Microsoft Surface Pro – prețuri în România, specificaţii, păreri
Microsoft Surface Pro a fost lansată de Microsoft la începutul lunii februarie, dar este disponibilă oficial doar în America de Nord. Recent, compania a anunțat că, în următoarele luni, Surface Pro va ajunge în trei tări europene: Franța, Germania și Marea Britanie. Totuși, Surface Pro a apărut deja în oferta câtorva magazine on-line de la noi.
Versiunea comercializată este modelul Surface Pro de 64 GB, din care pot fi utilizați aproximativ 23GB, dar există posibilitatea suplimentării spațiului de stocare printr-un card microSD.
Prețul oficial în SUA al acestei versiuni este 899 dolari, aproximativ 3000 lei, fără a include tastaturile Touch sau Type Cover, comercializate separat la 120, respectiv 130 dolari.
În magazinele de la noi prețul pentru Surface Pro variază între 4431 lei și 4500 lei, fără a exista posibilitatea de a achiziționa și una dintre cele două tastaturi. Prețul de peste 1000 Euro și diferența destul de mare față de valorile estimate pentru Europa sunt specifice unui produs care nu a fost lansat oficial în România.
Similar, Nokia Lumia 920 a apărut prima dată la aproximativ 3470 lei, dar s-a ieftinit după ce a apărut în oferta Vodafone, ajungând în prezent la prețuri de cca. 2900 lei.
Cum Microsoft întârzie lansarea în Europa, iar despre România nu a menționat nimic, prețurile pentru Surface Pro la noi ar putea rămâne mai mult timp cam la același nivel.
Surface Pro este prima tabletă produsă de Microsoft, echipată cu Windows 8 Pro și capabilă să ruleze toate aplicațiile disponibile pentru Windows 7.
Descrisă cel mai adesea ca un laptop în carcasă de tabletă, Surface Pro este echipată cu ecran Full HD de 10,6 inch, procesor Intel Core i5 de generația a treia, 4GB RAM și carcasă VaporMg dintr-un aliaj de magneziu despre Microsoft susține că este de trei ori mai ușor decât unul din aluminiu.
Surse: Surface Blog, IT-shirt, AVstore, QuickMobile, ITarena
Radu
13 martie 2013 la 17:54
arata bine insa ramane de vazut daca isi merita banii