Top 5 invenţii în Germania nazistă
Regimul nazist condus de Adolf Hitler în Germania pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial este cunoscut în special pentru ororile din lagărele de exterminare.
Această ideologie politică, al cărui nume provine de la cuvântul german “nationalsozialismus”, care înseamnă socialism naţionalist, nu a împiedicat însă apariţia unor invenţii practice chiar în timpul războiului.
Deloc surprinzător, cele mai multe dintre invenţiile germane din această perioadă sunt de natură militară, însă unele dintre ele au scopuri practice şi în prezent. În plus, una dintre invenţii a permis mai târziu omenirii să ajungă pe Lună, satelitul natural al Pământului.
Nu în ultimul rând, cel puţin una dintre invenţiile realizate sub dominaţia nazistă asupra Germaniei este utilizată în prezent pe scară largă la nivel global.
Prima rachetă balistică cu rază lungă de acţiune
Începând din 1944, spre finalul războiului, Germania a atacat Londra prin intermediul unei rachete balistice cu rază lungă de acţiune. Cunoscută publicului larg sub numele V2, care provenea de la Vergeltungswaffe 2 (Arma de răzbunare 2), racheta a fost în principal opera inginerului german Wernher von Braun.
Cu o rază de acţiune de 320 km, aceasta a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, capabilă să ajungă la o altitudine de 88 km sau chiar 206 km dacă era lansată în plan vertical. Cu o viteză maximă de 5760 km/h, V2 cântărea 12.5 tone şi avea o lungime de 14 metri la un diametru de 1.65 metri.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Wernher von Braun a fost recrutat de Statele Unite pentru a lucra pentru NASA şi a jucat un rol esenţial în dezvoltarea rachetelor din familia Saturn, inclusiv Saturn V, cea care a dus primii oameni pe Lună, satelitul natural al Pământului.
Primul bombardier cu reacţie
Spre finalul anului 1940, armata nazistă a căutat companii capabile să construiască un avion de recunoaştere cu reacţie cu o rază de acţiune de peste 2000 km. Singurul ofertant a fost Arado, care a dezvoltat astfel Arado Ar 234, care avea să fie cunoscut ulterior drept primul bombardier cu reacţie din lume. Chiar dacă avea o rază de acţiune de 1500 km, sub cea solicitată de nazişti, avionul a impresionat prin design şi celelalte specificaţii tehnice: viteză maximă de 742 km/h, ascensiune cu 13 metri pe secundă şi capacitate de transport de până la 9.8 tone.
În ciuda faptului că era echipat cu două tunuri de 20 mm care trăgeau în spate şi până la 1500 kg de bombe, aproape toate misiunile Arado Ar 234 purtate sub drapelul forţei aeriene Luftwaffe au fost doar în scopuri de recunoaştere. De altfel, acesta a fost ultimul tip de avion care a survolat teritoriul Marii Britanii, în aprilie 1945. Două dintre exemplare au fost capturate pe parcursul timpului de armata franceză.
Prima torpilă acustică
Torpila acustică are o istorie aparte în al Doilea Război Mondial, întrucât a fost dezvoltată simultan, dar independent, de Germania nazistă şi de forţele Aliate. Prin urmare, este destul de dificil să atribuim invenţia doar uneia dintre cele două părţi, însă în cadrul acestui articol ne vom ocupa doar de versiunea germană.
Prima torpilă acustică germană a fost G7e/T4 Falke şi a fost utilizată în premieră în martie 1943, însă abia succesoarea G7e/T4 Falke a fost folosită pe scară largă pentru distrugerea navelor inamici care transportau soldaţi, echipamente şi alimente.
Lansate de pe submarine, aceste torpile acustice aveau avantajul de a se ghida şi în funcţie de caracteristicile sunetelor emise de navele ţintă sau chiar prin folosirea propriului sonar. În general, acest tip de armament era utilizat pentru misiuni cu raza medie de acţiune.
Primul calculator digital
Deşi toată lumea ştie că primul PC a apărut în 1981 şi a fost produs de IBM, primul calculator digital a apărut chiar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a fost realizat de inginerul german Konrad Zuse.
O maşinărie electromecanică în sine, calculatorul botezat Z4 era capabil să calculeze radicali şi să identifice numerele minime şi maxime dintr-un anumit sir.
În momentul în care înfrângerea a devenit inevitabilă, Z4 a fost mutat de la Berlin în localitatea Gottingen şi a ajuns în cele din urmă în mâinile lui Wernher von Braun.
Fanta
Pe lângă inovaţiile aduse în materie de echipamente de luptă, al Doilea Război Mondial a fost marcat şi de invenţii accidentale şi inofensive, apărute ca reacţie la diverse evenimente petrecute în timpul conflictului.
Oricât ar părea de ciudat, în timpul războiului, filială locală a Coca Cola a continuat să existe în Germania, în ciuda faptului că importurile celebrei băuturi răcoritoare fuseseră interzise. Pentru că afacerea să nu falimenteze, Max Keith, şeful Coca Cola Germania, a decis să realizeze o nouă băutură răcoritoare cu ingrediente provenite exclusiv din Germania.
Aşa a luat naştere o băutură răcoritoare care conţine, printre altele, reziduuri rămase după stoarcerea fructelor şi zer. Numele băuturii a fost ales întâmplător, atunci când Keith le-a cerut angajaţilor să-şi folosească imaginaţia prin utilizarea cuvântului german “fantasie”. Joe Knipp, unul dintre agenţii de vânzări, a venit cu soluţia salvatoare: Fanta.
În prezent, Fanta este disponibilă în întreaga lume în peste 100 de sortimente, iar în România a apărut pentru prima oară în 1993 în clasică versiune cu portocale.
Legi ciudate în anii ’40, dar normale după anii 2000
Pe lângă numeroasele invenţii, Germania nazistă trebuie creditată şi cu adoptarea unor legi care la momentul respectiv păreau aspre, dar care în prezent există în numeroase ţări din Europa.
În 1934, la numai un an după venirea lui Hitler la putere, Germania a adoptat o lege care limita puternic numărul de animale care puteau fi vânate, cu scopul de a reduce pericolul ca anumite specii să dispară.
Tot în anii ‘30, regimul nazist a interzis fumatul în spaţiile publice, cum ar fi restaurantele, transportul în comun sau spitalele. În plus, publicitatea la produsele din tutun a fost puternic restricţionată.
Pentru a promova nazismul, germanii au inventat şi noi tehnici de filmare. Aşa a apărut filmul de propagandă “Triumph of the Will”, pentru care au fost folosite 30 de camere video şi peste 100 de tehnicieni, lucruri de neimaginat în epoca respectivă.
Concluzii
Germania lui Adolf Hitler a adus omenirii şi câteva invenţii care ulterior aveau să conducă la evenimente istorice (aselenizarea) sau să fie utilizate în scopuri civile. Nu lipsesc nici invenţiile mai puţin practice, dar foarte populare, aşa cum este apariţia băuturii răcoritoare Fanta. Pe de altă parte, tot Germania a introdus unele legi aspre care ani de zile mai târziu aveau să fie adoptate pe scară largă.
Totuşi, înainte de toate, Germania lui Adolf Hitler rămâne ţară a provocat cea mai mare confruntare armată inter-statală din istorie şi moartea a zeci de milioane de oameni nevinovaţi, implicaţi fără voia lor într-un război nimicitor.