GiZ.ro – Doza de Gadgeturi
GiZ.ro – Doza de Gadgeturi

Windows 10 – noutăţile viitorului sistem de operare Microsoft

Autor: Echipa Giz.ro

Windows 10 va fi primul sistem de operare Microsoft unificat pentru utilizarea pe orice tip de dispozitive electronice, de la calculatoare şi laptopuri la tablete şi smartphone-uri, iar de acelaşi tratament vor beneficia şi aplicaţiile.

Microsoft dezvoltă în prezent următoarea versiune a sistemului de operare Windows, care va apărea pe piaţă cel mai probabil în cursul anului 2015.

Întrucât este succesorul natural al lui Windows 8, era de aşteptat ca noul sistem de operare universal să poarte numele Windows 9. Cu toate acestea, Microsoft a anunţat oficial că noua versiune de OS se va numi Windows 10, fără să ofere informaţii despre motivele care au stat la baza acestei alegeri.

În acest articol îţi prezentăm principalele noutăţi pe care le va aduce Windows 10, un sistem de operare care se anunţă a fi o combinaţie între tradiţionalismul lui Windows 7 şi inovaţiile mai mult sau mai puţin apreciate introduse pe Windows 8.

Windows 10 va fi compatibil cu orice tip de dispozitive

Windows 10 va fi compatibil cu orice tip de dispozitive

  • sistem de operare unificat pentru calculatoare, laptopuri, tablete şi smartphone-uri

Windows 8 a fost disponibil iniţial în trei versiuni: Windows 8 pentru PC şi laptop, Windows 8 RT pentru tablete şi Windows Phone 8 pentru smartphone-uri. Microsoft a învăţat însă din eşecul Windows 8 RT şi din vânzările slabe de telefoane cu WP8 şi propune o unificare completă prin Windows 10, care va fi disponibil pentru toate platformele: calculatoare, laptopuri, tablete şi smartphone-uri. Această unificare este logică şi va fi realizată în special la nivelul interfeţei.

  • meniul de Start revine

Una dintre principalele critici aduse lui Windows 8 a fost eliminarea butonului de Start. Acesta revine în Windows 10 într-o formă uşor schimbată: la apăsarea logo-ului Windows, apare un meniu care în partea stângă este foarte asemănător cu meniul din Windows 7 şi include scurtături către aplicaţii şi directoare. În schimb, partea dreaptă a meniului interfaţa va fi asemănătoare cu Modern UI şi va include aplicaţii cu Live Tiles sub forma unor widget-uri uşor accesibile. Dispozitivele cu ecran touch vor beneficia de un meniu Full Screen în locul lui Start Screen, care nu a fost deloc apreciat de utilizatori.

Meniul de Start revine in Windows 10 intr-o noua forma de prezentare

Meniul de Start revine in Windows 10 intr-o noua forma de prezentare

  • interfaţa Modern UI rămâne doar pe dispozitivele touch

Interfaţa Modern UI a fost aspru criticată de utilizatorii de PC-uri şi laptopuri, întrucât se adresează în special tabletelor. Tocmai de aceea, Modern UI nu va mai fi interfaţa primară de utilizare pe dispozitive fără ecran touchscreen, aşa cum sunt calculatoarele desktop sau unele laptopuri. Astfel, pentru cei care folosesc PC-uri, experienţa de utilizare a lui Windows 10 va fi apropiată de cea din Windows 7. Decizia este una logică dacă luăm în calcul dificultatea de a utiliza mouse-ul şi tastatura pentru a naviga prin interfaţa Modern UI.

Pentru dispozitive cu ecran touchscreen, precum tabletele şi unele laptopuri, interfaţa modern UI va rămâne cea primară. Butonul de Start va fi prezent şi aici, însă interfaţa meniului va fi una dominată de widgeturile Modern UI introduse de aplicaţiile din Windows 10. Este posibil ca în cazul convertibilelor tabletă-laptop să existe ambele interfeţe: în mod tableta va rula Modern UI, iar la conectarea tastaturii se va activa implicit interfaţa tradiţională.

  • aplicaţiile Modern UI vor funcţiona pe desktop

O altă noutate este că aplicaţiile Modern UI vor putea fi rulate în ferestre individuale pe desktop, element care va îmbunătăţi funcţionalitatea. Prin urmare, un utilizator va putea folosi simultan pe desktop atât aplicaţii tradiţionale, cât şi aplicaţii Modern UI, în ferestre suprapuse. În Windows 8, aplicaţiile Modern UI rulează doar un full-screen.

Aplicatiile Metrou UI pot fi redimensionate pe desktop

Aplicatiile Metrou UI pot fi redimensionate pe desktop

  • centru de notificări unificat pentru PC-uri şi telefoane

Meniul de notificări din Windows 10 va apărea sub forma unui box vertical în partea dreaptă a ecranului şi va cuprinde o gamă variată de activităţi, de la cele mai proaspete taskuri din Calendar până la informaţii de pe reţelele sociale. Tot aici vei găsi scurtături pentru Wi-Fi sau setările ecranului, dar şi un Action Center care va înlocui practic meniul Charms din Windows 8. Cel mai important aspect este însă că meniul de notificări este unificat cu cel de pe telefoane şi tablete, un aspect care va fi apreciat de cei care dispun de mai multe dispozitive cu Windows.

Centrul de notificari din Windows 10

Centrul de notificari din Windows 10

  • Internet Explorer a murit! Trăiască Spartan!

Mult prea puţin popularul Internet Explorer va fi înlocuit cu un nou browser, care pentru moment are numele de cod Spartan. Microsoft promite un browser semnificativ mai curat şi mai uşor de folosit şi include câteva funcţii interesante. În primul rând, vei putea face notiţe în browser cu degetul său stylusul, pe care ulterior le poi salva pe One Note sau OneDrive, iar în al doilea rând vei putea salva articole text-only pentru a le citi ulterior, chiar şi când eşti offline. Aceasta din urmă funcţie este similară cu populară aplicaţie Pocket. Nu în ultimul rând, Spartan va integra şi asistentul vocal Cortana.

Spartan va inlocui Internet Explorer

Spartan va inlocui Internet Explorer

  • meniu îmbunătăţit pentru telefoane

Windows Phone s-a remarcat prin afişarea aplicaţiilor într-o listă alfabetică, în timp ce meniul penru setări este complicat de utilizat. Microsoft promite însă că Windows 10 pentru telefoane va avea un meniu simplificat şi că aplicaţiile Office, Outlook, Calendar, People şi Photos au fost îmbunătăţite semnificativ, la fel ca şi tastatura.

  • Task View

Windows 10 promite o accesare mai uşoară a aplicaţiilor folosite în cadrul unei sesiuni de lucru. Prin apăsarea butonului Task View de pe taskbar vom avea acces la toate aplicaţiile care rulează pe dispozitiv în acel moment. Practic, vorbim despre o funcţie mai veche implementată pe sistemele de operare mobile Android şi iOS, care acum va fi aplicată şi în cazul PC-urilor şi laptopurilor. Decizia este una bună şi vine practic în sprijinul utilizatorilor obişnuiţi cu astfel de facilităţi de pe smartphone-uri şi tablete.

Task View aduce multitasking-ul pe PC si laptop

Task View aduce multitasking-ul pe PC si laptop

  • aplicaţii universale în Store

Întrucât Windows 10 va fi un sistem de operare universal, şi aplicaţiile sale vor fi universale, adică vor funcţiona în mod nativ pe orice dispozitive, indiferent că vorbim despre PC-uri sau telefoane mobile. Microsoft susţine că o aplicaţie va putea fi utilizată atât pe dispozitive cu ecrane de 4″, cât şi pe cele cu ecrane de peste 20″. Cel mai probabil, interfaţa aplicaţiilor se va adapta automat la diagonala ecranului, însă producătorul nu a oferit informaţii concrete în acest sens.

Aplicatiile vor putea fi rulate pe orice dispozitiv

Aplicatiile vor putea fi rulate pe orice dispozitiv

  • asistent Cortana integrat

Microsoft a confirmat oficial că asistentul vocal Cortana, disponibil deja pe smartphone-urile cu Windows Phone 8.1, va fi integrat şi în Windows 10. Cu alte cuvinte, vei putea folosi asistentul Cortana pentru a căuta diverse informaţii utile prin comenzi vocale inclusiv pe PC sau laptop.

Totuşi, în România, această funcţie nu este încă foarte importantă, întrucât căutările se fac în engleză şi sunt utile în special pentru locuitorii din Statele Unite şi marile oraşe din Vestul Europei.

  • Windows în cloud

Serviciul de stocare OneDrive va capăta o importanţă majoră în Windows 10, întrucât vă fi integrat cu numeroase aplicaţii. Decizia este una firească în contextul în care tot mai mulţi utilizatori folosesc astfel de servicii.

  • Windows 10, gratuit cel puţin un an

Windows 10 va putea fi utilizat gratuit cel puţin 12 luni de către orice utilizator al sistemelor de operare Windows 7, Windows 8.1 şi Windows Phone 8. Nu este însă exclus ca Windows 10 să rămână gratuit şi după această perioadă. În plus, Microsoft va introduce un sistem de update-uri semnificativ mai alert, asemănător cu ceea ce vedem acum pe Android şi iOS, prin actualizări regulate.

Windows 10 Technical Preview download

Microsoft pune la dispoziţia utilizatorilor interesaţi o versiune preliminară de test pentru Windows 10, botezată Windows 10 Technical Preview. Aceasta poate fi descărcată gratuit de pe site-ul Microsoft. Totuşi, instalarea acestei versiuni gratuite este recomandată doar utilizatorilor experimentaţi, întrucât poate genera apariţia a numeroase bug-uri. De altfel, producătorul recomandă ca Windows 10 Technical Preview să fie instalat pe un computer pe care nu îl utilizezi în activitatea de zi cu zi.

Vom actualiza periodic acest articol pe măsură ce apar noi informaţii despre Windows 10, viitoarea versiune a popularului sistem de operare de la Microsoft.

12 comentarii

  1. Eugen

    3 octombrie 2014 la 09:53

    Anunțarea sistem unui unic pentru orice dispozitiv mie mi se pare doar marketing, pentru ca una este sa rulezi SO-ul pe procesoare x86 și alta este sa le rulezi pe procesoare ARM. Chiar dacă interfața va fi aceeași codul sursa va fi diferit

    • Daniel Popescu

      3 octombrie 2014 la 15:53

      Pentru utilizatorul final astfel de detalii conteaza mai putin. Pentru el, important este sa fie o interfata familiara care sa functioneze.

  2. Miruna

    22 noiembrie 2014 la 21:53

    Daca am o tableta Nokia Lumia 2520 cu Windows RT cum voi putea face update la Windows 10? Acest lucru va fi gratuit ? Mersi.

    • Daniel Popescu

      25 noiembrie 2014 la 22:28

      Deocamdata, Microsoft nu a oferit detalii despre modalitatea de update la Windows 10 in cazul tabletelor, dar este posibil sa fie gratuit.

      • Miruna

        30 noiembrie 2014 la 00:47

        Multumesc pentru raspuns. De fapt inca nu se stie daca Windows 10 va fi disponibil pe dispozitivele cu processor ARM. Am auzit ceva zvonuri de Windows 10 RT. Ar fi pacat deoarece acest RT este un soft avorton.

        • Daniel Popescu

          30 noiembrie 2014 la 18:09

          La ce „succes” a avut Windows RT, nu cred ca va exista Windows 10 RT.

  3. ion

    29 martie 2015 la 00:37

    Windows 10 se va mai numi si Ubuntu

    • costel

      20 noiembrie 2017 la 19:29

      de unde pot descarca ubuntu ca sal istalez pe leptop

      • Echipa Giz.ro

        21 noiembrie 2017 la 16:20

        De pe site-ul oficial Ubuntu, aici: ubuntu.com/download/desktop

  4. Sebi

    24 mai 2015 la 13:39

    Windows 10 o sa fie super iar Spartan browser nu o sai ia locul internet explorer

  5. Jon

    13 iulie 2015 la 21:49

    Spartan browser nu va lua locul lui Chrome asa cum bing nu o sa ia locul lui Google

  6. ionut

    21 februarie 2016 la 12:43

    vreau

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Atenţie: Toate comentariile sunt aprobate manual, de aceea ele vor apărea cu o mică întârziere pe site, atât timp cât respectă regulile bunului simţ.
X
Conținutul de pe GiZ este disponibil gratuit datorită reclamelor pe care ți le afișăm. Te rugăm să dezactivezi Ad Blocker-ul atunci când intri pe site-ul nostru. Îți mulțumim.

Folosim cookie-uri fără de care site-ul nu poate funcționa corespunzător. Nu colectăm date personale pentru profilarea utilizatorilor.  Sunt de acord  Află mai multe  Detalii despre cookie-uri