Samsung Galaxy S10 review: un vârf de gamă dotat și puternic

Samsung Galaxy S10 a fost anunțat la sfârșitul lunii februarie, conform unui program cu care sud-coreenii ne-au obișnuit de ceva vreme, iar unul dintre cele mai importante telefoane ale anului a poposit acum și la Giz.ro pentru a-și demonstra calitățile. Actualizarea poate nu tocmai evidentă a designului cunoscut de la generațiile anterioare este înșelătoare, noul telefon ascunzând destule schimbări hardware și software pentru a-l face foarte atractiv pentru cei în căutarea unui terminal modern și puternic.

În mod neașteptat, Galaxy S10 nu este însoțit doar de fratele său mai mare cu Plus în coadă, ci și de alte două telefoane înrudite, un phablet masiv cu ecran de 6,7” și conectare 5G (Galaxy S10 5G, lansare cândva în vară), și un model mai compact, mai simplificat și mai ieftin (Galaxy S10e). Oferta Samsung încearcă astfel să acopere o plajă mai largă de prețuri, necesități și pretenții într-un moment nu tocmai grozav nu doar pentru companie, ci și pentru întreaga industrie.

2018 a fost primul an în care vânzările de telefoane inteligente au scăzut, diminuarea cu 5 procente fiind semnificativă dacă ținem cont că vorbim de o piață de 1,43 miliarde de unități. Unul dintre pierzătorii acestui an a fost chiar Samsung, vânzările companiei scăzând de la 317,5 milioane de bucăți în 2017 la 291,3 milioane în 2018. Eternul rival Apple s-a lovit și el de o scădere, însă mai îngrijorătoare este ascensiunea rivalilor mai ieftini Huawei și Xiaomi, care ocupă locurile 3 și 4 în topul vânzărilor și care au reușit să crească vizibil în timp ce toți ceilalți au scăzut.

În aceste condiții, Samsung se vede nevoită să-și diversifice portofoliul de modele de vârf, mai accesibilul Galaxy S10e urmând să călărească valul de popularitate al numelui gamei pentru a atrage cumpărători, însă greul cade tot pe umerii modelelor de bază Galaxy S10 și Galaxy S10+. Ce va aduce 2019, rămâne de văzut, însă momentan să vedem ce ne aduce Samsung Galaxy S10, cel mai important model al anului pentru companie.

Specificații Samsung Galaxy S10

• ecran: 6,1″, Dynamic AMOLED, 3040 x 1440 pixeli, HDR10+, Gorilla Glass 6
• procesor: Exynos 9820 Octa (2 x Mongoose M4, 2 x ARM Cortex-A75, 4 x Cortex-A55)
• memorie: 8 GB
• memorie internă: 128 GB sau 512 GB, MicroSD (maximum 512 GB)
• cameră foto: 12 MP (F/1.5-2.4, OIS, PDAF, 26 mm) + 12 MP (F/2.4, OIS, zoom 2x, 52 mm) + 16 MP (F/2.2, ultrawide, 12 mm), frontal 10 MP (F/1.9, PDAF)
• conectivitate 3G, 4G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth 5.0
• sistem de operare: Android 9.0
• acumulator: Li-Ion de 3400 mAh, nedetașabilă
• dimensiuni: 149,9 x 70,4 x 7,8 mm mm
• greutate: 157 grame
• altele: Dual SIM, protectie IP68, USB 3.1 Type-C, senzor amprentă în ecran, NFC, încărcare rapidă, wireless charging, reverse wireless charger, Samsung DEX, sistem audio stereo

Design și construcție

La o primă vedere, noul Samsung Galaxy S10 nu se depărtează prea mult de liniile de design remarcate la telefoanele de vârf pe care producătorul sud-coreean le-a lansat în decursul ultimilor doi ani. La fel ca precedentele două generații ale familiei Galaxy S, noul telefon este construit în jurul unei rame metalice rotunjite care este mai lată la capetele superior și inferior, pentru a putea face loc conectorului audio jack, difuzorului, portului USB-C sau tăviței SIM, și care se îngustează semnificativ pe laterale, pentru a putea face loc marginilor curbate ale ecranului și spatelui din sticlă rotunjit. Am apreciat acest sandviș de metal și sticlă la lansare și-l apreciez și acum deoarece este simplu, elegant și fluid, lipsa aparentă de schimbare nederanjându-mă deloc.

La o privire mai atentă, se poate observa însă că Samsung nu a stat chiar degeaba în acești doi ani, iar prima schimbare se observă imediat la rama metalică a carcasei. Aceasta este acum lucioasă, nu vopsită în culoarea telefonului cum a fost până acum, și este sesizabil mai îngustă. Cea de-a doua schimbare va fi vizibilă când veți încerca să utilizați telefonul deoarece marginile de sus și de jos ale ecranului, care erau oricum înguste la generațiile anterioare, au fost reduse cam la jumătate. Chenarul negru al ecranului nu are o lățime constantă pe toate laturile, așa cum am văzut la familia iPhone X/Xs, însă schimbarea este sesizabilă și bine venită deoarece permite creșterea raportului dintre suprafața ecranului și cea a părții frontale la aproape 89 de procente.

Fabricată integral din sticlă, partea din spate este perfect plată (cu evidenta excepție a muchiilor sale rotunjite). Cele trei camere foto, blițul și senzorii pentru puls și oxigenare sunt aliniați într-un spațiu rectangular simetric, preluat de la gama Note, care nu iese în relief decât cu vreo jumătate de milimetru. Despre rama laterală am cam zis ce era de zis, aceasta oferind un buton Power amplasat ergonomic în partea din dreapta-sus, butoanele de volum și butonul dedicat Bixby în stânga și conectorii audio și USB în partea de jos. Datorită finisajului argintiu lucios, separatorii gri-închis ai antenelor sunt ceva mai vizibili, însă acesta este un detaliu nesemnificativ.

Telefoane din familiile Galaxy S8/9 sau Note 8/9 au fost neașteptat de compacte datorită designului, iar noul Galaxy S10 ridică puțin ștacheta. Prin îngustarea ramei laterale și micșorarea spațiilor care încadrează ecranul în partea de sus și de jos, noul Galaxy S10 este mai ușor și mai subțire decât Galaxy S9. Chiar și dimensiunile frontale sunt neașteptat de reduse, noul model fiind cu doar 2 milimetri mai înalt și mai lat decât predecesorul de acum un an în ciuda creșterii diagonalei ecranului cu aproape 8 milimetri.

Prețul plătit pentru acest design compact s-ar putea să nu fie însă pe placul tuturor. În ultimii doi ani am văzut multiple tentative de îngustare a marginilor ecranelor, iar cei mai mulți producători au optat pentru nu tocmai îndrăgita protuberanță (sau “breton”, sau “notch”, sau cum vreți să-i spuneți) din susul ecranului. În unele cazuri, cum ar fi iPhone X, aceasta este de înțeles deoarece ecranul are muchii înguste pe toate laturile și chiar nu ai loc pentru camera frontală. În alte cazuri, cum ar fi Essential Phone, OnePlus 6T sau chiar recentele modele Samsung precum A10/30/50, nu avem de-a face cu muchii înguste pe toate laturile, însă măcar producătorul s-a străduit să aloce acestui notch cât mai puțin spațiu posibil. Și, în final, îi avem pe cei care au folosit notch fără nici un motiv adevărat doar pentru că puteau.

După ce a râs pe seama notch-ului Apple, era destul de evident că Samsung va căuta altceva, iar acel “altceva” este ecranul perforat denumit pompos Infinity-O. Văzut deja pe Galaxy A8s, acest ecran oferă o cameră frontală (sau mai multe, dacă ne uităm la S10+ și S10 5G) încastrată într-o zonă decupată din ecran. Am văzut opinii felurite, unele dintre acestea afirmând că abordarea Samsung este mai bună decât notch-ul celorlalți, însă personal nu îl agreez deloc și-l consider cel mai enervant aspect al noului telefon. Sigur, utilizatorul se va obișnui în timp cu acest aspect particular, însă aș fi preferat totuși un notch compact sau, și mai bine, doar o margine puțin mai lată așa cum am avut pe Galaxy S8 și S9.

Motivul este destul de evident, cel puțin pentru mine. Un notch nu doar că este amplasat simetric în centrul ecranului, acolo unde bara de stare Android afișează cele mai puține informații, dar este amplasat și exact la marginea ecranului, fiind astfel mai puțin obstructiv. În cazul de față, perforația camerei se află la o distanță destul de mare de muchia ecranului și intră prea mult în spațiul util al ecranului. Producătorul a fost nevoit astfel nu doar să împingă către stânga toate informațiile din bara de stare, dar a fost obligat să folosească și o bară de stare cu o înălțime de circa 50 de pixeli, care taie destul de mult din spațiul util.

Iar dacă vreți cumva să optați pentru bara neagră care poate acoperi întreaga zonă, veți constata că aveți acum o ramă mai lată decât aveau vechile Galaxy S8 și S9 și, evident, un ecran mai scund cu 49 de pixeli. Deoarece ecranul are un raport de aspect de 19:9, camera frontală nu va interfera cu vizionarea filmelor 16:9 sau 2:1, însă va deveni vizibilă dacă veți încerca să forțați un Full Screen. Acest aspect rămâne să fie judecat de către fiecare dintre noi în parte, însă personal găsesc Infinity-O mai enervant decât un ecran cu notch.

Trecând la restul de detalii, Galaxy S10 impresionează cam la toate capitolele. Carcasa este rigidă și bine finisată, butoanele metalice au un joc infim și o apăsare plăcută, micile detalii precum casca sau senzorii frontali sunt atât de bine ascunse încât sunt aproape invizibile, iar ergonomia este bună datorită dimensiunilor și greutății reduse. Ca orice altă carcasă din sticlă, și aceasta este însă un magnet pentru praf, iar finisajul lucios al ramei metalice pare ceva mai alunecos decât cel vopsit de la generațiile anterioare.

Ecran, hardware și baterie

Samsung este liderul incontestabil al ecranelor AMOLED, deci faptul că cel mai recent produs al lor oferă și cel mai bun ecran disponibil pe un telefon mobil (conform DisplayMate) nu ar trebui să fie o surpriză prea mare. Anul acesta Samsung nu s-a mulțumit însă doar să perfecționeze panourile S-AMOLED de anul trecut, ci ne oferă și prima generație a ceea ce compania numește Dynamic AMOLED.

Ecranele S-AMOLED de vârf oferă deja o acoperire de peste 100% a spectrului DCI-P3 de ceva vreme, însă de data aceasta Samsung a preferat să marșeze în alte direcții. Pe lângă această acoperire DCI-P3, limitată acum fix la 100%, Dynamic AMOLED este și primul ecran de telefon capabil să ofere Color Volume cu acoperire 100%. Un parametru de imagine relevant doar pentru fluxurile video HDR, acesta promite să afișeze culori corecte chiar și atunci când luminozitatea imaginilor depășește cu mult luminozitatea de 100 nits folosită pentru măsurarea gamutului ecranelor standard.

Dacă adăugăm în ecuație și algoritmii de tone mapping, folosiți pentru a ajusta și afișa corect informațiile suplimentare de culoare și luminozitate incluse în fluxurile HDR10+, ecranul lui Samsung Galaxy S10 este într-adevăr o realizare impresionantă. Din păcate, nu prea știu cum ne vom putea bucura de această prestație în acest moment deoarece, în afara câtorva filme HDR10+ oferite de Amazon Video, nu prea cunosc alte surse care să ofere fluxuri video capabile să pună în evidență calitățile noului ecran.

Ecranul oferă o rezoluție de 3040 x 1440 pixeli și un aranjament clasic PenTile, densitatea de 550 ppi fiind foarte ridicată și oferind deci o imagine cu o claritate și lizibilitate excelente. La fel ca în cazul precedentelor implementări Samsung, ecranul oferă o luminozitate maximă excelentă, o lizibilitate foarte bună în lumina solară și, evident, unghiuri de vizualizare ample și un nivel de negru impecabil. O mică schimbare bine venită este îmbunătățirea materialului organic folosit de subpixelii albaștri, acesta schimbând lungimea de undă a luminii emise de la 450 nm la 465 nm și ieșind astfel din zona de alarmă care poate provoca oboseala ochilor.

Din păcate, vechiul meniu care permite alegerea mai multor profiluri de calibrare precum Photo sau Video a fost ciopârțit, iar Galaxy S10 oferă doar Standard, care este recomandat pentru utilizarea normală, și Vivid, care este mai strălucitor și colorat, dar care are o acuratețe coloristică mai mică. Probabil că lipsa celorlalte profiluri este explicată de modul de lucru al noului panou Dynamic AMOLED, însă tot regret lipsa Photo, care era optimizat pentru spațiul AdobeRGB și care era preferatul meu din punct de vedere vizual.

Ecranul ascunde sub el și două surprize. Prima s-ar putea să fie neplăcută pentru cei care au apreciat funcția 3D Touch de pe vechile Galaxy S8 și Galaxy S9 deoarece acest modul hardware a fost eliminat. Locul acestuia a fost ocupat însă de prima implementare a senzorului de amprente ultrasonic 3D de la Qualcomm, care a eliminat necesitatea utilizării unui modul vizibil separat în favoarea unuia invizibil și aproape la fel de eficient.

Amplasat sub ecran în partea de jos a ecranului, noul senzor oferă o autentificare cu amprentă modernă. Senzori de amprentă ascunși sub ecran am mai văzut la Huawei, OnePlus sau VIVO, însă spre deosebire de modulele optice ale acestora, Galaxy S10 se bazează pe o soluție Qualcomm care folosește ultrasunete. Folosind un generator de sunete inaudibile și un receptor piezoelectric capabil să procese semnalul reflectat, acest senzor este mai sigur decât anticele modele optice sau decât omniprezentele modele capacitive deoarece poate crea o hartă 3D a amprentei papilare și poate oferi astfel o securitate sporită.

Am fost dintotdeauna un aprig susținător al senzorilor de amprentă amplasați frontal, iar noua implementare Samsung m-a bucurat. După circa o săptămână de utilizare, consider că noul senzor nu este tot atât de rapid ca modelele capacitive moderne, însă este mai rapid decât primele implementări TouchID de la Apple, deci este suficient de rapid pentru a nu deranja. Zona senzitivă este mare, viteza este suficient de bună și, mai presus de toate, noul senzor se descurcă mult mai bine cu un deget ud sau murdar decât un senzor capacitiv.

Va trebui să vă obișnuiți însă să nimeriți zona corectă. Samsung știe bine acest lucru deoarece atât Always-On Display cât și Lock Screen evidențiază zona senzorului, ultimul având chiar activată în mod implicit funcția de iluminare automată a ecranului atunci când telefonul este deplasat. Samsung afirmă că unele folii protectoare pot interfera cu funcționarea senzorului de amprente ultrasonic, de aceea și S10 vine cu o folie specială pre-aplicată.

Din păcate, din cauza spațiului limitat (și probabil și al costurilor), autentificarea cu ajutorul irisului a dispărut. Unii au criticat-o deoarece avea uneori probleme în lumina puternică, însă eu m-am împăcat bine cu ea și am considerat-o utilă și rapidă. Galaxy S10 trebuie să se mulțumească acum doar cu banalul Face Unlock, care nu este prea sigur și nici prea rapid. Cum noul senzor pentru amprente oferă însă viteze comparabile de procesare a datelor biometrice, este invizibil și mai ușor de folosit în orice situație, probabil că puțini vor fi cei care vor regreta eliminarea senzorului laser care ne-a însoțit timp de două generații.

Platforma hardware a lui Galaxy S10 este construită în jurul noului procesor Exynos 9820, variantele Qualcomm 855 fiind oferite pe alte piețe. Cea mai recentă creație Samsung este fabricată într-un proces de litografiere eficient pe 8 nano-metri și oferă o arhitectură mai puțin întâlnită 2+2+4. Cele mai puternice nuclee sunt cele două Mongoose 4 cu viteze de 2,7 GHz, acestea fiind însoțite de două nuclee ARM Cortex-A75 cu frecvențe de 2,4 GHz și patru nuclee ARM Cortex-A55 cu frecvență de 1,9 GHz, Interfața grafică este asigurată de o implementare ARM Mali-G76 cu 12 unități de procesare.

După cum se observă din rezultatele testelor, cea de-a patra generație a nucleelor proprii Mongoose este un campion al puterii, aceasta fiind depășită doar de Vortex din Apple A12 Bionic și întrecând deci la capitolul putere brută oferta Kryo 485 Prime a celor de la Qualcomm. Cunoscutul Snapdragon 855 se dovedește însă ceva mai rapid în testele multi-core și testele GPU, o situație de altfel familiară pentru cei care au urmărit evoluția platformei Samsung Exynos de-a lungul timpului. Despre saltul de performanțe de la generația anterioară nici nu prea mai are rost să vorbim, diferențele față de nu tocmai vechiul Galaxy Note 9 fiind mai mult decât evidente.

Ținând însă cont de excedentul de putere al noilor procesoare, am dubii că cineva se va plânge de diferențele de viteză dintre soluția Exynos 8920 și rivalii Snapdragon 855 sau Kirin 980. Căldura degajată de procesor devine sesizabilă în testele de performanță sau în jocurile pretențioase, unde se face simțit din când în când și un mic throttle, fără ca pierderea de performanță să fie însă sesizabilă. Sistemul de răcire cu heatpipe și radiator este eficient și disipă căldură cam pe toată suprafața capacului posterior, iar revenirea la temperaturile scăzute specifice unui regim obișnuit de utilizare este rapidă. Rămâne însă de văzut dacă Galaxy S10 se va comporta la fel și vara, atunci când temperaturile ambientale sunt mult mai ridicate.

Această platformă puternică este completată de o cantitate generoasă de 8 GB de memorie de sistem și de o unitate de stocare internă UFS 2.1 cu performanțe foarte bune și cu capacități de 128 GB sau 512 GB.

Bateria de pe Galaxy S10 are o capacitate de 3400 mAh, ceva mai mare decât cea folosită acum un an pe Galaxy S9. În condiții normale de lucru, care implică utilizarea pentru un timp de ecran zilnic de circa 5 ore, activarea conexiunilor Wi-Fi și 4G câte 8 ore pe zi și folosirea sincronizărilor push pentru mail, Facebook, Twitter și altele, Galaxy S10 a reușit să reziste în medie cam 39 de ore după fiecare încărcare. Autonomia este destul de bună pentru un telefon foarte puternic dotat cu o baterie nu tocmai consistentă, însă mi-aș fi dorit ceva mai mult pentru a putea atinge în jur de două zile de libertate.

Această autonomie a fost obținută folosind mereu rezoluția maximă a ecranului, cei care preferă rezoluția FHD+ implicită putând beneficia de un spor de circa 10-15 procente și putând stoarce probabil vreo 2-3 ore de autonomie în plus. Ca noutate în acest an, pe lângă încărcarea wireless, bateria de pe Galaxy S10 poate îndeplini ea însăși rolul de încărcător wireless portabil. Cu o putere de numai 9W, această funcția este însă lentă și nu este utilă decât pentru încărcarea ocazională a unor consumatori mici, cum ar fi de pildă căștile Galaxy Buds.

Software, telefonie și redare audio

La început a fost mediul grafic TouchWiz, apoi TouchWiz a fost înlocuit de Grace UI, apoi Grace UI a fost înlocuit de Samsung Experience, și, într-un final, Samsung Experience este înlocuit acum de One UI. Anunțat în noiembrie 2018, la zece ani de la lansarea primei versiuni de TouchWiz, One UI este mediul grafic cu care Samsung intenționează să echipeze toate telefoanele pe care le va lansa de acum înainte și pe care-l va aduce treptat și pe modelele deja lansate care fac parte din generațiile 2017 și 2018.

Clădit peste baza software oferită de Android 9.0 Pie, One UI preia cam toate funcțiile deja cunoscute de la Samsung Experience, deci dacă sunteți obișnuiți cu vechiul software, nu veți avea nici o problemă nici cu noul software, One UI împachetează însă toate aceste funcții și aplicații preinstalate cunoscute într-un mediu grafic modern mai apropiat de filosofia de design Google și le șlefuiește pentru a le face mai simple și mai ergonomice, în special atunci când sunt afișate pe un ecran înalt cu raport de aspect 18:9 sau mai mare.

La o primă vedere, cea mai mare schimbarea este adoptarea unui mediu grafic aerisit care oferă blocuri de conținut mari cu colțuri rotunjite, text spațiat generos și pictograme mai mari și mai colorate. One UI este în mod implicit cam prea colorat pentru unele gusturi, însă este lizibil, iar cei care doresc altceva pot răsfoi catalogul de teme pentru a găsi ceva mai puțin agresiv. La o privire mai atentă, se pot observa restul noutăților de design care fac din One UI o actualizare bună.

Astfel, One UI încearcă să aducă cea mai mare a conținutului în partea de jos a ecranului, aplicații sau module precum Messages, Settings, Contacts, Notification Area sau altele având titluri mari care împing conținutul către zona unde degetul utilizatorului ajunge mai ușor. De același tratament se bucură și butoanele, acestea fiind amplasate aproape întotdeauna jos, unde sunt ușor de atins. Controlul este facilitat atât de utilizarea vechilor gesturi cunoscute de swipe pentru deschiderea Notification Area sau App Drawer, cât și a celor mai noi, care permite ascunderea barei de navigare și accesarea funcțiilor Back, Home și App Switcher cu ajutorul gesturilor.

Samsung a preluat și o bună parte din funcțiile sau modurile de lucru din Android Pie. One UI oferă astfel Dark Mode, care pare mai coerent decât cel implicit Google deoarece afișează și notificări cu fundal întunecat, App Switcher, care folosește derulare orizontală și permite accesarea funcțiilor de split screen sau window prin apăsarea pictogramei fiecărei aplicații în parte, și un mod de afișare nou pentru foldere, care se deschid acum într-o fereastră mai mică și mai puțin enervantă.

Ca de obicei, nu lipsește puzderia de opțiuni diverse care permit utilizatorului să particularizeze interfața după plac. One UI permite alegerea fontului de sistem, a mărimii acestuia, mărirea sau micșorarea întregii informații afișate pe ecran, particularizarea barei de navigare, particularizarea zonei pentru notificări, mod de utilizare cu o singură mână și multe altele. Nu lipsesc nici cunoscutele servicii precum Game Launcher, Secure Folder, Dual Messenger sau avatarurile animate AR Emoji, precum și suport desktop Samsung DEX fără a mai cere însă și stație de andocare.

Privind în ansamblu, One UI este o schimbare bine venită. Nu doar că mediul grafic este mai aerisit și mai plăcut, dar interfața este și mai rapidă și mai fluidă. Mai există unele deficiențe ici și colo, dar în ansamblu consider că Samsung a făcut o treabă bună.

Bixby rămâne un asistent digital cu o utilitate discutabilă, singura noutate majoră fiind așa-numitele Quick Command, prin care puteți asocia acțiuni multiple unei singure comenzi pentru a putea, de pildă, trece telefonul în silent mode, stinge un bec inteligent și opri muzica atunci când spuneți “Noapte bună”. Ca și până acum, Bixby are un buton dedicat, însă puteți opta să asociați apăsarea simplă cu o altă aplicație, ceea ce am și făcut: am folosit acest buton pentru camera foto și am uitat că Bixby există.

Partea de telefonie este bună, telefonul oferind dual SIM, două microfoane cu noise cancelation eficient și fidelitate bună și o cască cu volum ridicat și fidelitate mulțumitoare. Din păcate, din cauza reducerii și redesenării părții frontale, LED-ul pentru notificări a fost și el eliminat, la fel ca 3D Touch sau scanerul pentru iris. Cei care îi vor duce dorul vor putea apela fie la notificările din Always On Display, care acum poate fi afișat și doar la cerere, fie la funcția Edge Lighting, ambele fiind însă un substituent doar parțial satisfăcător.

Telefoanele Samsung au fost criticate multă vreme pentru difuzorul monofonic banal, însă acest aspect ține acum de trecut deoarece compania a preluat ideea utilizării în paralel a difuzorului căștii și a difuzorului principal pe care am văzut-o implementată deja la ASUS, Huawei și HTC începând cu generația anterioară Galaxy S9/9+.

Casca telefonică și difuzorul principal funcționează ca un sistem mono cu tweeter și woofer atunci când telefonul este ținut vertical sau ca un sistem stereo atunci când acesta este ținut orizontal. Deoarece cele două difuzoare au dimensiuni diferite, sunetul stereo are o spațializare mai ciudată, însă Samsung a implementat suplimentar și un sistem de egalizare automatizat care reduce diferența acustică și o procesare Dolby pentru crearea unei separații stereofonice mai mari.

Sistemul audio integrează și giroscopul, astfel că sursele stereo vor fi redate corect indiferent cum ținem telefonul și vor reacționa pe loc la repoziționare. Purtând semnătura AKG, o companie aflată acum în portofoliul Samsung, sistemul audio asigură o redare media foarte bună pentru filme sau chiar muzică deoarece volumul este foarte ridicat, distorsiunile sunt tolerabile iar fidelitatea este suficient de ridicată pentru o audiție plăcută. Dacă preferați o audiție privată, Galaxy S10 încă oferă un amplificator intern dedicat excelent și un conector audio de 3,5 mm, iar căștile AKG oferite în pachet au un sunet bun care va satisface 99% dintre utilizatori.

Camera foto

După ce a experimentat cu prima sa cameră foto triplă pe Galaxy A9 2018, ce-i drept, într-o implementare mai ieftină și cam neconvingătoare, Samsung s-a simțit pregătită să atace segmentul superior. Compania sud-coreeană a lansat prima sa cameră dublă pe Galaxy Note 8 și a mutat-o și pe Galaxy S9+, însă mai micul Galaxy S9 a rămas cu o cameră simplă în condițiile în care concurența se dădea în bărci cu senzori multipli. Galaxy S10 recuperează însă în forță handicapul și oferă, pe lângă deja cunoscuta cameră foto cu zoom 2x, și o cameră cu obiectiv superangular, transformându-se deci într-un aparat foto de buzunar capabil să atace cam orice scenariu.

Camera principală folosește un senzor Samsung SLSI SAK2L4 despre care nu avem prea multe informații în acest moment, acesta fiind un modul cu rezoluție de 12 MP, dimensiuni de 1/2.55″, pixeli mari de 1.4µm și sistem de focalizare cu detecție de fază. Acest senzor este combinat cu un obiectiv care oferă stabilizare optică și diafragmă reglabilă F/1.5 sau F/2.4. Camera cu distanță focală mare (sau zoom 2x, cum i se spune într-un limbaj mai comun) folosește tot un senzor Samsung, de data asta un modul SLSI S5K3M3 cu rezoluție tot de 12 MP, dimensiuni de 1/3.6″, pixeli de 1.0µm și focalizare cu detecție de fază, și este completată de un obiectiv cu stabilizare optică și diafragmă F/2.4. În final, camera superangulară este motorizată de un senzor necunoscut, cel mai probabil un modul Samsung S5K3P3 cu rezoluție de 16 MP și pixeli de 1.0µm, care este combinat cu un obiectiv superangular cu diafragmă F/2.2.

Vorba lungă, sărăcia omului, deci să vedem cum stă treaba în realitate. După cum se vede în cele două seturi de mostre, camera triplă permite, pe lângă fotografia standard făcută cu obiectivul cu focală echivalentă de 26 mm, fie captura unui peisaj mai amplu sau captura unui interior cu ajutorul obiectivului superangular de 12 mm, fie apropierea unor zone interesante sau captura unor detalii cu obiectivul cu focală de 52 mm. Utilizatorul are astfel la îndemână un instrument complex care acoperă, cel puțin la un nivel de bază, nevoie unui obiectiv zoom standard precum cel oferit de camerele foto compacte.

Captura făcută cu camera principală este impresionantă, noul senzor Samsung având o prestație excelentă și fiind ajutat de un obiectiv bun. Imaginile capturare au culori naturale plăcute ( vechea meteahnă Samsung a suprasaturării lor nemafiind prea vizibilă), zgomotul de imagine este insesizabil, nivelul de detalii este excelent, dinamica este foarte ridicată iar expunerea este corectă. Aportul diafragmei reglabile se simte în scenele puternic luminate, combinația dintre aceasta, dinamica bună și HDR-ul într-un singur pas evitând de cele mai multe ori arderea zonelor luminate specifică obiectivelor cu diafragmă largă. Chiar și cunoscutele probleme ale culorilor reci sau a algoritmilor de sharpen sunt în mare parte rezolvate, Galaxy S10 fiind un partener de nădejde pentru amatorii de fotografie de buzunar.

Deși senzorul folosit de camera zoom nu este atât de performant ca cel principal, acesta reușește să-și facă foarte bine treaba. Utilă în momentele în care vreți să capturați un detaliu arhitectonic, o scenă stradală sau să faceți o poză macro, camera secundară oferă culori la fel de bune ca cea principală, capturează un nivel ridicat de detalii, nu are zgomot de imagine deranjant și stă destul de bine și la capitolul dinamică.

Cea mai puțin dotată și cea mai puțin performantă, camera superangulară nu are o dinamică prea grozavă și este penalizată de un zgomot de imagine care devine vizibil în unele ocazii, însă reușește să se achite bine de sarcini atât timp cât lumina este bună. Utilă pentru a da mai mult dinamism unei scene de apropiere, pentru a acoperi cât mai bine un peisaj amplu sau pentru a cuprinde panoramic un spațiu interior, camera ultrawide oferă imagini cu culori bune, contrast mare și expunere bună, iar micile neclarități de la margine specifice obiectivelor cu focală foarte mică sunt tolerabile.

Spre bucuria amatorilor de filmare, Galaxy S10 este capabil să folosească toate cele trei camere și să comute între ele din mers. Chiar dacă senzorii au un comportament diferit la captura foto, Samsung a reușit să echilibreze parametrii de culoare, luminozitate și contrast astfel încât scenele filmate să nu aibă diferențe de calitate deranjante. Trecerea între camere este destul de rapidă, chiar dacă nu tocmai fluidă, iar utilizatorul se poate bucura de o imagine UHD cu culori bogate, contrast ridicat și număr stabil de cadre pe secundă care-i permite să treacă pe loc de la o filmare standard la un prim-plan pe ceva interesant sau la un gros-plan pentru o imagine de ansamblu. Sunetul stereo este de foarte bună calitate, remarcându-se stereofonia clară și un bun echilibru în gama de frecvențe.

Pe lângă filmarea standard, nu lipsesc filmarea cu încetinitorul la rezoluție HD cu 960 de cadre pe secunde (unde limita a fost crescută de la 0,2 secunde la 0,4 secunde) sau la rezoluție FullHD și 240 de cadre pe secundă. Formatul implicit este H.264, însă puteți opta și pentru H.265 și înregistrate compatibilă HDR10+, putând în valoarea mai bine calitățile noului ecran Dynamic AMOLED.

Senzorul principal cu pixeli mari și obiectivul luminos cu diafragmă F/1.5 permit captura unor imagini bune cu un nivel ridicat de detalii și în lumină slabă, remarcându-se culorile plăcute, expunerea corectă și nivelul tolerabil de zgomot. Deoarece camera va alege în permanență diafragma mai luminoasă F/1.5, este posibil să remarcați ocazional că marginile extreme ale pozelor sunt mai neclare decât v-ați așteptat în unele condiții, însă acesta este un artefact inerent în cazul unui obiectiv wide și luminos. Chiar și balansul de alb, ușor de păcălit de lumina stradală, este în general bine reglat, iar focalizarea rămâne rapidă chiar și în condiții mai vitrege precum întunericul aproape total.

Nu putem spune același lucru însă și despre camera cu zoom. La fel ca în cazul telefonului Galaxy Note9, software-ul foto activează camera principală ori de câte ori consideră că modulul foto cu zoom nu ar face față fără a-i lăsa însă utilizatorului vreo șansă de a alege, oferind astfel doar o zonă decupată din senzorul de 12 MP în locul unei capturi standard. De aceea, în eșantioanele de mai jos, doar captura de interior a putut fi făcută cu camera zoom, rezultatul fiind ceva mai zgomotos, dar în general destul de bun. Restul imaginilor sunt făcute automat cu crop din camera principală, iar rezultatul este sub așteptări. De ce a mai cheltui Samsung bani pe un sistem de stabilizare secundar dacă oricum nu intenționa să folosească prea des camera zoom tocmai când acesta ar fi fost mai util, este o întrebare la care nu am răspuns.

Prevăzut cu un senzor simplu și un obiectiv banal fără stabilizare, modulul foto ultrawide nu poate oferi prea multe. Camera reușește în extremis să ofere capturi rezonabile atât timp cât are ceva lumină care s-o ajute, însă culorile bune și expunerea corectă sunt subminate de nivelul de zgomot și de algoritmii de filtrare care distrug detaliile, iar imaginile sunt utilizabile doar dacă le redimensionați pentru a mai ascunde din deficiențe.

Oferind un senzor bun cu autofocus și un obiectiv luminos, camera frontală este bună, însă nu remarcă cu adevărat prin vreo opțiune deosebită dacă o comparăm cu celelalte camere frontale văzute pe modele high-end recente.

Aplicația camerei foto din One UI nu se depărtează prea mult de ce am văzut anterior. Modurile de lucru sunt cele cunoscute, pe lângă captura normală având la dispoziție Live Focus, Panoramă, modurile de înregistrare despre care am vorbit deja, AR Emoji și bine înțeles un pachet de filtre și integrare cu recunoașterea optică din Bixby. Camera oferă un mod de lucru manual foarte bun, în care poți controla ISO, timp de expunere, metering, focus, expunere și, normal, diafragmă, însă cei care nu vor să-și bată capul se vor bucura de un mediu prietenos bazat pe gesturi prin care cu o singură mișcare poți deschide meniul lateral cu filtre, pe cel cu moduri de lucru sau poți comuta la camera frontală.

Preț și disponibilitate

Samsung Galaxy S10 a intrat în oferta comercianților locali începând cu data de 8 martie la un preț de 4300 de lei pentru modelul de bază cu 128 GB memorie internă și 5500 lei pentru modelul cu 512 GB de memorie internă. După cum lesne se observă, prețul de lansare este cu 400 de lei mai mare decât cel al generației anterioare, care și ea a fost atunci cu vreo 400 de lei mai scumpă decât Galaxy S8. Din păcate, aceasta este o tendință pe care am văzut-o la toți producătorii majori, iar diferențele de curs valutar nu pot explica decât parțial scumpirea deoarece și prețul oficial recomandat în EUR sau USD este mai mare.

Pentru stocuri și prețuri actualizate puteți intra aici sau aici.

Concluzii

Chiar dacă nu pare să fie suferit schimbări radicale la exterior, o impresie doar parțial corectă deoarece cunoscutul sandviș din metal și sticlă a fost compactat și rafinat, Samsung Galaxy S10 marchează un progres palpabil de la generația anterioară. Carcasa elegantă și subțire ascunde o platformă hardware de top, un ecran Dynamic AMOLED excelent, o cameră foto triplă cu prestație foarte bună, un senzor de amprente ascuns în ecran și un sistem audio puternic, la care se adaugă și implementarea noii interfete Samsung One UI. Telefonul are unele mici probleme, cum ar fi lipsa unor module mai vechi precum LED-ul de semnalizare, autentificarea cu iris sau 3D Touch, însă cel mai enervant aspect este probabil ecranul Infinity-O, care plasează camera frontală într-un loc nu tocmai de dorit.

Pro:

• carcasă elegantă, bine făcută și foarte compactă
• ecran Dynamic AMOLED excelent
• cameră foto triplă foarte bună
• sistem audio puternic
• platformă hardware rapidă
• senzor pentru amprente ultrasonic ascuns în ecran
• autonomie mulțumitoare
• software actualizat rapid și arătos

Contra:

• ecranul perforat Infinity-O este chiar mai enervant decât un notch
• senzorul de amprente este mai lent decât un model capacitiv
• camera foto zoom este cam inutilă în lumina slabă
• carcasa este cam alunecoasă și sensibilă la praf și mizerie
• preț ridicat