ASUS StudioBook Pro X W730G5T review – un prim pas cu mare potențial
ProArt-ul StudioBook Pro X W730 este primul workstation profesional al celor de la Asus și prima lor încercare serioasă de a pătrunde pe o piață dominată de nume grele și cu istorie, precum Lenovo ThinkPad, ZP Zbook sau Dell Precision.
Pe parcursul ultimelor săptămâni am testat amănunțit acest nou workstation, iar mai jos veți găsi impresiile noastre detaliate, cu bune și cu rele.
Veți afla că StudioBook-ul Pro X are câteva particularități interesante, chiar unice printre wokstationuri. Printre acestea se numără formatul său compact și destul de ușor, ce nu face rabat de la calitate a construcției, precum și ecranul mat cu format 16:10, rezoluție FHD+ și gamut amplu de culoare. Lor li se adaugă alte aspecte de apreciat, precum o tastatură comfortabilă, conectică completă și performanțe excelente, după efectuarea de ajustări.
Printre neajunsurile de care ne-am lovit ar fi lipsa unor opțiuni hardware existente pe modelele concurente, precum procesoare octa-core sau ecran UHD, dar mai ales aspectul temperaturilor ridicate ale componentelor, un laitmotiv pe laptopurile de tip Studio, al caror sistem de răcire prioritizează mai degrabă un nivel scăzut al zgomotului.
Pe parcursul articolului, țineți cont că versiunea noastră de test este una pre-producție și testată înainte ca produsul să fie disponibil în magazine, astfel că anumite aspecte s-ar putea schimba pe produsele finale.
Specificații ASUS StudioBook Pro X W730G5T
Ecran | 17 inchi, 1920 x 1200 px, IPS, 60 Hz, 16:10, non-tactil, mat, Pantone |
Procesor | Intel Coffee Lake Xeon E-2276M, six-core, HyperThreading |
Video | Intel HD 630 + Nivida Quadro RTX 5000 16 GB GDDR6 (GeForce 425.54), Optimus |
Memorie | 64 GB DDR4 2666 MHz (4x DIMM, opțional ECC pentru versiunile cu Xeon) |
Stocare | 2x M.2 PCI x4 slots, RAID 0/1 (1x 512 GB Intel 760P SSDPEKKW512G8) + opțional locaș HDD 2.5″ (gol) pentru versiunile cu baterie de 63Wh |
Conectivitate | Gigabit LAN (Intel I219-LM), Wireless 6 (Intel AX200) 2×2, Bluetooth 5.0 |
Porturi | 3 x USB-A 3.1 gen2, 2x USB-C with Thunderbolt 3, HDMI 2.0, LAN, SD 4.0/UHS-II card reader, mic/headphone, Kensington Lock |
Baterie | 63/95 Wh, încărcător 280 W |
Dimensiuni | 382 mm x 265 mm x 28,2 – 32,1 mm |
Greutate | 2,9 kg, încărcător 1 kg |
Altele | tastatură iluminare albă, webcam HD, ScreenPad 2.0, senzor amprente, difuzoare stereo |
Construcție și design
Din punct de vedere al aspectului exterior, StudioBook Pro X nu seamănă cu restul modelelor ASUS. Designul este simplu și curat, însă producătorul nu a ignorat calitatea construcției.
Unul dintre cele mai puternice laptopuri din gama ProArt, StudioBook Pro X este un model mare cu hardware puternic, deci nu prea poate fi subțire și ușor precum omniprezentele ultra-portabile contemporane. Acesta rămâne însă suficient de ușor și compact în gama sa, ASUS alegând un ecran cu ramă îngustă pe toate laturile care a făcut posibilă reducerea dimensiunilor exterioare. Trebuie menționat că ecranul are un raport de aspect de 16:10, fiind deci mai înalt decât cunoscutele modele multimedia cu ecran 16:9.
Carcasa este făcută din aliaj de metal și plastic, capacul ecranului și palmrest-ul fiind acoperite cu o textură rugoasă. Aceasta are tendința să acumuleze mizerie în timp, însă în același timp ferește mai bine laptopul de zgârieturi și alte urme de uzură. În plus, și culoarea gri închis este bine aleasă, suprafețele carcasei lui StudioBook Pro X W730 comportându-se mai bine decât cele negru lucioase specifice Lenovo ThinkPad.
StudioBook Pro X W730 s-a ridicat și la nivelul celor mai multe dintre așteptările mele în materie de ergonomie. Ecranul este sprijinit de balamale rigide și ferme, acestea având o deschidere maximă de 180 de grade, ceea ce nu se găsește prea des pe laptopurile ASUS. Interiorul este spațios și confortabil, însă buza carcasei este cam înaltă și se îngroapă cam dureros în încheieturi în anumite poziții, chiar dacă muchia nu este chiar ascuțită.
LED-urile de stare nu sunt orbitoare și sunt amplasate în afara razei vizuale aferente lucrului, adică sub touchpad, iar restul elementelor luminoase sau de design sunt și ele discrete și bine integrate. Nu-mi place faptul că butonul Power integrează și un LED aprins în permanență, însă măcar acesta nu este prea strălucitor.
Deoarece laptopul este unul puternic, ASUS a acordat o atenție suplimentară sistemului de răcire. Acesta dispune de fante de admisie ample care acoperă toată lățimea capacului inferior, fante de admisie suplimentare amplasate deasupra tastaturii și fante de evacuare mari în zona balamalelor ecranului. Piciorușele de sprijin sunt comasate într-un singur ansamblu care înconjoară capacul interior în totalitate, dar materialul ar fi putut avea o aderență puțin mai bună.
Conectorii sunt amplasați pe marginile din stânga și dreapta și acoperă cam tot ce și-ar putea dori un utilizator pretențios: 3 porturi USB-A, 2 porturi USB-C cu Thunderbolt 3, HDMI, LAN și un card reader UHS-II. Difuzoarele sunt amplasate și ele cam în aceeași zonă, acestea emițând sunetul prin două fante înclinate amplasate în partea de jos a carcasei.
Privit în ansamblu, StudioBook Pro X W730 este un laptop solid și arătos, iar producătorul a acordat atenția cuvenită celor mai multe dintre aspectele constructive importante. Nu trebuie uitat însă că avem de-a face cu o stație de lucru, care s-ar putea să fie cam mare și cam grea pentru gusturile sau nevoile anumitor utilizatori, caz în care aceștia ar trebui să-și orienteze privirile mai degrabă către ultra-portabilele puternice din gama StudioBook, sau gamele concurente.
Tastatură și touchpad
O stație de lucru portabilă are nevoie de o tastatură de bună calitate, iar ASUS a reușit să găsească un model optim pentru un astfel de sistem. Tastatura de pe StudioBook Pro X W730 are un aranjament standard complet, tastele de dimensiuni normale fiind folosite nu doar pentru blocul principal ASCII, ci și pentru săgețile direcționale sau butoanele blocului numeric.
Butonul Power nu este integrat în NumPad, un obicei enervant de multe ori, nu există butoane cu formă ciudată și nici taste suplimentare precum cele de pe laptopurile pentru jocuri, ceea ce face ca tastatura să fie simplă și funcțională.
Ergonomia este bună, iar acest lucru este destul de surprinzător pentru un utilizator ca mine, care preferă în mod normal tastele cu cursă mai scurtă. Am avut nevoie de ceva timp pentru a mă obișnui cu mecanismul mai dur și cu a sa cursă lungă, însă după câteva mii de cuvinte tastate am ajuns la un nivel ridicat de acuratețe și viteză. Tastaturile cu cursă scurtă și moale vor fi în mod clar mai rapide, dar dacă veniți de pe un laptop mai vechi sau un sistem desktop, vă veți înțelege bine cu tastatura de pe StudioBook Pro X W730.
Tastatura oferă un sistem de iluminare cu LED-uri albe puternice amplasate sub fiecare tastă și trei trepte de intensitate, însă din cauza mecanismului cu o cursă lungă, lumina se vede pe sub taste, în special pe sub cele de pe rândul superior. ASUS s-a gândit și la detalii, remarcându-se activarea iluminării prin atingerea touchpad-ului și prezența a două LED-uri suplimentare pentru semnalarea CapsLock și microfon.
Touchpad-ul este ScreenPad 2.0, modelul ales de ASUS pentru cele mai multe dintre laptopurile sale lansate în 2019. Cu o suprafață din sticlă de mari dimensiuni și fricțiune redusă, acesta ascunde dedesubt un ecran care poate fi folosit fie ca ecran Windows secundar, fie ca ecran secundar numai pentru anumite aplicații. În ultimul caz, oferta de aplicații rămâne însă limitată la Office, Spotify și alte câteva produse software. Chiar și fără ecran, care oricum are un consum energetic cam mare, touchpad-ul este unul dintre cele mai bune disponibile în acest moment, acesta procesând perfect mișcările ample și oferind butoane suplimentare tăcute și precise.
Touchpad-ul este însoțit de un senzor de amprente amplasat în dreapta palmrest-ului, acesta oferind o metodă rapidă de autentificare prin intermediul Windows Hello.
Ecran
Ecranul este unul dintre punctele de atracție ale acestui laptop, chiar dacă nu oferă o rezoluție UHD, așa cum este cazul altor stații de lucru portabile de 17 inchi. Panoul IPS fabricat de Hannstar are o rezoluție de 1920 x 1200 pixeli, o acoperire de 97% pentru spațiul de culoare DCI-P3, o deviație DeltaE mai mică de 2 și o certificare Pantone pentru calibrarea din fabrică.
Ecranul cu raport de aspect 16:10 oferă un spațiu de lucru mai înalt, destul de rar în ziua de astăzi, o luminozitate mare și un contrast bun. Adăugând la acestea și reproducerea coloristică superioară de care am vorbit, ecranul de pe StudioBook Pro X este un partener de nădejde pentru lucrul în aplicații pretențioase, și, bine înțeles, pentru uzul cotidian.
- Panel HardwareID: Hannstar HSD1702 (170PUW1-B00);
- Coverage: 100% sRGB, 83% NTSC, 84% AdobeRGB, 98% DCI P3;
- Measured gamma: 2.2;
- Max brightness in the middle of the screen: 328 cd/m2 on power;
- Contrast at max brightness: 690:1;
- White point: 6500 K;
- Black on max brightness: 0.47 cd/m2;
- PWM: No.
Ecranul este bine calibrat direct din fabrică și nu am remarcat dezechilibre coloristice. Iluminarea de fundal are însă probleme cu bleeding-ul în colțurile inferioare, care sunt totodată și ceva mai întunecate decât colțurile superioare. Această deficiență devine greu vizibilă la intensității medii ale luminozității, însă am fi preferat să nu fi găsit o astfel de deficiență pe un laptop menit să exceleze la capitolul calității ecranului.
Deoarece exemplarul nostru este unul de pre-producție, sperăm că modelele finale care vor ajunge pe rafturile magazinelor vor trece printr-un proces mai riguros de verificare a calității, însă vă recomandăm să verificați atent dacă exemplarul pe care-l veți cumpăra nu are această problemă.
Configurație și performanțe
Exemplarul testat de noi este unul de vârf din seria ProArt StudioBook Pro X W730G5T, acesta oferind un procesor Intel Xeon E-2276, 64 GB de memorie DDR4 2666 MHz, o unitate de stocare SSD NVMe însoțită de un slot gol M.2 și o placă video Nvidia Quadro RTX 5000.
NVIDIA oferă placa video profesională Quadro RTX 5000 în mai multe versiuni, StudioBook Pro X W730G5T primind versiunea standard cu TDP de 110W. Integratorii pot opta pentru versiuni cu TDP mai mare și frecvențe mai ridicate, dar tot în configurație cu 16 GB de memorie video dedicată, însă și pentru modele inferioare Max-Q, cu TDP limitat la 80 – 90W și frecvențe mai reduse. Toate configurațiile sunt bazate pe cipul T104 și oferă peste 3000 de nuclee CUDA, nuclee Ray Tracing și nuclee Tensor, la care se adaugă HDMI 2.0b, HDR și codare/decodare video H.265. Spre deosebire de GeForce RTX 2080, ruda destinată jocurilor, RTX Quadro 5000 oferă o memorie dublă, mai multe nuclee CUDA și drivere specializate care îmbunătățesc performanțele și stabilitatea în aplicațiile specializate.
Procesorul Xeon E-2276M oferă șase nuclee, HyperThreading și 12 MB de memorie cache, fiind astfel asemănător cu mai cunoscutul Core i7-9750H din punct de vedere al performanțelor. ASUS nu oferă procesoare Xeon cu opt nuclee pentru laptopurile Pro X, cei care au nevoie de maximum posibil de putere trebuind deci să aleagă altceva.
StudioBook Pro X oferă patru sloturi de memorie pentru un total de maximum 128 GB RAM, și două sloturi M.2 cu suport RAID o sau RAID 1 pentru unitățile de stocare. Dacă sunteți dispuși să renunțați la autonomie în favoarea spațiului de stocare, puteți alege un model cu o baterie redusă de la 95 Wh la 63 Wh, beneficiind însă în plus de un slot de 2,5” pentru un HDD.
Accesul la memorie și unitățile de stocare este simplu, necesitând doar desfacerea unor șuruburi și înlăturarea capacului inferior. Doar două sloturi de memorie sunt accesibile însă astfel, celelalte două fiind ascunse după placa de bază.
Înainte de a trece la analiza performanțelor, trebuie să menționăm că exemplarul testat de noi a fost unul de pre-producție, driverele și BIOS-ul fiind versiuni încă timpurii, deci ne așteptăm la posibile îmbunătățiri. De asemenea, versiunile finale vor beneficia probabil și de o aplicație pentru controlul sistemului de răcire precum Armoury Crate de pe modelele ASUS ROG, singurele ajustări pe care le-am putut face acum fiind reducerea tensiunii de alimentare pe procesor.
În mod deloc neașteptat, sistemul s-a comportat exemplar în sarcinile uzuale, însă nu pentru acestea a fost el făcut. Pentru testele de performanță, am recurs ca de obicei la CineBench R15 care a fost folosit timp de 10 cicluri cu pauze de 2 – 3 secunde între ele. Laptopul a fost setat pe profilul energetic Maximum Performance din Windows și utilizat cu setările implicite.
Procesorul s-a stabilizat la frecvențe de 3,2 GHz, temperaturi de 84 – 85 de grade și un TDP de 45W, scorurile CineBench fiind de circa 1100 puncte. Acesta este un scor mediu similar unei implementări Coffee Lake care este limitată de Power Throttle, un software de control precum Armoury Crate putând oferi limite mai largi cu TDP de 65W și frecvențe maxime mai mari.
Am trecut apoi la sub-alimentarea procesorului, limita stabilă fiind cea de -125mV. În aceste condiții, frecvențele au urcat la 3,7 GHz, în condițiile în care TDP-ul și temperaturile maxime au rămas practic la fel, scorul CineBench ajungând la 1230 puncte. Sporul este semnificativ, însă a rămas cu circa 10 procente mai mic decât maximul posibil oferit de un procesor Xeon E-2276M, adică 4,2 GHz pe toate nucleele.
StudioBook Pro X s-a comportat bine și pe baterie, acesta începând cu un TDP de 45W și scoruri de 1200 de puncte în CineBench, dar terminând într-un final la un TDP de 25W.
Am trecut apoi la suita noastră clasică de teste, subliniind din nou limitările unui exemplar de pre-producție.
- 3DMark 13 – Fire Strike: 18478 (Graphics – 21746, Physics – 17214);
- 3DMark 13 – Time Spy: 8351 (Graphics – 8710, CPU – 6773);
- 3DMark 13 – Port Royal: 4910;
- Uniengine Superposition – 1080p Medium: 5432;
- GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1243, Multi-core: 6417;
- CineBench R15 (best run): CPU 1273 cb, CPU Single Core 192 cb;
- CineBench R20 (best run): CPU 2574 cb;
- x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 220.32 fps, Pass 2 – 76.84 fps.
- x265 HD Benchmark 64-bit: 50.22 s.
Am reluat apoi aceste teste cu procesorul sub-alimentat cu 125 mV.
- 3DMark 13 – Fire Strike: 18553 (Graphics – 21414, Physics – 18396);
- 3DMark 13 – Time Spy: 8431 (Graphics – 8725, CPU – 7082);
- 3DMark 13 – Port Royal: 4947;
- Uniengine Superposition – 1080p Medium: 5464;
- PCMark 10: 5941 (Essentials – 10009 , Productivity – 7658 , Digital Content Creation – 7425);
- PassMark: Rating: 6815, CPU mark: 16300, 3D Graphics Mark: 14330;
- GeekBench 5.0.1 64-bit: Single-Core: 1243, Multi-core: 6575;
- CineBench R15 (best run): CPU 1374 cb, CPU Single Core 192 cb;
- CineBench R20 (best run): CPU 3008 cb, CPU Single Core 458 cb;
- x264 HD Benchmark 4.0 32-bit: Pass 1 – 222.68 fps, Pass 2 – 79.08 fps;
- x265 HD Benchmark 64-bit: 47.58 s.
La fel ca în cazul CineBench, procesorul sub-alimentat a obținut scoruri mai mari cu 5 – 10 procente, fără a remarca însă îmbunătățiri la scorurile obținute de procesorul grafic. Placa video RTX Quadro 5000 s-a comportat însă foarte bine, menținându-și frecvențele ridicate și TDP-ul de 110W în cam toate scenariile.
Am trecut apoi la analiza performanțelor în testele gândite special pentru o stație de lucru, motivul pentru care ați cumpăra un astfel de laptop. Testul de stabilitate a fost făcut cu 3DMark Stress Test, condiții în care laptopul a funcțional destul de tăcut la temperaturi de 80 de grade pe CPU și GPU, sub-alimentarea procesorului permițând atingerea unor frecvențe mai mari de lucru în condițiile creșterii ușoare a temperaturilor la 84 de grade pe CPU și 82 de grade pe GPU.
În testele specifice de workstation, StudioBook Pro X W730G5T s-a comportat cam așa.
- Blender – BMW GPU Car scene: Time – 0:53.57;
- Blender – Classroom scene: Time – 15:51.87;
- Luxmark 3.1 – Luxball HDR – OpenCL GPUs score: 31770;
- Luxmark 3.1 – Luxball HDR – OpenCL CPUs + GPUs score: 34088;
- SPECviewerf 13 – 3DSMax: 175.23;
- SPECviewerf 13 – Catia: 212.19;
- SPECviewerf 13 – Creo: 206.09;
- SPECviewerf 13 – Energy: 46.26;
- SPECviewerf 13 – Maya: 203.73;
- SPECviewerf 13 – Medical: 82.27;
- SPECviewerf 13 – Showcase: 104.66;
- SPECviewerf 13 – SNX: 253.62;
- SPECviewerf 13 – SW: 125.33.
Revenind la testele combinate de CPU și GPU, am recurs la Luxmark și jocuri. În primul test, placa video s-a comportat excelent și și-a menținut TDP-ul și frecvențele maxime, însă procesorul a fost limitat la 3,1 – 3,2 GHz și un TDP de 45W.
Pe baterie, procesorul a fost limitat la un TDP de 25W, în timp ce placa video a oscilat între 25W și 50W, deci nu putem trage o concluzie finală atât timp când driverele și BIOS-ul nu sunt disponibile în versiunea finală.
Ajungând la jocuri, am ales câteva titluri DirectX 11 și DirectX12 pe care le-am rulat atât la rezoluția nativă FullHD+, cât și la rezoluție 4K prin amabilitatea Acer, care ne-a oferit un monitor de jocuri Nitro XV273K 4K 144 Hz.
FHD+ UV | 4K UV | |
Far Cry 5 (DX 11, Ultra Preset, SMAA) | 106 fps | 45 fps |
Middle Earth: Shadow of Mordor (DX 11, Ultra Preset) | – fps | 58 fps |
Rise of Tomb Raider (DX 12, Very High Preset, FXAA) | 59 fps | 46 fps |
Shadow of Tomb Raider (DX 12, Highest Preset, TAA) | -fps | – fps |
The Witcher 3: Wild Hunt (DX 11, Ultra Preset, Hairworks On 4) | 130–178 fps | 48-62 fps |
Înregistrările HWInfo arată comportamentul plăcii video și procesorului în FarCry 5 și Witcher 3, atât la rezoluție FullHD cât și la rezolutie UHD. Se remarcă faptul că procesorul atinge temperaturi foarte mari de peste 95 de grade, dar cu scăderi minime de performanțe. Placa video atinge temperaturi de 80 de grade și un TDP de 108 – 110W, funcționând deci la capacitatea maximă, cu evidentele scăderi de performanță la rezoluția 4K.
Pe baterie, jocurile au fost drastic limitate deoarece au ieșit la iveală aceleași limitări pe care le-am văzut și în testul sintetic Luxmark.
Privind în ansamblu, ASUS StudioBook Pro X W730G5T oferă o performantă ireprosăbilă în cam toate testele atât timp când este alimentat de la rețeaua electrică, chiar și în stadiul de pre-producție în care era la data testării. Procesorul și placa video ating însă temperaturi mari în testele intensive și pentru primul mai este loc de ajustări pentru a obține mai multă performanță. Sperăm că ASUS va îmbunătăți aceste simptome până la lansarea unităților retail finale.
Răcire, conectivitate și sistem audio
ASUS StudioBook Pro X folosește un sistem de răcire complex, acesta incluzând două ventilatoare cu capacitate mare, conducte de transfer termic multiple și radiatoare amplasate pe procesor, cipul grafic și etajul de alimentare. Singura deficiență este neuniformitatea pastei de transfer termic folosite, însă dincolo de acest aspect, sistemul de răcire este competent și reușește să susțină puternica configurație hardware în ciuda dimensiunilor destul de compacte ale carcasei.
După cum am văzut, procesorul și placa video pot atinge temperaturi ridicate, însă energia este disipată în mică măsură către carcasă datorită materialelor folosite. Ventilatoarele nu sunt tot atât de zgomotoase precum cele văzute la laptopurile ASUS ROG, nivelul sonor maxim în jocuri fiind de circa 46 – 47 dB. În aplicații uzuale, ventilatorul de pe placa video se oprește, iar ventilatorul de pe procesor atinge un nivel sonor abia sesizabil de 36 – 38 dB. Din păcate, am remarcat ceva zgomote emise de componentele electrice sau electronice din interior.
Conectivitatea este asigurată de un adaptor wireless Intel AX200 într-o implementare 2×2, acesta fiind secondat de o interfață Gigabit Ethernet Intel I219-LM. Noi am folosit doar modulul Wi-Fi, iar performanțele acestuia au fost excelente în toate condițiile.
Incintele audio au dimensiuni cam mici și nu par prea promițătoare, însă se descurcă onorabil. Acestea au un nivel sonor de 74 – 75 dB și un sunet curat, însă induc vibrații în restul carcasei la volum mare și sunt destul de ușor de obturat. Dotările media sunt completate de o cameră Web cu rezoluție HD care nu se face remarcată cu nimic.
Baterie și autonomie
După cum am spus deja, StudioBook Pro X este echipat fie cu o baterie de 63Wh și un slot suplimentar pentru HDD, fie cu o baterie mare de 95W. Noi am avut-o pe cea din urmă, care este comparabilă cu cea folosită de alte sisteme portabile de top precum Alienware Area 51m, ZP Zbook 17 sau Lenovo ThinkPad P73, iar autonomiile obținute sunt bune pentru că laptopul beneficiază, pe lângă capacitate mare a bateriei, și de suport Optimus și un ecran FHD+ cu consum mai redus decât modernele UHD.
- 7+ h – editare text Google Docs, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
- 7+ h – redare video YouTube FullHD, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
- 8+ h – redare video Netflix, Better Battery Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
- 6+ h – navigare Web intensivă, Better Performance Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON;
- 1h:15m – Luxmark, Max Performance Mode, ecran la 40%, Wi-Fi ON.
Laptopul este însoțit de un adaptor masiv și butucănos cu o putere de 280W, care este deci adecvat să susțină configurația hardware, dar care mai adaugă un kilogram la greutatea bagajelor.
Preț și disponibilitate
Pretul modelului StudioBook Pro X W730 este necunoscut în acest moment. Laptopul urmează să ajungă pe rafturile magazinelor cândva în cursul ultimului trimestru al anului 2019, ocazie cu care vom afla și prețurile. Ne așteptăm ca produsul ASUS să aibă un preț care să se încadreze în intervalul de 3000 – 4000 EUR, în funcție de configurație.
Pentru mai multe detalii despre stocuri și prețuri, puteți intra aici sau aici.
Concluzii
Nu putem trage concluzii finale asupra StudioBook-ului Pro X 17 pe baza acestui sample, din două motive: modelul testat este pre-produție și rulează pe driveri și BIOS imaturi, iar prețurile finale nu ne-au fost comunicate.
Pe de altă parte, pot spune că acest notebook mi-a depășit așteptările, iar acest lucru se întâmplă foarte rar. Astfel, cu un control al calității adecvat și o politică de prețuri corectă, consider că acesta poate face față cu brio competiției din segment.
Lipsa unor anumite dotări pot reprezenta aspecte ce vă vor îndepărta spre alte opțiuni, precum a unui ecran UHD sau a procesoarelor octa-core. Acestora li vor adăuga și aspecte legate de garanție și service, extrem de importante în cazul unui workstation, și la care cei de la Asus s-ar putea să mai aibă de lucrat pentru a ajunge la nivelul competitorilor. La acest moment nu știu dacă cei de la Asus vor oferi service dedicat pentru liniile ProArt sau condiții customizabile de garanție eventualilor cumpărători. Nu știu nici cât de ușor vor putea avea acces aceștia la piese post-garanție, detalii care poate nu te interesează atât de mult ca și utilizator normal, dar foarte importante pentru un laptop profesional ce va fi serios întrebuințat pe parcursul „vieții” sale.
Dacă puteți trece peste aceste incertitudini, ProArt StudioBook-ul 17 W730 pare a fi o alegere excelentă în gama sa. Ecranul cu aspect 16:10, construcția relativ compactă, implementarea unui cip RTX 5000 full-power și lipsa oricărui neajuns major sunt printre principalele atuu-uri ale gamei, carora sperăm noi să i se adauge și un preț competitiv, aspect cu care produsele Asus ne-au obișnuit pe piața locală.
Dat fiind bugetul și cerințele aferente unui workstation de acest calibru, vă sfătuim să analizați atent toate opțiunile disponibile înainte de a lua o decizie de achiziționare și să alegeți pe cea adecvată cerințelor voastre. Printre alternativele StudioBook-ului Pro X W730 se numără seriile Lenovo ThinkPad P73, HP ZBook 17 sau Dell Precision 7740, precum și atipicul Acer ConceptD Pro 9, într-o oarecare masură.
Pro:
- bine clădit, compact și relativ ușor pentru clasa lui
- ecran IPS 16:10 cu acoperire coloristică excelentă
- tastatura bună cu aranjare aerisită
- conectivitate complexă
- performanțe foarte bune
- autonomie mare
- temperaturi externe bune
Contra:
- fără opțiuni 4K sau octa-core
- light bleeding în partea inferioară a ecranului
- temperaturi interne ridicate
bini
14 aprilie 2020 la 00:19
Foarte bun articolul. Multumim.