GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

MSI GS66 Stealth review (Core i7, RTX 2070, ecran IPS 240 Hz)

Testat pe data de 13 iulie 2020
Pe scurt: MSI GS66 Stealth este un laptop atractiv care va satisface pretențiile de design, ergonomie, performanță și autonomie ale celor mai mulți cumpărători, însă este tras în jos și de anumite deficiențe sau particularități. Cele mai mari probleme sunt temperaturile interne și externe mari, de aceea aș recomandata mai degrabă modelele inferioare cu procesor i7 și placă video RTX 2060 sau 2070, care pot reprezenta un capabil sistem portabil pentru muncă, cu capabilități secundare de gaming.
Produs testat: MSI GS66 Stealth   Testat de: Echipa Giz.ro    Nota: 4,25/5    Pret: începând de la 8700 Lei

După o lungă așteptare am reușit într-un final să testăm și seria GS66 Stealth a celor de la MSI, un model complet nou pentru 2020, cu o serie de schimbări și îmbunătățiri față de generația precedentă.

Spre deosebire de alți producători, cei de la MSI oferă seria GS66 într-o amplă gamă de configurații, cu procesoare i7 sau i9, grafică RTX 2060, 2070 sau 2080 Super, diverse opțiuni de memori și stocare, precum câteva opțiuni diferite de ecrane. Astfel, acest notebook este cu atât mai interesant în gamele inferioare de specificații și prețuri, acolo unde rivalii nu oferă șasiurile lor de top, ci versiuni cu anumite compromisuri.

Chiar una dintre aceste configurații mai de bază am testat și noi aici, modelul cu procesor Intel i7, grafică RTX 2070 și ecran FHD IPS la 240 Hz, iar mai jor veți găsi impresiile noastre detaliate, cu bune și cu rele.

msi-gs66-stealth-main

Specificații MSI GS66 Stealth 10SF

Ecran15,6″, 1920 x 1080 px, IPS, 240 Hz, 3ms, 16:9, non-tactil, mat
ProcesorIntel Comet Lake-H Core i7-10750H CPU, 6C/12T
VideoIntel UHD + Nvidia RTX 2070 8 GB (80-90 W Max-Q, Overclocked), Optimus
Memorie32 GB DDR4 2666 MHz (2x DIMMs)
Stocare1x 1 TB SSD (Samsung PM981), două sloturi M.2 NVMe 80 mm
ConectivitateWireless 6 (Killer AC 1650i), Bluetooth 5.0, 2.5 Gigabit LAN (Killer E3100)
Porturi3x USB-A 3.2 gen2, 1x USB-C with Thunderbolt 3, 1x USB-C 3.2 gen2, HDMI 2.0, LAN, mic/earphone, Lock
Baterie99,9 Wh, încărcător 230 W, încărcare USB-C
Dimensiuni359 mm x 248 mm x 19,8 mm
Greutate2,17 kg + încărcător 0,92 kg
Alteletastatură iluminare RGB per tastă, cameră Web HD + IR, sistem audio stereo 2x 2W

Construcție și design

MSI a ales un design complet nou pentru generația GS Stealth pe care a lansat-o 2020, un pas bine venit dacă ținem cont de problemele de construcție ale modelului GS65 din 2018 și îmbunătățirile minore aduse acestuia în 2019.

MSI-GS66-Stealth-msi-gs66-giz

În consecință, GS66 este mult mai bine ranforsat decât predecesorul G65, acesta oferind o carcasă solidă și un capac atât de rigid încât este unul dintre cele mai bune din segmentul acesta de piață. Cu toate acestea, am sesizat unele mici zgomote atunci când se apasă ferm pe restpad sau atunci când laptopul este apucat de colțuri.

M-am așteptat însă la aceste mici imperfecțiuni deoarece GS66 nu are o carcasă monobloc, așa cum oferă unii rivali, ci una cu șasiu din plastic acoperit cu foi metalice. Ceea ce contează în final este însă faptul că nivelul calității este în mod clar superior celui văzut la generația anterioară. Construcția nu ar trebui să nemulțumească pe nimeni, cu excepția celor pretențioși care vor un produs rigid monobloc precum Apple MacBook sau Razer Blade, însă pentru așa ceva prețul va fi semnificativ mai mare.

GS66 Stealth este ceva mai gros și mai greu decât predecesorul GS65, acest aspect fiind o consecință a actualizării carcasei, a reproiectării sistemului de răcire și, nu în ultimul rând, a implementării unei baterii cu capacitate de 99Wh, cea mai mare disponibilă în acest segment. Cu cele 2,2 kilograme ale sale, GS66 rămâne însă în limitele clasei din care face parte, iar forma compactă îl face bun pentru deplasări cotidiene.

MSI a redus lățimea ramei ecranului pentru a obține o carcasă cât mai compactă, însă a lăsat suficient de mult spațiu în partea superioară pentru o cameră Web, o cameră infraroșu duală folosită pentru autentificarea Windows Hello și microfoanele aferente. Nu există senzor pentru amprentă, însă carcasa a păstrat suficient de mult spațiu pentru a găzdui difuzoare orientate în sus. Aceste difuzoare sunt puternice, însă nu trebuie să aveți așteptări prea mari pentru calitate deoarece incintele au dimensiuni reduse.

Noul GS66 are un design mai sobru decât predecesorul său. Aliajul negru de aluminiu este folosit pentru întreaga carcasă, nu există accente coloristice deranjante iar capacul este decorat doar cu bine cunoscutul blazon MSI, acum într-o implementare foarte subtilă. La aceste detalii se adaugă siglele gravate Steelseries și DynAudio din interior, și sigla MSI vizibilă de sub ecran. Privind în ansamblu, MSI GS66 Stealth oferă un design curat și sobru, bine înțeles, după ce dezlipiți toate etichetele amplasate pe restpad.

Probabil că unii vor consideră că seria GS Stealth și-a pierdut personalitatea din cauza noului design și că noul produs este prea anost, însă consider că acest aspect curat, simplu și profesional este ideal pentru un laptop care poate fi folosit atât pentru jocuri, dar și pentru lucru. Suprafețele metalice nu se murdăresc chiar așa de ușor ca alte suprafețe metalice negre, însă sunt suficient de sensibile pentru a vă determina să țineți o cârpă la îndemână.

Nu sunt însă prea entuziasmat de muchia frontală lucioasă în spatele căruia sunt ascunse antenele wireless, materialul pârând ieftin și predispus la zgârieturi. O altă problemă în această zona sunt muchiile și colțurile ascuțite, care se vor îngropa dureros în încheieturi în timpul utilizărilor îndelungate.

MSI GS66 este practic în rest, remarcându-se piciorușele cauciucate ferme și ecranul cu deschidere maximă de 180 de grade. Capacul ecranului nu are însă o teșitură care să-l facă mai ușor de apucat și deschis, utilizatorul fiind astfel nevoit să folosească ambele mâini. În plus, și restpad-ul este cam îngust deoarece tastatura a fost amplasată mai jos pentru a face loc fantelor de admisie superioare ale sistemului de răcire.

MSI-GS66-Stealth-cooling2

Sistemul de răcire trage aer din zona de deasupra tastaturii și prin fanta amplă de pe capacul inferior, expulzând aerul cald prin spate și prin laterale. Implementarea este destul de bună, însă adună cam mult praf, ceea ce am și remarcat de altfel după numai circa două luni de utilizare.

Conectorii sunt amplasați pe laterale, proeminenții conectori pentru încărcare și ieșire video fiind poziționați în stânga și nederanjând deci utilizatorii de mouse. Laptopul oferă USB-A, USB-C, Thunderbolt 3 cu transfer de date. DisplayPort și încărcare USB-C, însă nu include și un cititor pentru carduri.

Tastatură și touchpad

MSI a reproiectat și aceste componente odată cu restul carcasei, tastatura având un comportament ușor diferit iar touchpad-ul fiind acum mai mare.

Din păcate, unele particularități enervante au fost păstrate. Vorbim aici de tasta Ctrl din stânga cu dimensiuni mari care face ca tasta Fn să fie amplasată în dreapta, acum înghesuită lângă cealaltă tastă Ctrl din dreapta, sau de blocul de taste direcționale, care acum pare și mai înghesuit. În plus, butonul Power a fost încorporat în tastatură și are un LED roșu aprins în permanență, din fericire acesta nefiind atât de strălucitor si deranjant ca pe alte laptopuri. Pe de altă parte, noua tastatură adaugă funcții suplimentare pe butoanele F din dreapta și păstrează coloana de taste funcționale suplimentare în partea dreaptă.

MSI-GS66-Stealth-keyboard-clickpad

Atunci când a anunțat acest laptop, MSI a afirmat că tastatura va avea un răspuns îmbunătățit, iar cei care au apreciat implementarea precedentă s-au temut de un regres. Din fericire, nu este cazul, însă există un aspect important care trebuie menționat: aceasta este acum cea mai moale tastatură oferită pe un laptop din gama premium perfomance de 15”.

Butoanele au o cursă de 1,5 milimetri și un mecanism moale, semănând deci mult cu o tastatură de ultrabook, iar cei care preferă butoanele mai dure vor trebui să se adapteze. Personal, nu am avut nici o problemă cu tastatura deoarece este foarte rapidă și foarte tăcută, însă trebuie să admit că este și foarte neiertătoare cu cei care mai apasă accidental pe lângă.

Iluminarea RGB pe fiecare tastă a fost păstrată, sistemul de iluminare fiind puternic, uniform și nesubminat de iluminarea parazitară de sub butoane. Implementarea include și indicatoare luminoase pentru Caps Lock și Num Lock, la care se adaugă bine-cunoscuta opțiune de a ilumina doar tastele relevante atunci când se apasă tasta Fn. Am prefera să vedem însă o actualizare a software-ului pentru control Steelseries Engine, acesta fiind depășit estetic și greu de citit.

Touchpad-ul este acum mai lat, dar și ceva mai scund din cauza repoziționării tastaturii. Acoperit cu sticlă, acesta oferă o suprafață cu fricțiune redusă și o construcție solidă care îi permite să nu scârțâie la apăsările mai dure. Prevăzut cu drivere Precision, acesta se achită foarte bune de sarcini, însă înălțimea cam mică s-ar putea să enerveze utilizatorii care folosesc des controlul prin gesturi.

Ecran

MSI oferă trei ecrane pentru acest model: unul UHD cu panou IPS sau două implementări Full HD IPS. Acestea din urmă sunt bazate fie pe un ecran mai ieftin Sharp cu rată de împrospătare de 240 Hz, adică cel testat de noi, fie un ecran superior AU Optronics de 300 Hz, pe care-l știm deja de la Zephyrus S15 sau Predator Triton 500.

Panoul USH oferă o luminozitate ridicată și o acuratețe coloristică bună care acoperă integral spectrul AdobeRGB, fiind deci recomandat pentru cei care lucrează în aplicații pretențioase, însă nu este recomandat pentru jocuri din cauza latențelor mari, a ratei de împrospătare de 60 Hz și a prețului ridicat.

Opțiunile FHD sunt mai bune pentru jocuri, versiunea de 300 Hz oferind o acuratețe coloristică puțin mai mare, negru ceva mai profund și contrast ceva mai ridicat, însă diferențele față de versiunea Sharp de 240 Hz sunt greu de remarcat chiar și atunci când le punem unul lângă altul. În plus, ecranul AU Optronics de 300 Hz are probleme cu bleeding-ul, în timp ce versiunea Sharp testată de noi a stat foarte bine la acest capitol.

  • Panel HardwareID: Sharp SHP14C5 (LQ156M1JW03);
  • Coverage: 98.7% sRGB, 69.9% AdobeRGB, 72.3% DCI P3;
  • Measured gamma: 2.16;
  • Max brightness in the middle of the screen: 299.37 cd/m2 on power;
  • Min brightness in the middle of the screen: 15.69 cd/m2 on power;
  • Contrast at max brightness: 1074:1;
  • White point: 6800 K;
  • Black on max brightness: 0.27 cd/m2;
  • PWM: 24 KHz, < 19%
  • Response: ~14ms GtG.

Deci, dacă nu aveți un buget suficient de mare pentru versiunea cu ecran FHD de 300 Hz, nu ar trebui să vă pară rău deoarece nu pierdeți mare lucru și câștigați de fapt și o uniformitate superioară. De fapt, ecranul Sharp a fost folosit anul trecut pe modele performante de vârf precum MSI GS65, Razer Blade 15 sau Gigabyte Aero 15.

Din păcate, nici una dintre aceste trei ecran nu oferă G-Sync, iar luminozitatea panoului Sharp urcă până la cel mult 300 nits, ceea ce va pune probleme în lumina exterioară sau interioară puternică.

Ecranul este bine calibrat în mod implicit, iar dacă doriți să ajustați micile probleme de gamma și temperatură, nu veți pierde decât 5-8% din luminozitatea maximă, obținând la schimb culori bune și uniformitate foarte bună.

Hardware si performanțe

Exemplarul de MSI GS66 Stealth testat de noi este unul cu dotări ceva mai modeste, acesta oferind un procesor Intel Core i7-10750H, 16 GB de memorie DDR4 2666 MHz, stocare internă de 1 TB oferită de un SSD rapid Samsung PM981 și interfață grafică duala cu Nvidia RTX 2070 și Intel UHD cu suport Optimus. Acesta a fost testat cu software-ul disponibil la jumătatea lunii iunie 2020, mai exact cu BIOS E16V1IMS, Dragon Center 2.0.52.0 și GeForce Game Ready 446.14.

MSI oferă o multitudine de configurații, aceasta fiind una din gama joasă spre medie. Cei care doresc mai multă putere de procesoare pot alege un procesor cu opt nuclee i9-10980HK în locul acestuia cu șase, însă atenție la consumul mai ridicat al generație Comet Lake.

Placa video este un NVIDIA RTX 2070 în implementare Max-Q cu TDP variabil între 65 și 80W. MSI oferă implementări RTX superioare precum 2070 Super și 2080 Super, dar și un model 2060 pentru bugete mai restrânse. Laptopul poate folosit un maximum de memorie de 32 GB DDR4 3200, configurația noastră venind echipat doar cu 16 GB în configurație 2×8 GB.

Accesul la componentele interne este simplu, necesitând doar înlăturarea unor șuruburi și a capacului inferior. Utilizatorul are astfel acces la cele două sloturi de memorie, la cele două locașuri M.2 pentru SSD, al interfața wireless și la baterie. Atenția însă la sigilii, exemplarul nostru a avut un șurub acoperit de un astfel de sigiliu, fapt ce duce la pierderea garanției în cazul în care deschideți voi laptopul și nu vă adesați unui service recomandat de MSI, un aspect care v-ar putea face să vă îndreptați spre un alt produs, și pe bună dreptate.

GS66 nu are nici o problemă cu sarcinile uzuale, iar dacă ventilatoarele sistemului de răcire nu se opresc niciodată, acestea sunt aproape insesizabile în mod normal.

Am trecut apoi la testele serioase, primul pas fiind CineBench R15 folosit preț de 15 cicluri cu 2-3 secunde pauză între acestea. Procesorul i7 s-a stabilizat la un TDP de 53W cu profilul Extreme Performance activat, ceea ce s-a soldat cu un scor CineBench R15 de 1550 puncte, temperaturi internet de 90 de grade, frecvențe de 3,5 GHz și un nivel de zgomot de 45 – 47 dB.

Sub-alimentarea procesorului este oprită în mod implicit, însă poate fi reactivată din BIOS după trecerea prin meniul Advanced BIOS, de unde se pornesc opțiunile overclocking și XTU. Exemplarul nostru a fost stabil după o scădere de 120 mV, dar am optat pentru numai 80 mV pentru a preîntâmpina orice problemă de stabilitate.

Am reluat apoi CineBench, procesorul atingând acum un TDP de numai 50W și frecvențe mai mari de 3,6 GHz, temperaturile rămânând la fel de ridicate. De aceea, și sporul de performanță este de numai 2-5 procente, o limitare vădită dată de puterea consumată.

Trecerea pe profilul Silent limitează TDP-ul la numai 45W, cu scăderea inerentă de frecvențe și performanțe, iar dacă temperatura a rămas la fel de mare, nivelul de zgomot al sistemului de răcire a scăzut la 35 – 37 dB. Pe baterie, procesorul este limitat la un TDP de 25W.

cinebench1-msigs66

În ansamblu, GS66 oferă performanțe mai slabe decât alte implementări i7-10750H deoarece procesorul atinge frecvențe maxime mai reduse și temperaturi mai mari, scorurile CineBench R15 fiind și ele mai mici cu 3 – 8 procente. Este drept, nivelul de zgomot este ceva mai redus decât în cazul rivalilor mai rapizi.

cinebench2-msigs66

Procesorul poate susține însă un maximum teoretic de 4,3 GHz la încărcarea pe toate nucleele, cei 3,6 GHz și 50W atinși de GS66 Stealth fiind deci cam la 80% din potențialul maxim. Aceste rezultate sunt însă de așteptat ținând cont de TDP-ul maxim posibil, rivalii urcând până la 63 – 70W, iar dacă XTU arată o limită maximă setată la 65W pe GS66, aceasta nu poate fi atinsă din cauza limitărilor inițiale de temperatură și putere.

Am trecut apoi la testele mai îndelungate și mai dure CineBench R20 și Prime95, acestea fiind făcute cu profilul Extreme Performance activat și procesorul sub-alimentat cu 80 mV.

Testele combinate de placă video și procesor au fost deja cunoscutele 3DMark Stress Test și Luxmark 3.1. GS66 a trecut fără probleme de testul 3DMark, iar Luxmark a arătat că procesorul se stabilizează la un TDP de 40W, în timp ce placa video atinge și păstrează nivelul maxim setat de MSI de 80W.

Am apelat apoi la tradiționala suită de teste de performanțe, mai întâi cu profilul Extreme Performance activat.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 15164 (Graphics – 16738, Physics – 16613, Combined – 8261);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 3772;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 6336 (Graphics – 6310, CPU – 6488);
  • AIDA64 Memory test: Write: Read: 48461 MB/s, Read: 44732 MB/s, Latency: 57.3 ns;
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 3878;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 12234;
  • Handbrake 1.3.1 (4K to 1080p encode): 34.87 average fps;
  • PassMark: Rating: 6525 (CPU mark: 16033, 3D Graphics Mark: 11609, Disk Mark: 24418);
  • PCMark 10: 5481 (Essentials – 9092, Productivity – 7500, Digital Content Creation – 6555);
  • GeekBench 4.4.2 64-bit: Single-Core: 5658, Multi-core: 25267;
  • GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1227, Multi-core: 6231;
  • CineBench R15 (best run): CPU 1222 cb, CPU Single Core 193 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 2737 cb, CPU Single Core 460 cb;
  • x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 222.38 fps, Pass 2 – 71.88 fps;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 50.21 s.

Am refăcut apoi aceste teste după sub-alimentarea procesorului cu 80 mV și supra-tactarea plăcii video cu 120 MHz pe nucleu și 200 MHz pe memorii, un profil pe care-l vom numi în continuare Extreme Tweaked. Cu toate acestea, placa video a fost limitată în continuare la 80W TDP, nu 90W precum alte implementări Max-Q.

  • 3DMark 13 – Fire Strike: 16085 (Graphics – 17725, Physics – 17691, Combined – 8790);
  • 3DMark 13 – Port Royal: 3979;
  • 3DMark 13 – Time Spy: 6767 (Graphics – 6734, CPU – 6965);
  • Uniengine Superposition – 1080p Extreme: 4086;
  • Uniengine Superposition – 1080p Medium: 12597;
  • Handbrake 1.3.1 (4K to 1080p encode): 36.13 average fps;
  • PCMark 10: 5637 (Essentials – 9495, Productivity – 7542, Digital Content Creation – 6787);
  • GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1248, Multi-core: 6651;
  • CineBench R15 (best run): CPU 1241 cb, CPU Single Core 194 cb;
  • CineBench R20 (best run): CPU 2964 cb, CPU Single Core 462 cb;
  • x265 HD Benchmark 64-bit: 48.12 s.

Pentru cei care vor să lucreze pe acest laptop, am făcut și suita noastră de teste pentru stațiile de lucru.

  • Blender 2.82 – BMW Car scene- CPU Compute: 5m 9s (Extreme), 4m 42s (Extreme Tweaked);
  • Blender 2.82 – BMW Car scene- GPU Compute: 1m 20s (CUDA), 36s (Optix);
  • Blender 2.82 – Classroom scene – CPU Compute: 15m 56s (Extreme), 14m 50s (Extreme Tweaked);
  • Blender 2.82 – Classroom scene – GPU Compute: 5m 44s (CUDA), 3m 45s (Optix);
  • Luxmark 3.1 – Luxball HDR – OpenCL CPUs + GPUs score: 28841;
  • SPECviewerf 13 – 3DSMax: 152.4 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – Catia: 99.05 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – Creo: 145.69 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – Energy: 16.67 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – Maya: 187.7 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – Medical: 43.93 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – Showcase: 88.21 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – SNX: 15.05 (Extreme);
  • SPECviewerf 13 – SW: 71.28 (Extreme).

În final, am făcut niște grafice comparative care arată cum se comportă MSI GS66 Stealth față în față cu rivalii din același segment.

Să trecem însă la comportamentul în jocuri, pentru a cărui testare am recurs la jocuri DirectX 11, DirectX 12 și Vulkan, acesta fiind analizat atât pe modul Extreme și Silent cât și pe modul Extreme Tweaked și Extreme la rezoluție 4K.

i7-10750H + RTX 2070 Max-QFHD ExtremeFHD Extreme TweakedFHD Silent *QHD Extreme
Battlefield V (DX 12, Ultra Preset, Ray-Tracing OFF)95 fps (81 fps – 1% low)106 fps (91 fps – 1% low)81 fps (67 fps – 1% low)69 fps (46 fps – 1% low)
Battlefield V (DX 12, Ultra Preset, Ray-Tracing ON, DLSS OFF)49 fps (41 fps – 1% low)56 fps (49 fps – 1% low)43 fps (34 fps – 1% low)36 fps (29 fps – 1% low)
Far Cry 5 (DX 11, Ultra Preset, SMAA)91 fps (68 fps – 1% low)96 fps (70 fps – 1% low)89 fps (62 fps – 1% low)66 fps (42 fps – 1% low)
Middle Earth: Shadow of Mordor (DX 11, Ultra Preset)156 fps (94 fps – 1% low)162 fps (112 fps – 1% low)131 fps (84 fps – 1% low)104 fps (78 fps – 1% low)
Red Dead Redemption 2 (DX 12, Ultra Optimized, TAA)66 fps (52 fps – 1% low)73 fps (57 fps – 1% low)62 fps (47  fps – 1% low)48 fps (39 fps – 1% low)
Rise of Tomb Raider (DX 12, Very High Preset, FXAA)94 fps (54 fps – 1% low)106 fps (58 fps – 1% low)78 fps (42 – 1% low)72 fps (52 fps – 1% low)
Shadow of Tomb Raider (DX 12, Highest Preset, TAA)76 fps (60 fps – 1% low)83 fps (63 fps – 1% low)56 fps (41 fps – 1% low)54 fps (43 fps – 1% low)
Strange Brigade (Vulkan, Ultra Preset)118 fps (88 fps – 1% low)129 fps (99 fps – 1% low)90 fps (65 fps – 1% low)90 fps (72 fps – 1% low)
The Witcher 3: Wild Hunt (DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 480 fps (53 fps – 1% low)87 fps (65 fps – 1% low)72 fps (50 fps – 1% low)61 fps (34 fps – 1% low)

HWInfo arată comportamentul pe care trebuie să-l așteptați în jocuri cu profilul nostru Extreme Performance, imaginile de mai jos arătând prestația în Witcher 3, Farcry 5, Battlefield V și Red Dead Redemption 2.

Procesorul funcționează la temperaturi foarte mari, între 86 și 95 de grade în jocurile menționate, în timp ce placa video funcționează la temperaturi foarte bune de 72 – 74 de grade. Nivelul de zgomot este de 45 – 47 dB, un nivel mediu pentru acest tip de laptop. Performanța este consistentă, însă procesorul este ținut la frecvențe și TDP mare, ceea ce explică și temperaturile ridicate. Ridicarea laptopului de pe masă nu a îmbunătățit prestația sistemului de răcire.

După sub-alimentarea procesorului și mărirea frecvențelor plăcii video cu 2-5 procente, se observă o creștere ușoară a temperaturilor, dar și o creștere a performanțelor cu 5 – 10 procente.

Pe lângă profilul Auto, MSI oferă și un profil Cooler Booster pentru ventilatoare. Acesta permite procesorului să atingă frecvențe mai mari, temperaturile rămânând de peste 90 de grade în FarCry 5, dar numai de 83 în Witcher 3, și ajută totodată la răcirea mai bună a plăcii video. Din păcate, nivelul de zgomot atins în acest regim este ridicat, de circa 52 – 53 dB.

Utilizarea jocurilor cu modul Silent activat este posibilă, nivelul de zgomot fiind de numai 38 dB, însă veți obține temperaturi externe foarte mari, nerecomandate pe perioade prea lungi de timp, iar performanțele vor fi vizibil mai scăzute deoarece procesorul este limitat la 22W iar placa video este limitată la 65W.

GS66 este o opțiune bună și pentru cei care vor să se joace pe un monitor extern deoarece laptopul poate merge bine și cu capacul închis, dar pentru a întâmpina probleme cu temperaturile procesorului, aș recomanda totuși un stand vertical. Privind în ansamblu, MSI GS66 Stealth este un laptop pentru jocuri competitiv, însă temperaturile interne mari mă cam îngrijorează.

Mai multe detalii despre performanțele și comportamentul seriei MSI GS66 Stealth puteți afla din review-ul nostru detaliat în limba Engleză, de pe Ultrabookreview.com.

Răcire, conectivitate și audio

Sistemul de răcire de pe GS66 Stealth este unul complex care folosește trei ventilatoare și mai multe conducte de transfer termic care deservesc procesorul, placa video și etajul de alimentare. La o privire mai atentă, se observă că chipset-ul plăcii de bază nu beneficiază însă de un radiator și că sistemul de răcire pare să deservească în principal placa video, procesorul primind doar două conducte de răcire mai mici, ceea ce explică și temperaturile remarcate în teste.

MSI-GS66-Stealth-cooling

Fanta de admisie mare de pe capacul inferior oferă un flux bun de aer, însă permite și intrarea unei cantități semnificative de praf, după cum se remarcă din poza de interior făcută pe un exemplar vechi de numai 2-3 luni.

Ventilatoarele sunt tăcute în regim normal de utilizare și nu se fac auzit într-un mediu de lucru obișnuit, însă se învârt în permanență chiar și cu profilul Silent activat, ceea ce ar putea deranja într-o cameră tăcută.

  • Extreme Performance, ventilatoare Cooler Boost – 52-53 dB în jocuri;
  • Extreme Performance, ventilatoare Auto – 45-47 dB în jocuri, 45-47 dB în CineBench;
  • Silent, ventilatoare Auto – 37-38 dB în jocuri, 32-35 dB în uz obișnuit.

În jocuri, sistemul de răcire atinge un nivel de zgomot de 45 – 47 dB cu profilul energetic Extreme Performance, ceea ce este un nivel mediu pentru clasa laptopului, Setarea manuală a ventilatoarelor la turația maximă ridică nivelul de zgomot la un greu de suportat 52 – 53 dB, în timp ce alegerea profilului Silent coboară nivelul de zgomot la 38 dB, dar cu prețul creșterii semnificative a temperaturilor interioare și în special externe.

Temperaturile exterioare sunt medii: puțin peste 50 de grade în mijlocul tastaturii, puțin sub 50 de grade în zona tastelor WASD și puțin peste 60 pe în anumite zone ale capacului inferior, toate cifrele fiind obținute cu profilul Extreme Performance activat. Aceste temperaturi au fost măsurate într-un mediu ambient de 24 – 25 de grade, deci în zilele călduroase veți remarca temperaturi mai mari.

Conectivitatea wireless este asigurată de un adaptor Intel AX201 cu Wi-Fi 6 și Bluetooth 5, la care se adaugă o interfață 2.5 Gigabit Ethernet. Laptopul s-a comportat bine la distanțe mici de router, însă puterea semnalului și ratele de transfer au scăzut serios la distanță de 10 metri.

Sistemul audio este amplasat frontal, cele două difuzoare fiind amplasate la marginea restpad-ului, si oferă un sunet puternic de 90 dB. Calitatea este însă mediocră, lipsa frecvențelor medii și joase fiind explicată de dimensiunea redusă a incintelor, ceea ce face ca utilizarea căștilor să fie singura cale de a te bucura de un sunet bun. Camera Web are și ea o prestație similară, imaginea sacadată și cu calitate slabă având șanse minime să convingă pe cineva să o utilizeze.

MSI-GS66-Stealth-speakers

Baterie și autonomie

Bateria are o capacitate de 99,9 Wh, maximum posibil admis de multe legislații, iar acest aspect face ca GS66 să ofere o autonomie destul de bună atât timp cât se folosește Optimus și interfața grafică integrată. Mai trebuie menționat faptul că laptopul nu comută ecranul la 60 Hz atunci când alimentarea se face de la baterie, utilizarea ratei de împrospătare de 240 Hz aducând cu sine și o penalizare destul de vizibilă.

Iată la ce trebuie să vă așteptați cu ecranul setat pe 240 Hz.

  • 4h – editare text Google Drive, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 5h – redare Youtube FullHD, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 5h – redare Netflix, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 4h – navigare Web intensivă, Balanced Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 1h:20m – jocuri (Witcher 3), Extreme Performance Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit, no fps limit.

Am refăcut unele teste cu ecranul la 60 Hz.

  • 6h – redare Youtube FullHD, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 6h – redare Netflix, Silent Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;
  • 4-5h – navigare Web intensivă, Balanced Mode, ecran la 60%, Wi-Fi pornit;

MSI GS66 Stealth are un consum mai mare decât alte modele bazate pe i7-10750H, deci și autonomiile sunt ceva mai scurte decât cele așteptate.

Laptopul este însoțit de un încărcător de 230W destul de compact, dar cam greu cu cele 920 de grame ale sale. O încărcare completă durează între 2 și 3 ore, iar portul Thunderbolt 3 permite încărcarea USB-C de la un adaptor de 100W, pentru momentele în care nu doriți să cărați și încărcătorul în geantă.

MSI-GS66-Stealth-power-brick

Preț și disponibilitate

La data publicării acestui articol, MSI GS66 Stealth încă nu era disponibil în ofertele comercianților locali. Modelul de bază, care oferă i7-10750H, RTX 2060 80W GPU, 16 GB RAM, SSD de 512 GB și ecran FHD 240 Hz va avea un preț de circa 8700 lei. Versiunea testată aici va avea un preț cu circa 1000 de lei mai mare, în timp ce versiunile cu RTX 2070 Super vor ajunge pe la 12-13.000 lei. În final, modelul de vârf cu i9-10980HK, RTX 2080 Super GPU, 32 GB RAM, SSD de 1 TB și ecran FHD 300 Hz vor ajunge la un preț de circa 16.000 lei.

Pentru mai multe detalii despre stocuri și prețuri puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Într-o bună măsură seria GS66 a celor de la MSI va satisface pretențiile de construcție, design, performanțe și autonomie ale potențialilor cumpărători.

Acest laptop rămâne însă în primul rând un produs menit mediilor profesionale, acolo unde aspectul său curat și sobru, precum și conectica, bateria și tastatura vor fi apreciate, și acolo unde un bun raport între performanțe și zgomotul ventilatoarelor în utilizarea de zi cu zi și în taskuri complexe ar putea conta mai mult decât performanțele brute. Și aceasta pentru că testele noastre arată că seria GS66 nu excelează la capitolul performanțelor brute sau al răcirii, în special la nivelul procesorului și la nivelul carcasei, un motiv în plus pentru a opta pentru acele configurații entry-level ale acestui produs, cu procesoare Intel i7 și grafică RTX 2060 (sau poate chiar 1660Ti dacă MSI vor oferi așa ceva), dar cu bateria de 99 Wh și ecranul rapid IPS de 240 Hz.

Desigur, chiar și aceste configurații se vor descurca binișor în jocuri, însă subliniez că seria GS66 nu este una de gaming, ci în primul rând una de lucru, cu gaming-ul doar o funcție secundară.

Prețul acestor configurații de bază va cântări la rândul său mult în decizia finală, în raport cu cel al competiției, astfel că vă sugerăm să studiați cu mare atenție oferta pentru a lua decizia potrivită. Momentan aceste configurații nu sunt disponibile în magazine, așadar nu ne putem pronunța asupra lor.

MSI-GS66-Stealth-msi-gs66-giz

Pro:

  • construcție bună și design simplu
  • tastatură tăcută și rapidă, touchpad bun
  • ecran excelent de 240 Hz
  • performanțe bune, dar nu cel mai capabil din clasa lui
  • baterie de 99W

Contra:

  • ramă frontală făcută din plastic lucios banal
  • muchii și colțuri contondente
  • temperaturi interne și externe mari
  • sigiliul de garanție previne accesul facil la componentele interne, pentru upgrades
  • sistem audio modest

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri