GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

ASUS Zenbook Flip UX360UA review – ultraportabil 2-in-1

Testat pe data de 9 martie 2017
Pe scurt: Trăgând linie, după ce am testat ASUS-ul Zenbook UX360UA și am analizat concurența disponibilă în România, putem spune că acest laptop este cel mai corect ultraportabil convertibil pe care îl puteți avea în vedere la momentul acestui articol (Martie 2017).
Produs testat: Asus Zenbook UX360UA   Testat de: Andrei Girbea    Nota: 4/5    Pret: 4299 - 4999 Lei

Laptopurile ultraportabile se adresează celor ce doresc performanțe de top și autonomie îndelungată de la un produs bine construit, ce își va trăi o mare parte din viață departe de birou.

Oferta de astfel de produse este destul de vastă, însă în acest articol vom discuta despre un notebook cu unele particularități aparte: un portabil cu ecran convertibil de 13-inch, baterie de mare capacitate și hardware de ultimă oră: ASUS-ul Zenbook Flip UX360UA, sau UX360UAK cum îl veți găsi listat în unele magazine.

În rândurile de mai jos veți afla la ce să vă așteptați de la acest laptop, ce ne place la el și de ce considerăm că este una dintre cele mai bune alegeri ale momentului în clasa sa, atât prin prisma capabilităților, cât și a prețului mai accesibil decât cel al concurenților direcți.

Vă vom spune și care aspecte ale sale scârțâie și ar putea fi îmbunătățite, astfel ca în final să puteți concluziona singuri dacă acest produs este ceea ce căutați sau nu.

Ce este Zenbook-ul Flip UX360UA?

În foarte puține cuvinte, Zenbook-ul UX360UA este un laptop ultraportabil cu ecran tactil de 13.3-inch și panel IPS, hardware de ultima generație (construit pe platforma Intel Kaby Lake U, cu procesoare Core i5 sau Core i7), o tastatură foarte plăcută în utilizare și o baterie ce îi oferă autonomie de 5-10 ore în utilizarea zilnică. Astfel, el va putea îndeplini cu brio task-urile zilnice uzuale (browsing, muzică, filme, editare de documente), dar va putea face față și unor aplicații cu necesități mai ridicate (activități precum editare de fotografii sau chiar video, programare, sau chiar rularea unor jocuri), în limita posibilităților platformei.

asus zenbook flip ux360ua main

ASUS ZenBook Flip UX360UA

Un aspect important ce deosebește acest Zenbook Flip de multe alte ultraportabile este și formatul său convertibil, 2-în-1. Ecranul tactil al laptopului poate fi rotit spre spate până la 360 de grade, astfel încât produsul nu este doar un notebook obișnuit, ci poate fi folosit și pe post de tabletă sau stand pentru prezentări.

Specificațiile variantei testate

Asus Zenbook Flip UX360UA (UX360UAK update)
Ecran13.3 inch, 1920 x 1080 sau 3200 x 1080 px, IPS, touchscreen, lucios
ProcesorIntel Skylake Core i7-6500U / Kabylake Core i5-7200U sau i7-7500U
Placa videoIntel HD 520 (HD 620 pe modelele Kabylake)
Memorie RAM8 GB LPDDR3 (lipită pe placa de bază)
Stocare256/512 M.2 SATA SSD (80 mm)
ConectivitateWireless AC (Intel AC 7265), Bluetooth 4.1
Porturi2x USB 3.0, 1x USB 3.1 gen 1, HDMI, microfon/căști, cititor de carduri SD
Baterie57 Wh
Sistem de operareWindows 10
Dimensiuni321 mm (l) x 219 mm (a) x 13.9 mm (î)
Greutate1.27 kg
Extratastatură iluminată, webcam HD,
două culori disponibile: Rose Gold (roz-auriu) și Grey (gri)

Important de menționat este că versiunile retail vor fi disponibile în majoritate cu un ecran IPS cu rezoluție Full HD (1920 x 1080 pixeli).

Ce ne place

O să încep prin a numi calitatea construcției, un aspect pe care îl consider crucial pe un laptop de acest tip, menit să fie apucat și pus în genți, purtat de colo colo și de multe ori trecut prin experiențe cu care un notebook de birou nu va avea de-a face.

Zenbook-ul UX360UA oferă o structură interioară din plastic, îmbrăcată în piese metalice, astfel că la exterior pare un laptop integral construit din aluminiu. Chiar dacă nu oferă construcție unibody, el se simte bine închegat, nu flexează deranjant și nu scârțâie când este apucat și utilizat.

Laptopul este disponibil în două culori, o nuanță roz-aurie și una cenușie, mai închisă. Noi am testat-o pe prima și ne-a plăcut, dar cea cenușie este ceva mai sobră și s-ar putea să se potrivească unei game mai largi de potențiali utilizatori.

Flip-ul UX360 este un convertibil, după cum vă spuneam, astfel că am aruncat o privire critică detaliată și asupra sistemului de balamale, ce ține pe umeri ecranul și toate acțiunile ce se vor realiza asupra sa. ASUS a implementat un sistem compact de balamale pe acest produs, unul ce permit ridicarea ecranului cu o singură mână, însă în același timp unul puțin prea moale, ce nu va menține ecranul în poziția setată atunci când ridicați laptopul și vreți să îl mutați. Un detaliu mic, dar mi-ar fi plăcut ca balamalele să fie mai țepene.

asus zenbook flip ux360ua profil

Zenbook-ul UX360UA este și un produs subțire și ușor, cântărind doar 1.3 kg și având o grosime de doar 14 mm. Dar în ciuda dimensiunilor, el oferă un palm-rest generos și o colecție corectă de porturi pe laterale, unde veți găsi trei porturi USB, un conector HDMI full-size, un cititor de carduri SD și un jack pentru căști, așadar tot ce este necesar în utilizarea zilnică.

Trecând mai departe, pot spune că tastatura acestui laptop este una dintre preferatele mele.

ASUS a implementat un design cu taste ușor rectangulare, mai lungi decât înalte, ce au o cursă precisă de 1.5 mm, astfel că experiența tastării este una excelentă pentru acesta clasa. Desigur, dacă sunteți obișnuiți cu laptopuri mai vechi sau tastaturi pentru desktop, veți avea nevoie de ceva timp pentru a vă acomoda cu senzația mai moale a unei astfel de tastaturi, dar per total aceasta este o implementare reușită. Tastele sunt desigur și iluminate.

asus zenbook flip ux360ua tastatura si touchpad

Tastatură și touchpad fără probleme

Trackpad-ul nu este nici el deloc rău, cel puțin în cazul versiunii testate de noi, unde a făcut față cu brio cerințelor utilizării de zi cu zi, tap-urilor și gesturilor. E important de menționat însă că produsele ASUS au o istorie îndelungată cu trackpad-uri ce oferă experiențe haotice, de multe ori cauzate de probleme cu driverele.

În ceea ce privește ecranul, ASUS oferă acest laptop cu paneluri touch de 13.3-inch, dar în două opțiuni, una cu rezoluție FHD și una cu rezoluție QHD+. Noi am avut-o pe cea din urmă pe versiunea de test și nu ne-a convins cu luminozitatea sa doar medie și culorile ușor spălăcite. Majoritatea versiunilor disponibile în comerț vin însă cu ecranul FHD ce este mai luminos și oferă și contrast mai bun, astfel că va fi o opțiune potrivită cerințelor majorității utilizatorilor.

asus zenbook flip ux360ua ecran lucios

Două opțiuni de ecrane, amblele IPS

Experiență utilizării

Zenbook-ul Flip testat de noi a venit într-o configurație cu procesor Core i7, 8 GB de RAM, un SSD de 512 GB și ecranul QHD+ menționat anterior. În magazine îl veți găsi însă cu procesoare de generație mai nouă, Core i7-7500U sau i5-7200U, 8 GB de RAM și SSD de 256 GB, precum și cu ecranul FHD ce va pune și mai puțin la lucru hardware-ul din interior, având un număr mai mic de pixeli de afișat.

asus zenbook flip ux360ua componente hardware

Vedere asupra componentelor interne

Versiunea testată de noi s-a comportat însă exemplar în utilizarea de zi cu zi, făcând față cu brio multitaskingului în task-uri precum browsing, editare de documente sau consum de conținut multimedia. Micul notebook este capabil și să ruleze fluent și jocuri ceva mai vechi, precum Need for Speed: Most Wanted, League of Legends sau Minecraft, dar și aplicații precum Photoshop, Mathlab sau Eclipse.

Dacă sunteți interesați de rezultate în benchmark-uri sau mai multe detalii tehnice, va sugerez să citit review-ul mai detaliat disponibil aici.

asus zenbook flip ux360ua intins pe podea

Experiența utilizării este completată de ecranul de bună calitate, de cipul wireless cu performanțe bune și de un sistem audio capabil. UX360-ul oferă două difuzoare plasate pe burtă și astfel destul de ușor de acoperit în anumite situații, dar atât timp cât aveți în vedere acest aspect, sunetul oferit nu va dezamăgi. Sistemul audio nu are volum foarte ridicat (80 dB la nivelul urechii în testele noastre), dar calitatea sunetului este medie spre bună, fără distorsiuni sau vibrații.

Un aspect pe care eu îl consider crucial în utilizarea unui ultraportabil îl constituie și modul de acțiune al sistemului de răcire. Fiind motorizat de o platforma hardware Core U, Zenbook-ul UX360UA este răcit activ, cu un ventilator plasat în interior. Acesta este capabil să mențină componentele și carcasa la temperaturi scăzute în utilizarea de zi cu zi, însă în același timp este și activ aproape tot timpul, un aspect ce personal îl găsesc deranjant, pentru că știu că acest hardware poate fi răcit și pasiv în task-urile de bază. Mai multe detalii mai jos.

asus zenbook flip ux360ua temperaturi in utilizare normala asus zenbook flip ux360ua temperaturi in LOAD

Un ultim punct de atins este legat de autonomia acestui laptop. Noi am testat versiunea cu ecran QHD+ și procesor Intel Skylake Core i7, și aceasta a fost capabilă să oferă peste 8 ore de vizionare de conținut video sau utilizare de bază, precum și circa 5 ore de browsing intensiv. Versiunile cu ecran FHD și procesoare Core i7 de generație Kaby Lake oferă eficiență sporită, astfel că vă puteți aștepta la circa 6-10 ore de utilizare între încărcări, așadar Zenbook-ul UX360AU cu a sa baterie de 57 Wh excelează la capitolul autonomie.

Ce scârțâie

Analizând construcția, trebuie să vă facem atenți că suprafețele metalice prind destul de ușor amprente, ce vor fi visibile în special pe opțiunea de culoare cenușie, astfel că ar fi bine să aveți o microfibră la îndemână pentru a le șterge ocazional. Însă cam singurul neajuns notabil la acest capitol îl considerăm balamalele ușor prea moi, ce nu sunt întotdeauna capabile să mențină ecranul în poziția setată. Ele își fac treaba atât timp cât laptopul stă pe loc, pe birou sau pe brațe, dar poziția ecranului se va schimba de cele mai multe ori atunci când veți dori să îl mutați.

asus zenbook flip ux360ua mod prezentare

Balamalele sunt prea moi

În ceea ce privește ecranul, vom menționa încă o dată că vă recomandăm să alegeți opțiunea cu panel IPS FHD, ceva mai luminos și mai corect în reproducrea culorilor decât opțiunea cu rezoluție QHD+.

La capitolul tastatură și trackpad nu avem nimic de reproșat, cu mențiunea că există posibilitatea că trackpadul să nu funcționeze la fel de bine pe unitatea voastră ca pe cea testată de noi, caz în care va trebui să încercați un update al driverelor, ținând degetele încrucișate în același timp.

Nu în ultimul rând, foarte puține pot fi reproșate și în ceea ce privește experiența de utilizare a acestui laptop, el făcând față task-urilor de cam orice fel și rulând la temperaturi în general scăzute. Deranjant este doar comportamentul ventilatorului, prea agresiv din punctul meu de vedere, din moment ce intră în acțiune rapid și astfel văduvește utilizatorul de o experiență zilnică fanless pe care alte laptopuri cu hardware similar o oferă. Acest incovenient poate fi însă „cârpit” cu programe de control a turației ventilatorului, precum NoteBookFanControl.

Prețuri și disponibilitate

Zenbook-ul UX360UA este disponibil în magazinele românești, cu prețuri care pleacă de la circa 4300 de lei, însă e posibil să îl găsiți mai ieftin în cadrul unor eventuale promoții.

La momentul realizării acestui review, două configurații ne-au atras atenția:

  • Core i5-7200U, 8 GB RAM, 256 GB SSD, ecran FHD – 4299 lei pe versiunea roz-aurie;
  • Core i7-7500U, 8 GB RAM, 256 GB SSD, ecran FHD – 4399 lei pe versiunea gri-cenușie.

Însă urmând acest link veți putea vedea care sunt configurațiile disponibile și prețurile lor la momentul la care voi citiți articolul.

De menționat că Asus oferă și un alt model asemănător acestui laptop, Zenbook-ul UX360CA, ce pleacă de la sub 3000 de lei. Acesta este ceva mai subțire și construit pe o platformă fanless Intel Core M, fără ventilator, însă în același timp nu oferă performanțele versiunilor UA și se adresează exclusiv utilizatorilor cu cerințe de bază de la sistemul utilizat.

Concluzii

Trăgând linie, după ce am testat laptop și am analizat concurența disponibilă în România, putem spune că Zenbook-ul UX360UA este cel mai corect ultraportabil convertibil pe care îl puteți avea în vedere la momentul acestui articol (Martie 2017). E un laptop bine închegat și aspectuos, cu ecran de calitate, o tastatură excelentă, suficiente porturi, performanțe adaptate necesităților utilizatorilor medii și autonomie de invidiat, toate într-un pachet cu un preț măricel, dar nu exorbitant.

asus zenbook flip ux360ua cutie

ASUS ZenBook Flip UX360UA: un ultraportabil convertibil corect

Concurența o reprezintă produse precum Lenovo Yoga 910 și HP Spectre x360, fiecare cu puncte forte și minusuri, dar și cu prețuri ceva mai piperate. O opțiune pentru cei ce nu doresc să aloce circa 4500 de lei pentru un astfel de dispozitiv o pot reprezenta și notebook-uri precum Asus Vivobook Flip TP300 sau Dell Inspiron 5000 2-în-1, produse ceva mai grele și mai masive, dar în același timp și ceva mai accesibile.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri