Laptopuri Asus de top în 2014: Zenbook NX500, Transformer Book V, Book Flip
Asus a lansat o ofensivă puternică în segmentul laptopurilor şi tabletelor cu ocazia târgului Computex 2014, acolo unde a prezentat principalele noutăţi ale verii.
Producătorul taiwanez a introdus în scenă numeroase produse, unul dintre cele mai interesante fiind Asus Transformer Book V, un dispozitiv 5-in-1 atractiv pentru o gamă variată de utilizatori.
La acesta se adaugă Asus Zenbook NX500, un ultrabook de 15.6” cu ecran 4K, dar şi alte modele din gama de convertibile Transformer: Book T300 Chi, Pad TF103 şi TF303.
Nu lipsesc însă nici noutăţile în segmentul tabletelor, acolo unde Asus vine cu noi modele din gama Fonepad şi MeMO Pad, dar şi cu lansarea internaţională a lui Padfone X, care în Europa va fi cunoscut drept Padfone S.
Asus Zenbook NX500 – ultrabook de 15” cu ecran 4K
Asus a lansat un nou ultrabook din celebra serie Zenbook. Pe numele său complet Asus Zenbook NX500, acesta a devenit primul ultrabook al producătorului care beneficiază de ecran cu rezoluţie 4K (3840×2160 pixeli).
Potrivit datelor oficiale, ecranul beneficiază de culori şi nuanţe îmbunătăţite datorită tehnologiei 3M QDEF, însă rezoluţia 4K nu s-a dovedit prea utilă pentru laptopuri până în prezent, în primul rând din cauza problemelor de scalabilitate cu Windows 8 şi cu aplicaţiile acestuia.
În schimb, platforma hardware este una care merită întreaga atenţie, inclusiv din partea pasionaţilor de jocuri: procesor Intel Core i7-4702HQ, placă video Nvidia GeForce GTX 850M, 4 GB sau 8 GB de memorie RAM şi stocare pe SSD-uri de 128 GB sau 256 GB. De asemenea, va exista şi o configuraţie cu două SSD-uri montate în RAID 0.
Practic, prin Asus Zenbook NX500, Asus îşi confirmă reputaţia pentru gama bogată de ultrabook-uri dedicate jocurilor. Astfel, acesta se adauga lui Asus Zenbook UX303LN, însă preţurile şi disponibilitatea efectivă în magazine nu au fost încă anunţate.
Asus Transformer Book V – laptop, tabletă şi telefon
Unul dintre cele mai interesantă produse prezentate de producătorul taiwanez este Asus Transformer Book V. Aşa cum sugerează şi numele, vorbim despre un dispozitiv 5-in-1 care duce mai departe conceptul Padfone şi care integrează sistemele de operare Windows 8.1 şi Android.
În formula de construcţie completă, Transformer Book V este un laptop cu Windows 8.1 sau Android. Ecranul său se poate însă detaşa pentru a deveni o tabletă, de asemenea cu Windows 8.1 sau Android, în timp ce în staţia de andocare poate fi găsit un smartphone cu Android.
Ca specificaţii hardware, lucrurile stau de asemenea bine. Tableta are un ecran cu diagonala de 12.5” şi rezoluţie FullHD, procesor Intel Core i7, 4 GB RAM şi SSD de 128 GB, în timp ce autonomia de până la 10 ore este asigurată de un acumulator de 28 Wh. Prin ataşarea tastaturii beneficiezi în plus de 1 TB de spaţiu de stocare prin intermediul unui HDD.
În schimb, smartphone-ul nu este la fel de bine dotat tehnic: are o diagonală de 5” şi rezoluţie HD şi o platformă hardware Intel Atom din generaţia Moorefiled, cu 2 GB RAM, cameră foto de 8 MP şi stocare internă de până la 64 GB.
Posibilitatea de a folosi un dispozitiv în cinci moduri diferită ar putea fi atractivă pentru o gamă variată de utilizatori, însă rămâne de văzut şi cum va funcţiona Asus Transformer Book V în practică. Deocamdată, producătorul nu a menţionat detalii despre preţ sau lansare, însă ştim că procesorul Intel utilizat în smartphone va fi disponibil în ultimele trei luni ale anului.
Asus Transformer Book Flip – laptop cu ecran rotativ la 360 de grade
Asus Transformer Book V nu este singurul exerciţiu de design pentru Computex, întrucât producătorul a prezentat şi Asus Transformer Book Flip, un laptop a cărui principală caracteristică este că ecranul se poate roti până la 360 de grade, moment în care produsul devine o tabletă.
Practic, vorbim despre un concept adoptat şi de rivali inclusiv pe Lenovo ThinkPad Yoga, prin care poţi folosi produsul inclusiv pe post de stand. Atunci când îl foloseşti ca tabletă prin rotirea ecranului la 360 de grade, tastatura şi touchpadul se dezactivează automat, pentru a nu fi atinse accidental.
Asus Transformer Book Flip va fi comercializat în mai multe variante, cu o diagonală a ecranului de 13.3”, 14” sau 15.6”, toate cu rezoluţii FullHD. Plentru platforma hardware, Asus va pune la dispoziţie procesore Intel Core i3, i5 şi i7 cu plăci video dedicate Nvidia GeForce 820M sau 840M şi stocare pe HDD-uri tradiţionale sau SSD-uri.
Laptopul convertibil va fi disponibil în magazine de la sfârşitul lunii iunie, însă preţurile nu au fost încă anunţate.
Asus Transformer Book T300 Chi
Nu în ultimul rând, Asus a prezentat şi modelul Transformer Book T300 Chi, un convertibil despre care afirmă că este cel mai subţire laptop cu ecran de 12.5”. Acesta are o rezoluţie de 2560×1440 pixeli, iar despre platofrma hardware ştim că va fi propulsată de Intel şi va avea până la 4 GB RAM. De asemenea, convertibilul va putea fi achiziţionat şi cu conectivitate 3G/4G.
Din păcate, restul detaliilor nu au fost încă dezvăluite, la fel ca şi în cazul preţurilor sau a datei la care produsul va fi disponibil în magazine.
Noi tablete Fonepad, MeMO Pad şi Transformer Pad
Pe lângă numeroasele laptopuri convertibile, Asus a prezentat la Computex şi o nouă generaţie de tablete din trei game distincte, plus lansarea internaţională a lui Padfone X.
Fonepad, gama de tablete ieftine cu conectivitate 3G, a primit doi noi membri, unul de 7” şi altul de 8”. Ambele tablete beneficiază de display-uri IPS cu rezoluţie 1280×800 pixeli, procesor quad-core Intel Atom Z3560 de 1.8 GHz şi cameră foto de 5 MP.
Gama MeMO Pad a fost de asemenea împrospătată cu tablete de 7” şi 8”, cu rezoluţie de 1280×800 pixeli pentru ecran şi platformă hardware cu procesor quad-core Intel Atom Z3745 de până la 1.86 GHz. Varianta de 8” va avea însă şi o versiune mai performantă, cu ecran de rezoluţie 1920×1200 pixeli, procesor quad-core Intel Atom Z3580 şi conectivitate 3G/4G.
În gama Transformer Pad există de asemenea noutăţi: modelul TF103 este echipat cu ecran de 10.1” cu rezoluţie 1280×800 pixeli, procesor quad-core Intel Atom Z3745, în timp ce varianta TF303 se remarcă prin ecranul cu rezoluţie 1920×1200 pixeli şi conectivitatea 4G.
În fine, Asus a prezentat şi noul Padfone S, versiunea internaţională a lui Asus Padfone X, lansat iniţial doar pe piaţa americană.
Padfone S este un dispozitiv hibrid care poate fi utilizat pe post de telefon şi tabletă. Smartphone-ul în sine este dotat cu ecran de 5” şi rezoluţie FullHD, iar platforma hardware este asigurată de un chipset Qualcomm Snapdragon 801 cu procesor quad-core Krait 400 de 2.3 GHz, grafică Adreno 330 şi 2 GB RAM.
Prin conectarea la un docking station, telefonul propulsează un ecran de 8.9” cu rezoluţie 1920×1200 pixeli şi se transformă astfel în tabletă. Acelaşi docking station include şi o baterie suplimentară de aproape 5000 mAh.
Preţurile pentru noile tablete nu au fost încă anunţate, însă produsele urmează să fie disponibile pe piaţa undeva în a doua jumătate a acestui an.
Concluzii
Prin lansările de la Computex 2014, Asus şi-a împrospătat practic o mare parte din produsele pe care le oferă spre comercializare.
Astfel, taiwanezii mizează pe un nou ultrabook cu ecran 4K şi pe îmbunătăţiri aduse gamei Transformer, dar şi pe noi tablete şi pe lansarea la nivel global a lui Padfone S.
Preţurile pe care le va solicita Asus pentru aceste produse vor decide în bună măsură succesul lor, mai ales că producătorul taiwanez are parte de o concurenţă puternică.