Asus Padfone Mini şi Asus Padfone X – telefon şi tabletă
Asus a lansat la CES 2014 două noi dispozitive hibrid din gama Padfone care pot fi utilizate ca telefoane şi tablete. Unul dintre ele este Asus Padfone Mini, o versiune mai mică a clasicului dispozitiv, în timp ce Asus Padfone X este dedicat pieţei americane, dar este posibil să ajungă şi în Europa.
Prin această strategie, producătorul taiwanez încearcă să câştige o cotă de piaţă superioară pentru Padfone, o gamă apreciată de entuziaşti care are însă un preţ relativ ridicat pentru utilizatorii obişnuiţi.
Ambele smartphone-uri Padfone sunt disponibile doar împreună cu dispozitivul care se transformă în tabletă, însă acest lucru nu ar trebui să reprezinte un impediment în condiţiile în care producătorul a lansat şi Zenfone, prima sa gamă de telefoane cu sistem de operare Android.
La fel ca şi alţi producători consacraţi, Asus a optat de această dată pentru un dispozitiv cu dimensiuni mai mici, care pe lângă forma mai compactă ar trebui să aducă şi o reducere importantă de preţ care să-l facă mai atractiv pentru utilizatori.
Asus Padfone Mini
Asus Padfone Mini a fost anunţat iniţial la jumătatea lunii decembrie, însă în cadrul prezentării de la CES 2014 au apărut câteva schimbări importante pentru acest dispozitiv, legate în special de design şi de platforma hardware.
De exemplu, noul Padfone Mini are un design foarte asemănător cu cel al smartphone-urilor din gama Zenfone, cu o ramă destul de groasă şi un ecran cu diagonală de 4” sub care se regăsesc cele trei taste capacitive specifice Androidului. Nu lipseşte nici măcar “banda” argintie cu aspect metalic şi cu uşoare forme de cercuri concetrice desenate care nu este tocmai atractivă din punct de vedere estetic.
Din păcate, ecranul are o rezoluţie de 480×800 pixeli, una specifică mai degrabă segmentului low-end chiar şi în cazul unei diagonale scăzute precum a acestuia.
Platforma hardware a suferit de asemenea schimbări importante comparativ cu dispozitivul prezentat în decembrie. Astfel, în locul lui Qualcomm Snapdragon S400 apare un chipset Intel cu procesor dual-core Atom Z2560 cu frecvenţa de 1.6 GHz, 1 GB RAM şi memorie internă de 8 GB care poate fi extinsă cu carduri microSD.
Conectivitatea este asigurată de conexiunile 3G cu viteze de download de până la 42 Mbps, Wi-Fi şi bluetooth 4.0, în timp ce camera foto are 8 MP şi apertura f/2.0.
Din păcate, autonomia smartphone-ului nu se anunţă prea bună, în condiţiile în care Asus a implementat un acumulator de numai 1.170 mAh, semnificativ mai puţin decât multe alte smartphone de pe piaţă. Partea bună este însă că telefonul cântăreşte doar 113 grame.
La fel ca şi în cazul celorlalte dispozitive de acest gen, noul Padfone Mini poate fi integrat în Padfone Station pentru a se transformă în tabletă. Dacă până acum aveam de-a face cu tablete de 10”, în cazul lui Padfone Mini primim un ecran de tip IPS cu diagonală de 7” şi rezoluţie 1280×800 pixeli.
Pentru a funcţiona, tableta foloseşte platforma hardware a smartphone-ului, însă vine în plus cu un acumulator cu capacitatea de 2100 mAh, din nou destul de mică comparativ cu alte tablete de acest gen de pe piaţă.
Asus Padfone Mini vine din fabrică cu sistemul de operare Android 4.3 JellyBean, însă un update la Android 4.4 KitKat va fi disponibil ulterior. Androidul a fost de asemenea personalizat cu interfaţa proprietară ZenUI, care include o simplificare vizuală şi câteva aplicaţii.
Dispozitivul va avea un preţ de comercializare de 250 de dolari, astfel că în România ne putem aştepta la costuri de 1.100 – 1.300 lei. Preţul este unul bun având în vedere că primeşti un smartphone şi o tabletă, însă rămâne de văzut dacă acest concept va prinde în rândul utilizatorilor cu buget mai mic.
Asus Padfone X
Până în prezent, gama de produse Padfone nu a fost disponibilă în Statele Unite, însă acest lucru se va schimba odată cu noul Padfone X. Pentru moment, dispozitivul este disponibil doar în US la operatorul AT&T, însă nu este exclus să-şi facă apariţia şi în Europa la un moment dat.
În cazul acestui dispozitiv vorbim despre un smartphone cu un design specific modelelor anterioare de Padfone, care nu împrumută noua filosofie a gamei Zenfone. Ecranul are o diagonală de 5” şi beneficiază de rezoluţie Full HD 1920×10280 pixeli, corespunzătoare unei densităţi de 441 de pixeli per inch.
Din păcate, detaliile despre restul specificaţiilor tehnice sunt destul de puţine. Asus se limitează să afirme că platforma hardware este propulsată de “cel mai nou chipset Qualcomm” şi de “grafică de top”, astfel că ne putem aştepta la Qualcomm Snapdragon S800 cu grafică Adreno 330, însă cantitatea de memorie RAM sau de memorie internă nu este precizată.
Conectivitatea este asigurată de tehnologiile 3G, 4G LTE, Wi-Fi, bluetooth 4.0 şi NFC, în timp ce specificaţiile camerei foto nu au fost făcute publice, însă foarte probabil aceasta va fi capabilă să înregistreze clipuri video în format Full HD.
La fel ca şi celelalte Padfone-uri, şi în cazul caz smartphone-ul se integrează într-un Padfone Station care transforma dispozitivul în tabletă. În acest caz vorbim despre o tabletă cu dimensiuni mai puţin obişnuite, întrucât ecranul are o diagonală de 9” şi rezoluţie Full HD. Pe lângă display, Padfone Station include şi un acumulator, însă producătorul taiwanez nu a menţionat capacitatea bateriei.
Cel mai probabil, Asus Padfone X va fi lansat împreună cu sistemul de operare Android 4.4 KitKat, acompaniat de noua interfaţă proprietară ZenUI.
Concluzii
Prin lansarea celor două noi Padfone-uri, Asus încearcă să câştige o cotă de piaţă mai bună în acest segment, iar şansele de reuşită sunt destul de mari.
Pe de o parte, Asus Padfone Mini are un preţ foarte bun pentru un dispozitiv care poate fi folosit ca smartphone şi tabletă, chiar dacă specificaţiile hardware nu sunt impresionante.
Pe de altă parte, Asus Padfone X marchează debutul gamei în Statele Unite, acolo unde s-ar putea bucura de succes, mai ales că platforma hardware este una de top.