Nicolaus Copernic şi teoria heliocentrică

Nicolaus Copernic este creditat cu dezvoltarea teoriei heliocentrice din 1543 potrivit căreia Soarele se află în centrul Sistemului Solar, o idee considerată fantezistă până spre sfârşitul anilor 1600.

Pământul, planeta noastră, se roteşte în jurul Soarelui, care se află în centrul Sistemului Solar, care la rândul său face parte din Calea Lactee, una dintre numeroasele galaxii din Univers.

Acest concept pare atât de banal şi de simplu de înţeles în prezent încât este greu de imaginat că, cu numai câteva sute de ani în urmă, oamenii considerau că Pământul are o poziţie privilegiată în Univers.

Mai exact, convingerea oamenilor era că Pământul este o planetă fixă amplasată în centrul Universului în jurul căreia se rotesc celelalte planete şi Soarele.

Nicolaus Copernic – primii paşi în astronomie şi astrologie

Născut în 19 februarie 1473 în localitatea Torun, situată pe teritoriul de astăzi al Poloniei, Copernic a studiat astronomia şi astrologia la Universitatea din Cracovia intre 1491-1494, iar doi ani mai târziu a plecat la Universitatea din Bologna, acolo unde a trăit în casa Domenico Maria de Novară, unul dintre principalii astronomi ai instituţiei.

Merită să remarcăm că, la vremea respectivă, astronomia şi astrologia erau considerate subdiviziuni ale unei singure discipline numită “ştiinţa stelelor”, astfel că nu este o surpriză că Nicolaus Copernic este descris atât ca astronom, cât şi ca astrolog.

La Bologna, Copernic a intrat în contact cu două cărţi care aveau să-i schimbe radical viaţa. “Epitoma Almagestei” de Ptolemeu era o carte despre modele planetare, în timp ce “Argumente împotriva astrologiei divinatorii” de Giovanni Pico della Mirandola explica motivele pentru care astrologia şi, implicit, predicţiile pentru viitor nu se bazau pe fapte reale.

La vremea respectivă, opinia generală era că Pământul este fix, iar Soarele şi Luna se mişcă în jurul acestuia, în timp ce Marte, Jupiter şi Saturn se află dincolo de Soare.

Nicolaus Copernic, unul dintre cei mai mari astronomi ai lumii

Teoria heliocentrică

Pe baza celor două cărţi studiate, Copernic a propus însă în lucrarea Commentariolus o nouă ordine care prevedea că Soarele se află în poziţie fixă, iar Pământul, la fel ca şi celelalte cinci planete descoperite până atunci (Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn) se află în mişcare.

O astfel de teorie nu a fost însă scutită de probleme, întrucât încurca toate cunoştinţele despre gravitaţie. Astfel, dacă Pământul era considerat fix, căderea unui corp pe suprafaţa lui putea fi explicată foarte uşor. Dacă însă Pământul se mişca, cum ar mai fi putut fi explicată această gravitaţie?

În plus, existau probleme şi de ordin filosofic: cum ar fi fost posibil ca Pământul măcinat de războaie să se rotească în jurul unui Soare perfect?

Acestea sunt motivele pentru care Copernic a întârziat nu mai puţin de 36 de ani publicarea teoriei sale heliocentrice într-o publicaţie de anvergură.

De altfel, povestea apariţiei acestei lucrări este alambicată: iniţial, Copernic a descris principalele elemente ale teoriei sale în lucrarea “Prima naraţiune” sub semnătura lui Georg Rheticus, unul dintre colaboratorii săi.

Acelaşi Rheticus a primit şi manuscrisul final al teoriei heliocentrice de la Copernic şi l-a însărcinat pe Andreas Osiander, un teolog cu experienţă în publicarea de cărţi, să se ocupe de editarea finală a teoriei.

Acesta nu a fost însă impresionat de teoria heliocentrică a lui Copernic şi a operat modificări majore ale manuscrisului şi, cel mai important, a redactat o scrisoare către cititori care a fost amplasată chiar după pagina cu titlul. În aceasta, “autorul” cărţii afirma că în carte sunt numai ipoteze şi că astronomia nu are abilitatea de a identifica aspectele cereşti.

Lucrarea a primit numele “ De revolutionibus orbium coelestium” şi a fost publicată în 1543, chiar în anul morţii lui Copernic. În limba română, lucrarea s-ar traduce prin “Despre revoluţiile sferelor cereşti”.

Începând de la finalul anului 1542, Copernic a paralizat şi a suferit de apoplexie. Legenda spune că pe patul de moarte Copernic s-a trezit din comă când a primit un exemplar al cărţii sale şi a încetat din viaţă la scurt timp după ce s-a uitat la aceasta.

Sistemul solar, asa cum a fost el gandit de Copernic

Cine a fost, de fapt, primul om care a elaborat teoria heliocentrică?

Copernic este creditat ca fiind astronomul care a dezvoltat pentru prima oară teoria heliocentrică potrivit căreia Pământul se învârte în jurul Soarelui.

Există însă o serie de lucrări şi referinţe care arată că, în realitate, acest concept a fost intuit cu mult timp înainte. Totul pleacă de la Arhimede, care a notat într-una dintre lucrările sale ipoteza lansată de Aristarh din Samos în secolul al III-lea înaintea erei noastre, potrivit căreia Soarele şi stelele sunt fixe, iar Pământul se învârte în jurul Soarelui pe o orbită circulară.

Aceste informaţii apar în cartea “Despre dimensiunile şi distanţele mutuale ale Soarelui şi Lunii”, în care Aristarh din Samos estimează chiar şi diametrele Soarelui şi al Terrei.

Acelaşi Aristarh din Samos considera că universul nu se limitează doar la Soare şi Pământ şi că acesta este mult mai vast şi include numeroase alte stele, aflate la o distanţă mult prea mare pentru a fi observate de pe planeta noastră. Totuşi, teoria lui Aristarh din Samos a fost “uitată” în principal din cauza convingerilor divine din acea epocă.

Chiar şi în acest context, meritele lui Copernic nu pot fi neglijate, întrucât teoria sa a avut un rol esenţial pentru că oamenii să înţeleagă, în sfârşit, modul în care funcţionează, de fapt, universul.