GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Cele mai interesante laptopuri Lenovo (recomandări de pus sub bradul de Crăciun)

Autor: Andrei Girbea

În ultimii ani ne-am specializat tot mai mult pe testarea laptopurilor, de cam toate felurile posibile și de la cam toate brandurile existente în magazine, atât aici pe Giz.ro, cât mai ales pe Ultrabookreview.com.

Testăm zeci de laptopuri in fiecare an, astfel că am acumulat o mulțime de experiență și expertiză pe această nișă, suficientă pentru a vă putea explica diferențele dintre opțiunile existente și mai ales pentru a putea face recomandări corecte de modele ce merită atenția voastră.

În cadrul acestui articol ne vom îndrepta atenția spre laptopurile pe care cei de la Lenovo le oferă în magazinele din România în acest final de an, cu precădere asupra acelora care ne-au captat interesul în testele noastre și care merită achiziționate acum, mai ales că multe dintre ele beneficiază și de prețuri competitive (și chiar oferte) în preajma sărbătorilor, fiind numai bune de pus sub brad.

Nu vom intra în foarte multe detalii tehnice și particularități ale fiecărui model abordat, ci vom discuta doar detaliile importante care scot aceste serii in evidență, dar dacă sunteți interesați de aceste aspecte tehnice, le veți găsi în cadrul review-urilor noastre. Ele sunt cu atât mai importante cu cât aveți în vedere un notebook din gamele superioare de performanțe.

Pe partea grafică, majoritatea opțiunilor oferă soluții NVIDIA GeForce RTX 4000, cu puține excepții din generații GeForce precedente. Cipurile RTX 4000 sunt la rândul lor disponibile într-o plajă largă de competențe și capabilități, de la modelele de top RTX 4090/4080, până la cele entry RTX 4050. Toate beneficiază de pachetul software complementar dezvoltat de NVIDIA pe parcursul anilor, ce include printre altele tehnologii precum Ray Tracing, DLSS, Ray Reconstruction, Frame Generation sau Reflex, despre care am mai discutat în articole precedente.

lenovo nvidia main

Cipurile grafice sunt oferite alături de o plajă și mai variantă de platforme, cu diverse tipuri de procesoare Intel sau AMD, diverse tipuri de memorie și unități de stocare.

Astfel, oferta de laptopuri disponibile în magazine este vastă, cu zeci de modele și sute de configurații de la fiecare brand. Chiar și o filtrare după un anumit producător, în cazul acesta Lenovo, întoarce sute de rezultate pe emag, altex sau pcgarage. Dar care dintre acestea merită cu adevărat achiziționate în acest final de an? Păi hai să vedem.

Vom pleca la drum în căutăre cu două criterii importante în minte: ce necesități și așteptări am de la laptopul dorit, și ce buget am la dispoziție. Echilibrul dintre cele două este dificil de stabilit, mai ales atunci când dorim un raport bun preț/capabilități. Dar ne vom strădui să îl găsim.

Opțiuni de top, pentru Moșul cel darnic

O luăm puțin invers în discutarea opțiunilor, plecând de la cei care își doresc un notebook cu funcții și performanțe de top, și speră la un  moș cu punga foarte generoasă.

Astfel de modele se pretează în special pentru aplicații profesionale complexe și pentru jocuri, dar desigur că ele se descurcă perfect și în utilizare de zi cu zi. În plus, astfel de modele sunt în general laptopuri ce nu marjează pe portabilitate și autonomie îndelungată a bateriei, pentru că ele își vor petrece mare parte a timpului pe un birou și alimentate la priză, pentru a putea returna performanțele de care sunt capabile. Dar există și o serie de excepții.

Din testele noastre, cei de la Lenovo oferă unele dintre cele mai rafinate și echilibrate modele performante în acest moment, în cadrul seriei lor Legion.

Legionurile sunt promovate în majoritatea cazurilor ca laptopuri pentru jocuri, însă, prin prisma liniilor de design curate și sobre, se pretează excelent și utilizării și în medii profesionale stricte, la birou, serviciu sau chiar la școală, as zice chiar mai bine decât multe dintre alternativele oferite de alți producători. Și aceasta pentru că Legionurile de ultime generații oferă carcase metalice închise la culoare, cu elemente limitate de branding și fără accente constructive stridente, precum culori țipătoare în jurul radiatoarelor sau sigle masive și iluminate. Sigur, unele dintre modele oferă și elemente RGB, însă acestea sunt în general subtile și controlabile din software, astfel că pot fi ușor dezactivate atunci când aduceți laptopul în mediile profesionale, unde elementele stridente ar crea nemulțumiri.

Dincolo de aspectul estetic, Legionurile momentului oferă construcție solidă, chiar și pe gamele cu prețuri medii (pe care le abordăm un pic mai incolo), ergonomie excelentă cu ecrane de bună calitate și capacitatea de a se deschide la 180 de grade, finisaje prietenoase în utilizare, și porturi suficiente și bine plasate în spatele ecranului, ascunzând astfel cablurile și permițând un mediu de utilizare mai simplist, mai curat.

Pentru mine, toate acestea contează extrem de mult atunci când trag linia asupra unui laptop de top, care de multe ori vine cu un preț pe măsură, ce poate urca și depăși 15000 de lei. 

Însă toate aceste detalii trebuie să fie sprijinite de performanțe de top și functionare fără cusur în taskuri complexe și sesiuni de gaming. În testele noastre analizăm cu atenție modul în care laptopurile fac față programelor solicitante, și nu doar rulând câteva benchmarks, ci urmărind atent comportamentul sistemului în sesiuni solicitante ce durează zeci de minute, pentru a putea determina cum se comportă componente hardware în aceste situații limită, dacă performanțele sunt cumva afectate în timp și dacă componentele sunt bine puse în valoare în cadrul fiecărui model prin prisma sistemului de răcire implementat. Este crucial ca cele două aspecte, componentele hardware și sistemul de răcire, să funcționeze foarte bine în simbioză, pentru că altfel nu ar avea sens să plătiți hardware de top care nu performează conform așteptărilor. 

Bun, acestea fiind spuse, atenția în acest segment ar trebui să vi se îndrepte spre două serii Legion, gama Legion 9 și gama Legion Pro 7.

Pe hârtie, ambele oferă specificații similare, cu cipuri grafice NVIDIA GeForce RTX 4090 și 4080 de 175W TGP, cele mai performante procesoare ale momentului (Intel Core i9 HX sau AMD Ryzen HX), și sisteme de răcire complexe, cu vapor chamber, ventilatoare și radiatoare ample, și toate aspectele tehnologice de top disponibile în laptopuri la acest moment.

Soluțiile grafice NVIDIA GeForce RTX 4090/4080 funcționează la maximul lor potențial în aceste modele, fără a fi limitate în putere sau termic în vreun mod. În plus, fiind încă cipurile grafice de top ale momentului, oferă întreaga suită de funcții dezvoltate de NVIDIA pe parcursul anilor, de la cele mai multe și avansate procesoare CUDA/RT și cea mai mare cantitate de memorie video, până la suport pentru NVIDIA DLSS de cea mai nouă generație (cu Super Resolution, Frame Generation, Ray Reconstruction), menite să îmbunătățească frameraturile în jocurile moderne, sau NVIDIA Reflex, menită să reducă latența în jocurile de tip eSports. Despre ambele am discutat amănunțit în articole precedente.

În plus, chiar dacă aceste modele sunt gândite primordial pentru gaming, în cazul în care doriți să le folosiți mai multe pentru activități profesionale precum editarea video, programare, softuri specializate (Autocad, Maya, Autodesk, Blender, etc.), puteți face comutarea la suita de drivere NVIDIA Studio în dauna driverelor Game Ready.

nvidia dlss

Totuși, cele două serii sunt diferite ca funcționalitate, și ar fi bine să înțelegeți aceste aspecte.

Legionurile Pro 7i sunt laptopuri cu un design tradițional, cu ergonomia standard a unui laptop classic și dimensiuni de genul celor la care te-ai aștepta de la un model actual cu hardware de acest tip și ecran de 16-inch. Sigur, aceste laptopuri nu sunt imense sau extrem de grele și pot fi luate după voi la muncă sau școală, dar nu excelează prin portabilitate. Oferă însă performanțe foarte bune și temperaturi interne de funcționare acceptabile, dar la nivelul carcasei veți simți suprafețele destul de fierbinți în sesiuni îndelungate de gaming.

lenovo legion pro7i

seria Lenovo Legion Pro 7

Seria Legion 9, pe de altă parte, este una mai nouă și cu un design mai aparte. Lenovo au implementat un șasiu mai subțire pe acest model, fără a compromite performanțele, însă acest lucru a fost posibil doar prin mutarea tastaturii laptopului mai jos pe carcasă, lăsând partea de sus răcirii. Acest detaliu face Legionul 9 mult mai confortabil termic în gaming, dar oarecum mai dificil de folosit în spații înguste, prin prisma armrestului și touchpad-ului îngust. 

În plus, seria Legion 9 aduce și un ecran aparte, cu panel mini LED, ce oferă zone dimming, luminozitate de peste 800 cd/m2 și rezoluție 3.2K, aspecte ce îl diferențiază de panelurile standard IPS de pe seria Legion Pro 7i, și ele de top pentru un IPS, dar totuși incomparabile dpdv al contrastului, negrului și capabilităților HDR cu versiunea mini LED.

lenovo legion pro9i

seria Lenovo Legion 9

Pe de altă parte, seria Legion 9 vine cu un preț mai ridicat decât cel al modelelor Legion Pro 7, cum era de altfel de așteptat. Configurațiile GeForce RTX 4080 + Core i9 au un preț de listă pe la 18000 de lei, în vreme ce versiunile similare Pro 7 pleacă de pe la 14000 lei, însă ambele beneficiază de discounturi ocazionale de 10-15% în marile magazine. Configurații cu grafică de top Geforce RTX 4090 sunt disponibile în ambele cazuri, undeva de la 17000 de lei pentru modele Legion Pro 7 și peste 20000 de lei pentru Legion 9, dar și aici e bine să urmăriți ofertele. Mai ales la acest nivel de prețuri, 10% contează mult, și personal m-aș uita chiar și la resigilatele oferite de marile magazine pentru un deal uneori și mai bun.

Opțiunile premium multivalente

Dincolo de Legionuri, ne-au impresionat în testele noastre seriile Lenovo Yoga Pro 9 și Yoga Pro 7, practic alternativele la MacBook-urile Pro în gama celor de la Lenovo. 

Aceste modele beneficiază de construcție premium integral metalică și un aspect poate mai prietenos decât cel sobru și întunecat al Legionurilor. În plus, ele marjează pe portabilitate, dar fără a face rabat pe partea de performante sau de ergonomie, cu ecrane de bună calitate, tastatură/touchpad fluente și o mulțime de porturi pentru formatul acestor modele. Desigur, performanțele acestor modele trebui apreciate în limitele formatelor. 

Pe aceste Yoga Pro nu mai găsim cipuri grafice de top, ci implementări eficiente NVIDIA GeForce RTX 4050, alături procesoare Intel Core Ultra sau AMD Ryzen. Astfel, Yoga Pro-urile sunt gândite primordial pentru multitasking, programare sau editarea de conținut, ele fiind de altfel echipate standard cu pachetul software NVIDIA Studio. Pot aborda și jocuri, dar nu veți obține nici pe departe pe frameraturile disponibile pe modelele cu grafică mai potentă.

Pe de altă parte, și cum de altfel este de așteptat de la produse relativ portabile, aceste Yoga Pro sunt mult mai eficiente în gestionarea energiei, fapt ce permite utilizare îndelungată pe baterie, deconectate de la priză. Mai ales în cazul versiunii Yoga Pro 7 cu hardware AMD.

Tot în segmentul premium profesional Lenovo oferă și gama ThinkPad P1, construită pe platforma Intel Core Ultra și grafică NVIDIA GeForce RTX sau NVIDIA RTX Ada. Pe aceste modele primim construcția și designul caracteristice familiei ThinkPad, într-un șasiu portabil în format de 16-inch, precum și serviciile profesionale de suport/service aferente seriei ThinkPad. În același timp însă, modele ThinkPad P1 sunt dificil de găsit în magazinele de la noi, iar puținele versiuni oferite vin cu prețuri adeseori extrem de piperate.

Opțiuni bine echilibrate, pentru școală sau muncă

Și dacă totuși nu avem nevoie de cele mai performante notebook-uri ale momentului, sau nu avem la dispoziție un buget atât de ridicat, sau poate dorim un notebook care să pluseze mai mult la capitole precum aspect sau autonomie pe baterie. Despre astfel de opțiuni vom discuta în cadrul acestei secțiuni. 

Desigur, și în gamele medii atenția ni se va îndrepta în mare măsură tot spre o serie de modele Legion, dar și către modele ceva mai diferite din segmentele Yoga Pro, ThinkPad sau chiar ThinkBook.

În acest segment de mijloc opțiunile sunt astfel mult mai variate, atât dpdv al esteticii și ergonomiei, cât și al performanțelor și capabilităților în aplicații și jocuri. 

Vom pleca de la acest aspect, și vom recomanda să aveți în vedere în special opțiuni ce oferă un cip grafic mid-range de la NVIDIA, un GeForce RTX 4060 sau RTX 4070. Atenție însă că implementările pot diferi mult în putere și performanțe în funcție model, lucru complet normal de altfel, pentru că un șasiu portabil nu se poate compara cu unul de dimensiuni mai mari. 

Astfel, dintre modelele ce pun pe prim plan performanțele, recomandarea mea merge spre seria Legion Pro 5.

Aici veți găsi cipuri grafice de nivel mediu dar în implementări puternice și bine răcite, procesoare Intel Core HX similare cu cele oferite pe gamele Legion de top sau alternativele AMD Ryzen HX, baterie mare și ergonomie fără cusur. În același timp, notebook-urile din această familie nu mai sunt integral metalice și sunt ceva mai groase și mai grele, fapt ce la afectează negativ portabilitatea, dar pozitiv comportamentul termic în jocuri și prețul de vânzare. Un alt aspect important de avut în vedere este cel al ecranelor oferite pe această serie, pentru că aici nu mai primiți cele mai bune paneluri IPS precum cele de pe Legion Pro 7, ci doar unele IPS medii ce oferă culori nu la fel de puternice. 

Financiar însă, Legion-urile Pro 5 sunt greu de combătut. Configurațiile cu RTX 4060 pleacă de la circa 6000-6500 de lei, iar cele cu RTX 4070 și procesoare mai puternice urcă spre 8000-10000, fără a lua în calcul ofertele momentului. 

lenovo legion pro5i

seria Lenovo Legion Pro 5

Dincolo de aceste modele Legion Pro, Lenovo oferă și o gamă ceva mai portabilă de Legionuri, mai noile versiuni Legion 7 și Legion 5. Acestea sunt mai subțiri și semnificativ mai ușoare, dar implementează versiuni hardware de putere ceva mai scăzută ale cipurilor oferite pe modele Pro, fapt ce se traduce în performanțe undeva la 5-20% mai scăzute, în funcție de aplicație sau joc. Dar chiar și așa, aceste laptopuri fac față cu brio majorității cerințelor actuale. 

Diferențele dintre modelele Legion 5 și Legion 7 sunt la construcție, seria superioară fiind integral metalică, și la capitolul ecran pe anumite configurații, unde Legionul 7 este disponibil cu un panel IPS de top cu rezoluție 3K și gamut extins de culoare.

Aceste aspecte se traduc și într-un preț mai ridicat pentru gama Legion 7, dar per total interesul meu se îndreaptă spre această serie, una echilibrată și multivalentă. Și poate mai ales pentru modelul pe versiunea albă de culoare, una aparte în segmentul laptopurilor cu astfel de funcții.

Opțiuni pentru utilizarea de zi cu zi

În această finală secțiune vom discuta pe de o parte despre modelele ce oferă performanțe bune într-un buget mai accesibil, și pe de cealaltă despre opțiunile de avut în vedere în cazul în care vă doriți un laptop mai puțin complex, pentru utilizarea de zi cu zi, pentru browsing, email, Netflix, Youtube, muzica, editare de documente, și alte activități de acest tip, dar care să nu sughită totuși în utilizare și să nu facă compromisuri majore în construcție sau ergonomie.

În ceea ce privește prima categorie de opțiuni, Lenovo oferă gama LOQ 15 și mai noile LOQ 16, laptopuri medii din cam toate punctele de vedere, dar disponibile într-o gamă amplă de configurații hardware, de la  grafică NVIDIA Geforce RTX 2050 și procesoare Intel Core i5 HX până la modele cu grafică RTX 4060 și platforme Core HX/Ryzen HX actuale, majoritatea în gama de preț 3500-5500 lei. 

În comparație cu gamele Legion superioare, pe LOQ-uri va trebui să acceptați construcția realizată în mare parte din materiale plastice, ecrane IPS cu gamut standard de culoare, baterii de doar 60Wh, soluții audio slăbuțe, și o răcire mai simplistă, dar totuși eficientă. Însă chiar și așa, per total, dpdv preț/funcționalitate, gamele LOQ sunt greu de egalat în contextul actual al pieței, mai ales pe configurațiile lower end. 

Dincolo de acestea, Lenovo oferă o amplă gamă de modele IdeaPad Pro, IdeaPad și Yoga.

IdeaPad Pro sunt alternativele mid-range la modele Yoga Pro, versiunea IdeaPad Pro 5 fiind cu precădere interesantă prin prisma specificațiilor și funcțiilor oferite. La circa 6000 de lei veți găsi un laptop bine închegat și aspectuos, cu ecran de bună calitate (fie IPS, fie OLED), cu grafică NVIDIA RTX 4050 și procesoare fie Intel Core Ultra, fie AMD Ryzen HS. Iar dacă sunteți dispuși să renunțați la cipul grafic dedicat, prețurile pentru versiunile ce se bazează exclusiv pe iGPU scad simțitor, modelele AMD fiind cu adevărat interesante. 

De altfel, dacă un dGPU nu vă este necesar, și realist nu vă este dacă gamingul nu este printre interesele voastre principale, veți găsi în magazine o gamă variată de modele IdeaPad și Yoga cu diverse șasiuri și dotări. De menționat sunt gama de ultraportabile accesibile IdeaPad Slim 5, gama de ultrabookuri 2-in-1 Yoga 7 2-in-1, și gama de ultrabookuri premium Yoga Slim 7.

lenovo ideapad slim5i

seria de portabile accesibile Lenovo IdeaPad Slim 5

Pe cât posibil, orientați-vă spre configurații cât mai actuale, mai ales dacă eficiența în operare pe baterie este importantă pentru voi. Și atenție la ecrane – OLEDurile arată senzațional, dar e bine să le înțelegeți particularitățile și vulnerabilitățile, pentru a nu avea surprize ulterior. 

La final

Una peste alta, acestea ar fi principalele serii de laptopuri Lenovo pe care le-as avea în vedere pentru achiziționare în acest final de an. În acest articol doar le-am trecut sumar în revistă, dar v-aș recomanda aprofundarea modelelor de interes pe baza testelor noastre sau pe baza altor reviewuri realizate profesionist și onest.

Și chiar dacă acest articol este elaborat la finalul lui 2024 și abordează seriile disponibile la acest moment, consider că el vă va fi de real folos și pe viitor atunci când veți fi interesat de un laptop Lenovo. În plus, pentru nelămuriri și întrebări, mă găsiți mai jos în secțiunea de comentarii.

Notă informativă: Acest articol a fost realizat cu sprijinul celor de la Lenovo și Nvidia.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri