SPECviewerf 13 – SW: 80.99 (Performance).
  • SPECviewerf 2020 – 3DSMax: 79.67 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – Catia: 52.78 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – Creo: 61.28 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – Energy: 23.31 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – Maya: 202.87 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – Medical: 27.2 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – SNX: 18.44 (Performance);
  • SPECviewerf 2020 – SW: 131.94 (Performance).

Seria nu permite sub-voltarea procesorului, precum pe modele ROG ce implementează același procesor.

În ceea ce privește rezultatele, voi le interpretați. În opinia mea ele sunt competitive, mai ales în cazul cipului grafic, cu TDP variabil de 90-110W cu Dynamic Boost 2.0.

Prin comparație, acesta performează ceva mai bine decât implementarea RTX 3070 disponobilă în portabilul șasiu Zephyrus G15, dar 5-15% mai slab decât versiunile RTX 3070 115-130W din laptopurile de top ale celor de la Asus, precum gama full-size ROG Strix sau gama ROG Zephryus DUO. Procesorul este însă 10-25% sub opțiunile Ryzen 9 5000 ale momentului, și sub cele Tiger Lake Core i9 11900.

Mai jos am adăugat și câteva rezultate în jocuri, însă e important de menționat că seria ZenBook Pro nu este una gândită pentru așa ceva, prin prisma implementării unui ecran 60 Hz și lipsa unui switch MUX.

 Intel Core i9-10980HK
+ RTX 3070 Laptop 90-110W
4K PerformanceFHD PerformanceFHD StandardFHD Performance,
external monitor
QHD Performance,
external monitor
Far Cry 5
(DX 11, Ultra Preset, SMAA)
51 fps (44 fps – 1% low)110 fps (78 fps – 1% low)103 fps (80 fps – 1% low)
Middle Earth: Shadow of Mordor
(DX 11, Ultra Preset)
75 fps (38 fps – 1% low)177 fps (100 fps – 1% low)161 fps (96 fps – 1% low)188 fps (32 fps – 1% low)133 fps (28 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2
(DX 12, Ultra Optimized, TAA)
43 fps (32 fps – 1% low)97 fps (66 fps – 1% low)86 fps (62 fps – 1% low)102 fps (28 fps – 1% low)77 fps (14 fps – 1% low)
Rise of Tomb Raider
(DX 12, Very High Preset, FXAA)
44 fps (32 fps – 1% low)110 fps (55 fps – 1% low)95 fps (47 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA)
44 fps (26 fps – 1% low)70 fps (44 fps – 1% low)62 fps (40 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider
(DX 12, Highest Preset, TAA, RTX Ultra)
59 fps (38 fps – 1% low)51 fps (34 fps – 1% low)
Strange Brigade
(Vulkan, Ultra Preset)
76 fps (66 fps – 1% low)171 fps (117 fps – 1% low)151 fps (109 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt
(DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4)
48 fps (25 fps – 1% low)106 fps (73 fps – 1% low)82 fps (62 fps – 1% low)107 fps (28 fps – 1% low)83 fps (14 fps – 1% low)

Performanțele sunt bune însă, laptopul putând rula cele mai noi titluri AAA la detalii maxime la rezolutie FHD, sau rezoluție 4K cu detalii medii, pe modul Performance.

Modul Standard sacrifică în oarecare măsură performanțele, dar și coboară nivelul ventilatoarelor sub 40 dB, unul excelent pentru un laptop de acest tip.

Răcire, conectivitate și audio

Sistemul de răcire a fost major schimbat pe această generație de ZenBook Pro, fapt de duce la foarte bunul său comportament menționat în capitolul anterior.

 

Conectivitatea nu s-a schimbat, dar rămâne adecvată, cu WiFi 6, semnal bun, și Bluetooth 5.0.

Partea audio nu s-a schimbat nici ea, și aici mi-ar fi plăcut ca cei de la Asus să aducă îmbunătățiri. Soluțiile audio sunt de foarte mici dimensiuni și de nivelul calitativ al unui ultrabook mediu, așadar nu ceea ce am vrea de la un laptop multivalent de 15-inch la nivelul anului 2021.

Camera web rămâne similară la rândul său, una HD cu imagini de calitate așa și așa, dar ajutată de un set de camere IR cu suport Hello.

Baterie și autonomie

Bateria de pe ZenBook Pro Duo UX582 are o capacitate de 92 Wh, un masiv upgrade față de generația precedentă, dar cele două ecrane rămân gurmande și nu trebuie să vă așteptați la autonomie grozavă.

Rezultatele obținute cu ScreenPad oprit:

  • 5+h – editare text Google Docs, Better Battery Mode, ecran la 50%, Wi-Fi ON;
  • 8h – redare video YouTube FullHD, Better Battery Mode, ecran la 50%, Wi-Fi ON;
  • 8+h – redare video Netflix, Better Battery Mode, ecran la 50%, Wi-Fi ON;
  • 3-4h – navigare Web intensivă, Better Performance Mode, ecran la 50%, Wi-Fi ON.

Activarea ecranului secundar ScreenPad cu luminozitatea la jumătate își spune cuvântulȘ

  • 4h – editare text Google Docs, Better Battery Mode, ecran la 50%, Wi-Fi ON;
  • 3+h – navigare Web intensivă, Better Performance Mode, ecran la 50%, Wi-Fi ON.

Din cauza poziționării, probabil că va trebui să ajustați luminozitatea ScreenPad la un nivel și mai ridicat pentru a va bucura de o lizibilitate superioară, ceea ce va mânca și mai mult din baterie. Nu trebuie uitat că ecranul OLED consumă mai multă energie atunci când afișează informații grafice deschide la culoare, deci este o idee bună optați pentru teme de interfață întunecată. Va trebui să vă așteptați și la variații semnificative ale autonomiei în funcție de conținutul redat.

Încărcătorul cu putere de 240W are dimensiuni medii și o greutate de circa 800 de grame. Acesta va trebui purtat mereu în rucsac, deoarece laptopul nu oferă și opțiunea încărcării prin intermediul porturilor USB-C, în ciuda faptului că ele suportă Thunderbolt 3.

Preț și disponibilitate

Asus ZenBook Pro Duo UX582 este deja disponibil în ofertele magazinelor din România. Configurația testată de noi este oferită la un preț de circa 16000 lei. Prețurile pentru ZenBook Pro Duo UX582 încep de la 13000 lei, pentru o versiune cu procesor Core i7 8Core și doar 16 GB memorie RAM. Ouch!

Pentru mai multe detalii despre prețuri și stocuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

ZenBook-ul Pro Duo este un laptop de nișă, menit celor cu pretenții aparte și un buget pe măsură.

Cele două ecrane touch, dintre care unul OLED, sunt principalul aspect care ar trebui să vă atragă spre acest produs, și pentru care veți plăti prețul cerut. Acestea pot face seria ZenBook Pro DUO o alegere interesantă pentru un workstation performant și mobil.

Însă, țineți cont că pe lângă impresionanta calitate a imaginii oferite de panelul OLED, acesta are și unele particularități pe care puțini vi le vor explica, și care s-ar putea să nu fie chiar pe placul vostru, precum efectul de graininess, black-crushul și atenția necesară în utilizare pentru a preveni burnin-ul pe termen lung. În plus, ZenBook-ul Pro este și ceva mai greu, mai voluminos și mai impractic decât un laptop cu format standard și capabilități asemănătoare, precum seriile Zephyrus G15/M16 ale celor de la Asus, sau produse similare oferite de competitori.

Astfel, dacă cele două ecrane nu sunt o dotare musai pentru voi, recomandarea noastră merge spre formatele clasice, cu performanțe chiar mai bune în unele cazuri, și prețuri mult mai accesibile.

Și chiar dacă doriți un laptop cu două ecrane precum cel de față, dar sunteți dispuși să înlocuiți panelul OLED 100% DCI-P3 cu un panel IPS cu doar 100% sRGB, dar 300 Hz rată de refresh (sau QHD 165 Hz), atunci seria ROG Zephyrus DUO GX551 SE a celor de la Asus poate reprezenta o alegere mai bine echilibrată. Aceasta pleacă de la puțin peste 10000 de lei, într-o configurație chiar mai performantă (procesor Ryzen 7 5000 și grafică RTX 3060 Laptop de putere mai ridicată), cu o răcire mai bună, profile software mai complexe, și o tastatură RGB mai bună. Totul la un preț mai mic.

În concluzie, ZenBook-ul Pro 15 OLED UX582 al celor de la Asus păstrează de partea sa ecranul 4K OLED și designul premium aferent gamei ZenBook. Însă, în condițiile în care cei de la Asus oferă acum și modelul ROG Zephyrus DUO GX551, Pro-ul UX582 își pierde din unicitate și din atractivitate, în ciuda faptului că seria prezintă îmbunătățiri majore față de modelul precedent la capitole precum ergonomie, performanțe și răcire. Pro-ul din 2019 nu avea însă ca alternativă seria Zephyrus DUO.

 

Pro:

  • construcție solidă și materiale de vârf
  • ecran OLED impresionant, dar atenție la detaliile din articol
  • ScreenPad-ul devine util după acomodare
  • tastatură bună pentru utilizarea pe birou
  • performanțe bune în aproape toate scenariile
  • temperaturi exterioare bune și nivel de zgomot reduse

Contra:

  • tastatura amplasată jos și touchpad îngust
  • fără card reader și încărcare USB-C
  • panelul OLED este o alegere pretențioasă
  • disponibil doar cu hardware Intel 10th gen
  • autonomie limitată cu ambele ecrane active
  • disponobil doar în configurații piperate ca preț

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri