GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Asus Zenbook UX303LN review – ultrabook ideal pentru jocuri

Testat pe data de 30 mai 2014
Pe scurt: Asus Zenbook UX303LN este unul dintre cele mai bune ultrabook-uri de 13” prin prisma configuraţiei hardware puternice, care include şi placă video dedicată. Ultraportabilul are o construcţie de calitate şi un design elegant adecvate pentru utilizatorii pretenţioşi.
Produs testat: Asus Zenbook UX303LN   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4/5    Pret: 3800 - 5500 Lei

Asus este unul dintre puţinii producători care a lansat frecvent pe piaţă ultrabook-uri cu plăci video dedicate, care într-o măsură mai mică sau mai mare pot fi utilizate şi pentru jocuri.

După Zenbook UX32VD în 2012 şi Zenbook UX302LG în 2013, producătorul taiwanez vine în acest an cu un nou model adresat pasionaţilor de jocuri, pe numele său Asus Zenbook UX303LN, care are potenţialul de a fi cel mai puternic ultrabook de 13 inch disponibil in tabara Asus  chiar şi până în prima parte a anului viitor.

Deloc surprinzător, noul ultrabook Asus preia o bună parte dintre caracteristicile predecesorilor săi şi propune o platformă hardware puternică pentru jocuri îmbrăcată într-o carcasă metalică.

Rezultatele obţinute pe parcursul testelor au fost foarte bune, însă au existat şi unele mici probleme, generate cel mai probabil de faptul că am avut la teste o unitate pre-productie si nu modelul final ce va vi disponibil in magazine. Cel mai probabil, o bună parte dintre probleme vor fi remediate înainte de lansarea oficială a ultrabook-ului.

Asus Zenbook UX303LN este dedicat in special pasionatilor de jocuri

Asus Zenbook UX303LN este dedicat in special pasionatilor de jocuri

Ce este Asus Zenbook UX303LN ?

Asus Zenbook UX303LN este un ultrabook cu diagonala de 13” cu o platformă hardware puternică ce include şi placă video dedicată. Produsul se adresează utilizatorilor care vor să aibă parte de un ultraportabil cu performanţe bune, dar şi pasionaţilor de jocuri, în special în cazul configuraţiilor de top.

Review video

Înainte de a intra în amănunte specifice despre noul Zenbook UX303LN, te invităm să urmăreşti un review video cu principalele sale caracteristici.

Specificaţii tehnice

Asus Zenbook UX303LN
EcranIPS, 13.3”, 3200×1800 px
ChipsetIntel Haswell
ProcesorIntel Core i7-4510U
Placa videoI*ntel 4400 + Nvidia GeForce 840M
Memorie RAM12 GB RAM
Memorie internaSSD 256 GB
ConectivitateWi-Fi ac, bluetooth, LAN
Porturi3xUSB, HDMI, mini-DisplayPort, VGA
Acumulator50 Wh, 3 celule
Sistem de operareWindows 8.1
Dimensiunigrosime 21 mm
Greutate1.5 kg
Alteletastatura iluminata

Ce ne-a plăcut

Evident, primul lucru pe care l-am remarcat după scoaterea din cutie a lui Zenbook UX303LN este calitatea construcţiei şi frumuseţea designului. Bazat pe reţeta de succes a liniei de produse din 2012, noul ultrabook este realizat integral din aluminiu, se simte foarte bine la atingere şi pare mai bine prelucrat decât modelele precedente.

Aluminiul este prezent pe capac şi în zona interioară din jurul tastaturii, în timp ce spatele este acoperit cu un strat de metal care îi conferă mai multă rigiditate şi elimină scârţâiturile când îl iei în mână. În plus, Asus a ascultat sfaturile primite de la fani şi a eliminat sticla Gorilla Glass de pe capac, care avea ca efect atragerea amprentelor şi un aspect prea lucios.

Zenbook UX303LN impresioneaza prin design

Zenbook UX303LN impresioneaza prin design

Toate aceste aspecte, dar şi atenţia acordată detaliilor, fac ca noul Zenbook să fie mai rafinat decât predecesorii săi. La calitatea construcţiei contribuie şi faptul că balamaua de susţinere a ecranului este solidă si sustine ferm ecranul in loc, element important în cazul în care vei folosi gesturi touch pentru utilizarea sistemului de operare Windows 8.

Şi selecţia de porturi este una generoasă, cu trei porturi USB 3.0 şi porturi HDMI şi mini-DisplayPort, plus un card-reader care nu poate însă integra şi carduri SD. În plus, în pachet vi se oferă adaptoare USB – LAN şi mini-DP – VGA.

Tastatura împrumută o bună parte din designul lui UX302LG, cu taste pătrate de dimensiuni potrivite, care necesită însă un timp de acomodare, întrucât nu au “cursa” prea lungă. Partea şi mai bună este ca tastele înregistrează comenzile şi atunci când le apeşi în colţuri, întrucât sunt suficient de rigide.

Tastatura poate fi utilizată cu uşurinţă pe timpul nopţii, întrucât beneficiază de o iluminare pe trei nivele care poate fi activată prin combinaţia de taste FN + F3/F4.

Touchpad-ul are dimensiuni generoase şi o suprafaţă din sticlă care îi asigura precizie în utilizare, inclusiv la simple apăsări sau la utilizarea unor gesturi. Poţi efectua click-uri pe întreaga suprafaţă a touchpad-ului, cu remarca că zgomotul generat de astfel de acţiuni este destul de deranjant.

Tastatura lui Asus Zenbook UX303LN este decenta

Tastatura lui Asus Zenbook UX303LN este decenta

Ecranul lui Zenbook UX303LN are o diagonală de 13.3”, este construit în tehnologie IPS şi are o luminozitate decentă, unghiuri largi de vizualizare şi un efect foarte slab de “bleeding” în jurul său.

În configuraţia pe care am avut-o la test, ecranul lui UX303LN are o rezoluţie impresionantă pe hârtie: 3200×1800 pixeli, însă aceasta este greu de utilizat pe sistemul de operare Windows 8.1. Soluţia pe care am identificat-o a fost utilizarea rezoluţiei native cu fonturi scalate la 200%, ceea ce în teorie este acelaşi lucru cu folosirea unei rezoluţii de 1600×900 pixeli, mult mai adecvată pentru calculatoarele portabile. Cu aceste setări, ecranul poate fi utilizat în mod corespunzător, însă numai atât timp cât software-ul este compatibil.

Din fericire, aceasta rezoluţie este disponibilă numai pe una dintre cele trei variante de Zenbook UX303LN, astfel că noi îţi recomandăm să te îndrepţi spre versiunile cu ecran Full HD, mai ales că una dintre ele are în rest aceleaşi specificaţii tehnice ca şi aceasta, cu excepţia unei cantităţi mai mici de memorie RAM.

Ecranul lui Zenbook UX303LN este de tip IPS, dar are o rezolutie prea mare

Ecranul lui Zenbook UX303LN este de tip IPS, dar are o rezolutie prea mare

Din punct de vedere hardware, am avut la test versiunea de top, dotată cu o platformă hardware din generaţia Intel Haswell: procesor Intel Core i7-4510U, placă video dedicată Nvidia GeForce 840M, 12 GB RAM şi SSD de 256 GB.

Prin prisma acestor date tehnice, Zenbook UX303LN este fluid în orice fel de aplicaţii, de la banalele editoare de text până la conţinut multimedia şi jocuri de ultima generaţie. Performanţele se datorează atât procesorului (chiar dacă sporul faţă de i74500U de anul trecut este neglijabil), cât mai ales plăcii video, semnificativ mai puternică decât Nvidia 730M, cea care a fost disponibilă pe generaţia anterioară.

Pentru pasionaţii de cifre am pregătit şi câteva rezultate specifice, cum ar fi numărul de frame-uri din jocuri, date obţinute prin intermediul utilitarului FRAPS:

13×7 low details13×7 high details19×10 low details
Dirt 397 fps77 fps60 fps
Grid 296 fps56 fps67 fps
Skyrim60 fps41 fps42 fps
NFS Most Wanted48 fps30 fps30 fps
Bioshock Infinite57 fps55 fps35 fps
Metro Last Night35 fps25 fps22 fps

De asemenea, nu am uitat nici de programele de tip benchmark, care au furnizat următoarele rezultate:

  • 3DMark 11: P2409, X718;
  • 3DMark 13: Cloud Gate – 5443, Fire Strike – 1287, Fire Strike Extreme – 644 ;
  • PCMark 07: 5158;
  • PCMark 08: Home Convenţional – 2174, Home Accelerated – , Creative Convenţional – 2589, Work Convenţional – 2499;
  • CineBench 11.5: OpenGL 43.04 fps, CPU 2.82 pts;
  • CineBench R15: OpenGL 56.58 fps, CPU 256 cb.

Este important de precizat că rezultatele au fost obţinute cu driverul Nvidia 332.50, astfel că versiunile mai recente de drivere, compatibile inclusiv cu Nvidia GeForce 840M, ar putea oferi date mai bune.

UX303LN are şi un potenţial destul de ridicat pentru upgrade, întrucât unele componente sunt accesibile pentru înlocuire (unitatea de stocare, RAM-ul şi un posibil SSD secundar half-size M.2 pe care să îl foloseşti în cazul în care doreşti să ai două unităţi de stocare pe acest laptop), aşa cum poţi remarca şi din fotografiile realizate cu interiorul ultrabook-ului după îndepărtarea şuruburilor:

În utilizarea de zi cu zi, portabilul nu produce zgomot deranjant şi nici nu se încălzeşte excesiv, însă lucrurile se schimbă un pic atunci când forţezi laptopul în jocuri. Într-o astfel de situaţie, zona de deasupra tastaturii din jurul sistemului de evacuare, dar şi partea inferioară a spatelului se încălzesc inevitabil. Pe de alta parte, căldura ajunge în proporţie semnificativ mai mică la tastatură şi palm rest, astfel că îţi vei putea continua activitatea fără probleme.

Sistemul de racire este indreptat spre ecran

Sistemul de racire este indreptat spre ecran

Sistemul audio este poziţionat pe părţile laterale, îndreptat în jos, o soluţie devenită deja tradiţională pentru seria Zenbook. Difuzoarele, care poartă logo-ul Bang&Olufsen, au un sunet foarte puternic inclusiv dacă setezi volumul mic în Windows sau jocuri, însă la nivelurile superioare vei resimţi distorsiuni şi vibraţii.

Sistemul de sunet este puternic

Sistemul de sunet al ultrabook-ului este puternic

Din punct de vedere al conectivităţii, noul produs Asus include un modul Wi-Fi 802.11 ac, bluetooth şi adaptor pentru Gigabit Ethernet. Calitatea semnalului pentru reţele Wi-Fi este bun, însă scade inevitabil direct proporţional cu distanţa faţă de router, mai ales din cauza faptului că vorbim despre o carcasă construită din aluminiu.

Prin intermediul unui acumulator de 50 Wh, Zenbook UX303LN rezistă aproximativ 5 ore în regim de utilizare obişnuită, cu Wi-Fi activat, ecranul la luminozitate 50%, tastatura iluminată la nivelul 1 şi activităţi precum browsing, chat, vizionare de filme pe YouTube, muzica şi editarea câtorva poze în Photoshop.

Valorile sunt pur orientative, întrucât poţi obţine o autonomie de 6 ore dacă foloseşti o luminozitate şi mai mică sau de numai 2 ore în cazul în care te joci titluri recente.

Este adevărat, valorile autonomiei nu sunt excepţionale, însă pe de altă parte trebuie să iei în calcul că avem în faţă o platformă hardware puternică şi un ecran cu o rezoluţie foarte mare. În plus, situaţia s-ar putea îmbunătăţi după instalarea unor drivere mai noi.

Autonomia nu este tocmai punctul forte al ultrabook-ului

Autonomia nu este tocmai punctul forte al ultrabook-ului

Ce scârţâie

Niciun produs nu este însă perfect, iar Asus Zenbook UX303LN nu face nici el excepţie. De exemplu, marginile de jos ale laptopului sunt ascuţite, lucru care poate deveni deranjant pentru încheietura mânilor atunci când scrii texte lungi.

În plus, butonul de Power a fost integrat în tastatură ca o tastă obişnuită în partea dreapta-sus, motiv pentru care l-am apăsat frecvent din greşeală în locul butonului de Delete. Acţionarea acestuia duce la închiderea ultrabook-ului fără posibilitatea de a anula comanda.

Chiar dacă problema rezoluţiei poate fi remediată prin scalarea fonturilor, alegerea acesteia pe un astfel de laptop nu este poate cea mai fericita, mai ales că jocurile nu pot fi rulate fluent la 1800p. În plus, în cazul unor titluri, dacă micşorezi doar rezoluţia din cadrul jocului, dar nu şi a sistemului de operare, jocul va apărea într-o fereastră mai mică decât ecranul, ceea ce este deranjant.

Pe lângă rezoluţia prea mare, ecranul lui Zenbook UX303LN mai are o problemă: culorile nu sunt fidele, mai ales galbenul, iar albastru este singura culoare reprezentată în mod corespunzător. Cel mai probabil vorbim însă despre o problemă de calibrare care va fi remediată până în momentul în care ultraportabilul va fi lansat efectiv în magazine.

Comparatie intre culorile afisate de un iPad (stanga) si de Zenbook UX303LN (dreapta)

Comparatie intre culorile afisate de un iPad (stanga) si de Zenbook UX303LN (dreapta)

Chiar dacă încălzirea ultrabook-ului nu este foarte deranjantă, procesorul ajunge la temperaturi de 90 de grade în cadrul jocurilor de ultima generaţie, element care pe termen lung ar putea afecta fiabilitatea acestuia. În plus, sistemul de răcire este amplasat destul de neinspirat, întrucât direcţionează aerul spre ecran, iar acest lucru poate afecta durata sa de viata. Partea bună este însă că balamaua este amplasată între sistemul de răcire şi ecran, astfel că acest efect negativ este mult diminuat.

Preţ Asus Zenbook UX303LN şi disponibilitate

Asus Zenbok UX303LN va fi disponibil în magazinele de specialitate din Europa la începutul lunii iulie, iar pe teritoriul României va fi comercializat în trei versiuni.

Prima dintre cele enumerate mai jos este identică cu cea testată de noi în cadrul acestui review:

  • ecran touchscreen de 13.3” cu rezoluţie 3200×1800 pixeli, Intel Core i7-4510U, Nvidia 840M, 12 GB RAM, SSD de 256 GB – 5.500 lei
  • ecran non-touchscreen de 13.3” cu rezoluţie 1920×1080 pixeli, Intel Core i7-4510U, Nvidia 840M, 12 GB RAM, SSD de 256 GB – 4.750 lei
  • ecran non-touchscreen de 13.3” cu rezoluţie 1920×1080 pixeli, Intel Core i5-4210U, Nvidia 840M, 6 GB RAM, HDD de 1 TB + SSD de 16 GB – 3.800 lei.

Aşa cum spuneam anterior, rezoluţia prea mare a versiunii de top face ca varianta imediat imediat urmatoare să fie poate mai atractivă, mai ales că este şi mai accesibilă ca preţ. Aceasta are un ecran mat, non-touch, însă este puţin probabil să simţi lipsa acestuia, iar memoria RAM de 8 GB este suficientă inclusiv pentru jocuri, chiar dacă este mai mică decât cantitatea disponibilă pe versiunea de top.

Pentru utilizatorii cu un buget mai scăzut, versiunea de bază este de asemenea interesantă, chiar dacă echipează doar un procesor Intel Core i5 şi beneficiază de un HDD de 1 TB, plus un SSD de 16 GB pentru caching.

Zenbook UX303LN, un ultrabook bun pentru jocuri

Zenbook UX303LN are un raport calitate-pret bun

Concluzii

Punând toate cele de mai sus cap la cap, putem concluziona că Asus-ul Zenbook UX303LN este un ultrabook foarte interesant. Impresionează prin construcţie, dotări şi finisaje, şi în acelaşi timp se distinge de concurenţă prin placa grafică Nvidia pe care o integrează, care îl transformă într-un portabil cu serioase valenţe de gaming. Însă UX303LN-ul va face faţă cu brio şi oricarui alt tip de utilizare zilnică.

Pe de altă parte, hardware-ul puternic într-un corp zvelt atrage după sine două neajunsuri: autonomia destul de slăbuţă şi temperaturile ridicate la care ajung componentele în cazul utilizării laptop-ului în aplicaţii solicitante.

Chiar şi aşa, îţi va fi greu să găseşti un alt laptop care să ofere un pachet asemănător cu cel oferit de Asus prin intermediul acestui Zenbook UX303LN, mai ales dacă luăm în considerare şi preţurile foarte competitive ce au fost setate pentru acest model. Atât versiunea de top, cea testată aici, cât şi versiunea de mijloc, cea cu ecran Full HD mat şi 8 GB de RAM, oferă un raport calitate-preţ greu de bătut, de aceea suntem încrezători că Asus-ul UX303LN îşi va găsi mulţi cumpărători în lunile ce vor urma.

Voi ce părere aveţi despre acest ultrabook? Vă place sau nu? Vă aşteptăm părerile şi întrebările în sectiunea de comentarii de mai jos şi vă mulţumim că aţi rămas alături de noi până la sfârşitul acestui review.

Zenbook UX303LN, un ultrabook bun pentru jocuri

Zenbook UX303LN, un ultrabook bun pentru jocuri

Pro

  • platforma hardware puternică
  • design şi construcţie de calitate
  • tastatură şi trackpad decente

Contra

  • ecranul nu este calibrat (unitate de test)
  • autonomie doar medie
  • se încălzeşte relativ puternic la utilizare intensivă

3 comentarii

  1. milano

    30 mai 2014 la 19:12

    Dupa atatea cercetari, nu au putut pune fantele de evacuare a caldurii indreptate in sus, sa nu afecteze ecranul? Pacat ca nu vine si cu i5 si doar SSD.

    • Daniel Popescu

      31 mai 2014 la 13:13

      Probabil ca in cazul versiunii cu Intel Core i5 au preferat sa puna un HDD pentru un pret mai scazut. Cu un SSD de 256 GB, pretul ar fi fost mai mare.

    • Andrei Girbea

      14 iunie 2014 la 14:03

      Milano, poti sa iti cumperi tu ce SSD vrei si sa pui in locul HDD-ului. Iesi ceva mai ieftin si ai libertatea de a alege exact modelul dorit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri