Asus Zenbook UX302LG review – ultrabook performant de 13”
Asus continuă să-şi actualizeze gama de portabile cu noua platformă Intel Haswell, iar unul dintre ultimele produse de pe listă este ultrabook-ul Asus Zenbook UX302.
În ultimele zile am avut oportunitatea să ne jucăm cu versiunea UX302LG, care oferă o platformă hardware puternică, dotată inclusiv cu placă video dedicată, într-un corp atletic de 13”. Practic, vorbim despre un urmaş al modelului Zenbook UX32VD de anul trecut, care pe lângă adoptarea unei noi configuraţii hardware a trecut şi printr-un uşor proces de restilizare.
Prin urmare, avem în faţă unul dintre puţinele ultrabook-uri de pe piaţă cu diagonală de 13.3” şi placă video dedicată, acest produs fiind astfel pretabil nu numai pentru activităţi de rutină, ci şi pentru jocuri şi alte aplicaţii solicitante din punct de vedere hardware.
Totuşi, înainte să trecem la studierea în amănunt a noului produs Asus, merită să menţionăm că pe piaţa există şi versiunea Zenbook UX302LA, similară cu cea pe care am avut-o la test, cu singura deosebire că nu beneficiază de placă grafică dedicată. Cu alte cuvinte, acest review este util şi pentru cei care vor un Zenbook UX302 fără placă video dedicată, întrucât singurul aspect la care există diferenţe este cel al performanţei.
Ce este Asus Zenbook UX302LG
Asus Zenbook UX302LG este un ultrabook cu diagonala de 13.3”, platformă hardware Intel Haswell şi placă video dedicată de la Nvidia, ce se adresează în special utilizatorilor care au nevoie de un laptop ultraportabil uşor de transportat de colo colo si capabil să ofere o autonomie peste medie.
În acelaşi timp, UX302LG este dedicat utilizatorilor care vor, pe lângă portabilitate şi autonomie, şi performanţe hardware pe măsură în aplicaţii multimedia şi jocuri, în limitele unui laptop de 13.3”.
Review video
Aşa cum v-am obişnuit la review-urile de pe GiZ, înainte de a intra în detalii specifice despre acest ultrabook te invităm să urmăreşti un review în format video. Îţi recomandăm însă să citeşti şi review-ul în format text pentru o imagine de ansamblu cât mai detaliată asupra noului produs Asus.
Specificaţii tehnice
Asus Zenbook UX302LG | |
Ecran | 13.3”, IPS, 1920×1080 pixeli |
Chipset | Intel HM87 |
Procesor | Intel Haswell Core i7-4500U |
Grafica integrata | Intel 4400 HD |
Placa video | Nvidia GeForce GT 630M 2GB |
Memorie RAM | 6 GB DDR |
Stocare | SSD 256 GB |
Conectivitate | Wireless N, Bluetooth, Lan |
Porturi | 3xUSB, SD card reader, HDMI |
Acumulator | 4430 mAh, 50 Wh, 3 celule |
Sistem de operare | Windows 8 Pro |
Dimensiuni | grosime 21 mm |
Greutate | 1.5 kg |
Extra | tastatura iluminata |
Ce ne-a plăcut
Este foarte simplu să începem capitolul despre ceea ce ne-a plăcut la UX302LG cu designul, întrucât acesta este primul lucru care iese în evidenţă după ce scoţi ultrabook-ul din cutie. Laptopul acesta este pur şi simplu frumos, cel puţin în versiunea pe care am avut-o noi la test şi care are culoarea albastru închis (sau, oficial, Navi Blue), însă probabil că acelaşi lucru se poate spune şi despre varianta albă.
Întreaga carcasă este realizată din metal, inclusiv partea din spate, însă capacul nu mai este confecţionat din aluminiu, întrucât este acoperit cu un strat de Gorilla Glass care are rolul de a creşte rezistenţa la zgârieturi. Reversul medaliei este că sticla atrage ca un magnet petele şi amprentele, element care diminuează într-un fel frumuseţea de ansamblu a portabilului.
Nouă ne-a plăcut designul şi, în ciuda neajunsului sticlei de care spuneam, am fost mulţumiţi inclusiv de soluţia adoptată pentru capac. La acest capitol gusturile diferă însă de la un utilizator la altul, motiv pentru care este posibil ca unii dintre voi să nu fiţi de acord cu noi în această privinţă.
În privinţa dimensiunilor, merită să remarcăm că UX302LG are o grosime de 20 până la 21 mm, care în realitate este probabil de circa 18 mm dacă nu luăm în calcul picioarele de cauciuc, în timp ce greutatea ajunge la 1.5 kg. Nu, nu este cel mai uşor sau compact ultrabook din gama Zenbook, dar în ansamblu datele de pe hârtie şi realitatea confirmă că avem de-a face cu un ultraportabil uşor de manevrat.
De asemenea, acesta nu este chiar cel mai robust ultrabook testat, întrucât capacul şi stratul de aluminiu de pe spate tind să fie destul de flexibile în momentul în care prinzi portabilul în mână.
Pe părţile laterale ale ultrabook-ului există o serie diversificată de conectori. Astfel, avem de-a face cu trei porturi USB 3.0, un card reader, un conector HDMI şi un port care, cel puţin la prima vedere, pare să fie mini-Displayport.
Totuşi, lângă acest port există simbolul specific pentru Thunderbolt, lucru care generează un pic de confuzie. Din păcate, nu am putut testa efectiv dacă este vorba despre un port Thunderbolt sau doar unul Mini-DisplayPort, întrucât nu avem un dispozitiv compatibil, însă vom clarifica situaţia după ce vom primi informaţii concrete din partea celor de la Asus.
Un ultim aspect de remarcat în privinţa construcţiei este că poţi ridica şi coborî capacul laptopului cu o singură mână, fără ca restul gadgetului să se mişte. În plus, capacul are o lungime un pic mai mare decât restul corpului, tocmai pentru a te ajuta să-l deschizi mai repede şi mai uşor.
La interior, UX302LG păstrează designul elegant, întrucât zona din jurul tastaturii şi a trackpadului este realizată din aluminiu şi este curată, fără taste inutile sau diversele stickere cu logo-urile Intel şi Windows, care în opinia noastră stricţ aspectul în cele mai multe situaţii. Practic, singura prezentă notabilă este cea a unui LED de stare în partea din dreapta-sus.
O altă schimbare de design comparativ cu precedentele Zenbook-uri este balamaua de prindere a ecranului, care acum este ascunsă de ochiul utilizatorului pentru a asigura un design mai estetic. Astfel, în locul unui sistem de prindere masiv, acum există două balamale pe fiecare parte, iar ecranul rămâne bine fixat chiar şi la atingeri repetate.
Cuvinte de laudă avem şi în privinţa ecranului. Construit în tehnologie IPS cu rezoluţie Full HD 1920×1080 pixeli, ecranul cu diagonală de 13.3” este foarte luminos, afişează culori naturale şi oferă unghiuri de vizualizare excelente.
Mici probleme apar din cauza fenomenului de “bleeding” în partea de jos a ecranului în cazul imaginilor statice întunecate (de exemplu, în cazul filmelor cu bandă neagră), dar şi a reflexivităţii foarte mari a display-ului în lumină puternică. Acest lucru are drept cauză faptul că ecranul lui UX302 este de tip touchscreen şi este la rândul său acoperit cu un strat de Gorilla Glass.
Avem veşti bune şi în privinţa tastaturii, care a progresat vizibil comparativ cu cele precedente de pe seria Zenbook. Tastele sunt robuste şi oferă un feedback corespunzător, mai ales că înregistrează comenzi chiar şi atunci când sunt apăsate pe margini sau în colţuri. În plus, tastatura nu flexează aproape deloc, iar sistemul de iluminare ajustabil îţi permite să lucrezi fără probleme inclusiv pe timp de noapte.
La fel de plăcută este şi experienţa cu trackpadul, datorită faptului că acurateţea comenzilor este bună, dar şi prin prisma varietăţii de gesturi pe care le suportă. În plus, am fost impresionaţi de faptul că este plăcut la atingere, dar mai ales pentru că este separat de palmrest într-un mod foarte practic şi aspectuos.
Am ajuns şi la unul dintre cele mai importante aspecte ale acestui ultrabook: performanţa. Aşa cum spuneam şi la începutul review-ului, avem în faţă un ultrabook cu o platformă hardware puternică, care include un procesor Intel Haswell Core i7-4500U, grafică integrată Intel HD 4400 cuplată cu placă video dedicată Nvidia GeForce 730M, 6 GB RAM şi SSD de 256 GB.
Evident, prin prisma configuraţiei, ultrabook-ul este capabil să gestioneze în mod corespunzător aproape orice tip de activitate, de la browsing pe internet şi până la jocuri. În cazul acestora din urmă trebuie să foloseşti setările medii, iar dacă optezi pentru rezoluţie Full HD va trebui să le mai cobori cu o treaptă. Poate că acest lucru ţi se pare deranjant, dar nu uita că vorbim despre o placă video dedicată din segmentul de mijloc al pieţei şi, în plus, ultrabook-ul cântăreşte doar 1.5 kg.
Rezultatele din benchmark-uri confirmă că, din punct de vedere al soluţiei grafice, avem de-a face cu unul dintre cele mai bune ultrabook-uri de pe piaţă, chiar dacă în privinţa performanţei procesorului un Asus Zenbook UX301 obţine rezultate uşor mai mari.
O parte din aceste performanţe trebuie atribuite SSD-ului Kingston de 256 GB, însă acesta creşte preţul final al ultrabook-ului cu aproximativ 900 lei. De aceea, poate că ar fi mai bine să achiziţionezi versiunea cu HDD standard şi să-l înlocuieşti apoi cu un SSD cumpărat separat pentru a economisi nişte bani.
Acest lucru este posibil datorită faptului că Asus oferă acces la componentele interne, după ce desfaci cele circa 12 şuruburi de tip Torx 5T şi cele două şuruburi care se ascund în spatele picioarelor de cauciuc.
Totuşi, te avertizăm că Asus a scris negru pe alb că îndepărtarea unităţii de stocare de 2.5” anulează garanţia, lucru care nu va fi deloc pe placul celor care intenţionează să facă un upgrade.
Conectivitatea este de asemenea la înălţime datorită modulului wireless Intel 7260 care funcţionează fără probleme, chiar dacă inerent apar unele scăderi de viteză în cazul în care te îndepărtezi de router şi intervin şi nişte pereţi între dispozitive.
De obicei, laptopurile cu platformă hardware atât de puternice, capabile să facă faţă inclusiv jocurilor, au unele probleme cu sistemul de răcire. Nu este însă şi cazul lui Zenbook UX302LG, care nu produce zgomot şi rulează la temperaturi destul de scăzute.
Sigur, vei auzi zgomotul celor două ventilatoare, însă acestea se opresc complet dacă te rezumi la activităţi care nu necesită resurse majore, iar sunetul este oricum acoperit cu uşurinţă de sistemul de boxe. Şi pentru că tot a venit vorba despre sistemul de boxe, merită să atragem atenţia asupra calităţii bune a acestuia, în special atunci când optimizezi sunetul prin intermediul aplicaţiei dedicate Audio Wizard.
În plus, ultrabook-ul nu se încălzeşte deranjant de puternic nici măcar atunci când te joci timp de câteva ore. Noi am remarcat doar o încălzire la nivelul părţii din spate şi în partea superioară a tastaturii, între grilele de ventilaţie, însă acest lucru nu reprezintă un dezavantaj, întrucât nu vei atinge zona respectivă prea des.
Pe lângă performanţe şi portabilitate, un ultrabook trebuie însă să ofere şi o autonomie ridicată, iar Zenbook UX302 se descurcă bine şi la acest capitol. Spunem asta pentru că acumulatorul pe trei celule de 4430 mAh (sau 50 Wh, pentru cei care preferă cealaltă unitate de măsură) oferă între 6 şi 7 ore de autonomie în cazul unei utilizări obişnuite care include browsing, editare de documente şi vizualizare de clipuri, toate cu Wi-Fi pornit şi luminozitatea la aproximativ 50%.
În plus, autonomia scade cu numai 10% pe oră dacă reduci şi mai mult luminozitatea atunci când vrei doar să scrii un document precum acest review. În schimb, atunci când te joci, nu te aştepta ca autonomia să fie mai mare de 60-80 de minute.
Ce scârţâie
În general, aşa cum ţi-ai putut da deja seama, am fost impresionaţi de Asus Zenbook UX302, atât în privinţa designului şi a construcţiei, cât şi a performanţelor şi autonomiei. Cum niciun produs nu este însă perfect, şi noul membru al familiei Zenbook are unele mici defecte deranjante.
Primul pe care îl vei observa se referă la faptul că ecranul nu se rabatează complet pe spate, întrucât “se aşează” pe un suport special pentru a asigura o circulaţie mai bună a aerului sistemului de răcire. Totuşi, acest lucru ar putea fi considerat un dezavantaj doar de puţini dintre voi.
În plus, buya din faşă a laptopului, cea dinspre utilizator, este ascuţită şi înaltă, lucru care îţi va provoca unele neplăceri în cadrul sesiunilor lungi de redactare a textelor, în special atunci când ultrabook-ul stă pe birou sau pe o altă suprafaţă plană.
De asemenea, poziţionarea butonului de Powerca parte a tastaturii, în colţul său din dreapta sus, nu este deloc practică, mai ales că are un design similar cu celelalte taste. De cele mai multe ori am apăsat involuntar butonul de Power în căutarea tastei Delete, iar rezultatul este intrarea în modul sleep fără o confirmare prealabilă.
Nu în ultimul rând, sistemul de răcire este construit în aşa fel încât aerul este expulzat în exterior prin balamaua de prindere a ecranului, spre utilizator şi ecran. Pe lângă faptul că acest lucru este oarecumderanjant pentru utilizator, aerul cald eliminat poate produce în timp defecte nedorite pentru ecran, care se incălzeşte destul de puternic.
Preţ Asus Zenbook UX302 şi disponibilitate
În România, Asus Zenbook UX302 va fi disponibil în cursul următoarelor săptămâni în cinci versiuni cu preţuri cuprinse între 5.400 lei pentru versiunea de bază şi aproape 6.900 lei pentru versiunea de top, foarte asemănătoare cu cea pe care am testat-o şi noi.
- Zenbook UX302LG-C4002H – 5.400 lei – Intel Core i5-4200U, Nvidia 730M, 500 GB HDD + 16 GB SSD, 4 GB RAM;
- Zenbook UX302LG-C4008H – 5.600 lei – Intel Core i5-4200U, Nvidia 730M, 750 GB HDD + 16 GB SSD, 8 GB RAM;
- Zenbook UX302LG-C4028H – 6.400 lei – Intel Core i5-4200U, Nvidia 730M, 256 GB SSD, 8 GB RAM;
- Zenbook UX302LG-C4007H – 6.000 lei – Intel Core i7-4500U, Nvidia 730M, 750 GB HDD + 16 GB SSD, 8 GB RAM;
- Zenbook UX302LG-C4014P – 6.900 lei – Intel Core i7-4500U, Nvidia 730M, 256 GB SSD, 8 GB RAM, Windows 8 Pro.
Toate versiunile sunt echipate cu ecranul IPS Full HD de 13.3” şi sistem de operare Wndows 8, cu excepţia ultimei versiuni, care beneficiază de Windows 8 Pro.
Preţurile pot suferi uşoare modificări de preţ în funcţie de evoluţia cursului valutar până la lansarea efectivă pe piaţă a produselor.
Concluzii
În ansamblu, Asus Zenbook UX302 este unul dintre cele mai bune ultrabook-uri pe care le-am testat până acum. Spunem asta pentru că ultraportabilul impresionează prin design, ecranul este excelent, iar tastatura şi trackpadul au fost îmbunătăţite comparativ cu modelele precedente din această gamă.
Sigur, există mici probleme, iar unele au potenţialul de a fi deranjante, însă niciuna dintre acestea nu ar trebui să fie decisive în decizia de achiziţionare. De altfel, principalul impediment în cumpărarea unui astfel de ultrabook este preţul, întrucât versiunea testată de noi costă aproape 7.000 lei, o sumă de care nu foarte mulţi utilizatori din România îşi permit să se debaraseze.
Totuşi, dacă eşti în căutarea unui ultrabook cu performanţe bune şi ai la dispoziţie un buget generos, Zenbook UX302LG este cu siguranţă una dintre cele mai bune soluţii de pe piaţă.
În schimb, dacă bugetul tău este ceva mai redus, îţi recomandăm să iei în calcul şi Asus-ul Vivobook S301, cu care am avut plăcerea să ne jucăm recent, sau chiar versiunea pentru 2013 a ultrabook-ului Acer Aspire S3, care nu a apărut încă pe piaţă.
Pro
- design spectaculos
- ecran excelent
- tastatură şi trackpad practice
- performanţe bune
- autonomie ridicată
Contra
- sticla de pe capac s-ar putea să nu fie pe placul tuturor
- unele mici probleme de design (buză faţă ascuţită, ecran ce nu se rabatează complet, evacuarea aerului cald spre ecran)