Samsung Galaxy Tab 10.1 review – tableta Android, mai stilata si mai funcţionala
Trebuie să recunosc, îmi place mult tableta de 10 inch a celor de la Samsung, modelul Galaxy Tab 10.1, pe care l-am apreciat încă de la prima întâlnire. Până atunci, Transformer-ul celor de la Asus se afla sus în topul personal al tabletelor cu Android, fiind de altfel şi una dintre tabletele pe care le deţin. Galaxy Tab-ul a schimbat oarecum acest top şi a urcat sus alături de EEE Pad, uneori chiar întrecându-l .
Articolul de mai jos vă va explica de ce. De ce am ajuns să apreciez Galaxy Tab-ul de 10 inch şi de ce acesta nu este încă una dintre cele multe tablete cu Android disponibile în magazine în prezent.
Versiunea testată a fost oferită de către cei de la Orange România, care oferă în România modelul 3G al acestei tablete, cu preţuri subvenţionate atât timp cât optaţi şi pentru un abonament de date.
Specificaţii Samsung Galaxy Tab 10.1
Întâi de toate, să aruncăm un ochi pe specificaţiile Tab-ului Samsung, pentru a vedea cu ce avem de a face în acest caz.
- ecran PLS multi-touch de 10.1 inch, aspect 16:10, rezoluţie 1280 x 800 px, Gorilla Glass
- platformă hardware Nvidia Tegra 2
- 1 GB memorie
- 16 GB spaţiu de stocare
- Wireless N dual-band (2.4 GHz, 5 GHz), Bluetooth 2.1 + EDR, 3G (HSPA+), A-GPS
- giroscop, accelerometru , compas, senzor de iluminare
- 2 camere: 3.2 MPx pe spate, cu Flash, 2 MPx pe partea din faţă
- baterie Li-Ion 7000 mAh cu autonomie estimată de 9 ore
- sistem de operare Android 3.1 HoneyComb + interfaţă TouchWiz UI 4
- cântăreşte circa 565 g
- măsoară 256.7 x 175.3 x 8.6mm
Exterior şi design
De la prima întâlnire veţi aprecia forma zveltă a tabletei Samsung, ce are o grosime de numai 8.6 mm, fapt ce o face mai subţire decât iPad-ul 2, un etalon în privinţa siluetei. Vă va impresiona şi mai mult când o veţi lua în mână şi veţi vedea cât e de uşoară. Cântăreşte 565 g, fiind şi aici mai uşoară decât iPad-ul sau decât alte tablete cu Android (Transformer-ul celor de la Asus este cel mai apropiat competitor, cu o greutate de 680 g). Aceste diferenţe pot părea mici, însă în realitate se vor simţi.
Galaxy Tab-ul 10.1 este confecţionat din metal şi plastic. Versiunea testată de noi este cea argintie, cu un spate acoperit într-un plastic mat negru, cu textură cauciucată, ce nu va prinde nici amprente, nici nu se va zgâria uşor, dar va oferi un grip numai bun. Acest ultim aspect, coroborat cu marginile rotunjite alte tabletei, fac Tab-ul foarte comfortabil în utilizarea zilnică, fie că îl ţineţi cu ambele mâini, fie că îl ţineţi doar cu una singură.
Atenţie însă, în magazine există şi o versiune albă a tabletei, cu spatele din plastic lucios, ce va fi ceva mai sensibilă la praf şi zgârieturi.
Mai multe detalii despre exterior şi porturi găsiţi în clipul de mai jos.
Aţi observat probabil că această tabletă nu oferă nici unul din porturile întâlnite pe alte tablete cu Android, precum cele HDMI, USB sau cititor de card-uri microSD. Aşadar, pentru a ajunge la silueta de invidiat, Samsung a trebuit să facă rabat în privinţa funcţionalităţii.
Cu toate acestea, trebuie remarcat că Tab-ul nu pare atât de solid sau de rigid ca alte tablete testate de mine. El este bine contruit, dar se îndoaie relativ uşor dacă îl apăsaţi mai tare pe colţuri şi scârţâie uneori când îl prindeţi mai puternic în mână, lucru neîntâlnit de mine la iPad şi doar în oarecare măsură la Transformer, ambele fiind tablete pe care le folosesc zilnic. Să nu se înţeleagă totuşi că Tab-ul este fragil, nu, însă carcasa din aliminiu şi plastic fin nu dă aceeaşi impresie de durabilitate pe care ne-o lasă alte modele.
Probabil nu aş fi amintit de acest aspect oarecum subiectiv dacă nu aş fi întâlnit pe modelul de test o problemă ce se pare că nu este chiar rară pe această tabletă: în mijlocul ecranului s-a format o „pată” cauzată de lipirea straturilor ecranului. Aceasta în condiţiile în care tableta a fost puţin utilizată şi ţinută în majoritatea timpului în carcasa de protecţie cu care este livrată. Detalii despre problemă vedeţi în clipul de mai jos.
Desigur, nu pot fi sigur că problema este creată de rigiditatea mai scăzută a tabletei, însă cred că aceasta poate fi un factor contribuitor. Pe de altă parte, problema poate fi cauzată de un display cu probleme din fabricaţie (nu am reuşit să găsesc o explicaţie oficială a acestui neajuns, informaţiile existente pe Internet fiind destul de limitate).
Ciudat e că pata nu apare tot timpul, ci doar uneori; în plus, ea dispare când tableta este utilizată pentru câteva zeci de minute. Atunci când apare, poate fi eliminată cu o ventuză (se aplică pa pată şi se trage), dar va apărea imediat la loc în cazul unei uşoare apăsări în mijlocul ecranului sau dacă întoarceţi tableta cu faţa în jos pentru câteva secunde.
Din cele citite pe Internet, se pare că doar un număr limitat de Galaxy Tab-uri suferă de acest neajuns. În Statele Unite cei de la BestBuy de exemplu schimbă pe loc modelele cu acest defect. La noi încă nu ştim ce se întâmplă în cazul în care aveţi „norocul” de a cumpăra unul din modelele cu pricina. În mod normal, ar trebui să fie schimbate, însă aşteptăm poziţia oficială a celor de la Orange cu privire la problemă şi voi updata articol atunci când o voi primi.
Una peste alta, Galaxy Tab-ul este o tabletă foarte uşoară şi subţire, însă în acelaşi timp destul de fragilă. Tocmai de aceea recomand să o utilizaţi şi mai ales să o transportaţi cu grijă, şi neapărat să vă cumpăraţi o husă de protecţie cât mai solidă pentru ea. Chiar şi aşa însă, e posibil să nu fiţi feriţi de surprize.
Ecran
Ecran-ul este cu siguranţă un punct forte al acestei tablete. Pe lângă caracteristicile clasice întâlnite pe tabletele din această clasă, precum diagonala de 10.1 inch, formatul wide şi rezoluţia de 1280 x 800 px, el vine cu un panel PLS. Acesta este de fapt versiunea de panel IPS a celor de la Samsung, care oferă toate avantajele acestui tip de ecran (culori excelente, unghiuri de vizibilitate foarte bune, contrast), dar aduce în plus luminozitate maximă sporită şi culori parcă şi mai vii. Mai multe detalii despre panourile PLS aici.
Astfel, imaginile pe această tabletă nu numai că vor arăta extraordinar din orice unghi, dar veţi avea mai mari şanse de a utiliza Tab-ul şi în lumină puternică, reflexiile suprafeţei lucioase fiind oarecum atenuate de luminozitatea sporită a ecranului.
Hardware şi software – Android 3.0 cu TouchWiz UI 4
Galaxy Tab-ul de 10 inch utilizează o platformă Nvidia Tegra 2, 1 GB memorie şi un spaţiu de stocare de 16 GB (există şi versiune de 32 GB), ce nu poate fi extins cu ajutorul vreunui card. Aşadar, o platformă similară celei utilizate de majoritatea tabletelor cu Android din această clasă.
Pentru că da, tableta Samsung rulează Android, versiunea 3.1, însă imbunătăţită de interfaţa TouchWiz UI 4 dezvoltată pentru a oferi o funcţionalitate sporită tabletelor Samsung cu HoneyComb. Tocmai de aceea nu ne vom concentra pe funcţiile de bază ale Android-ului, ci ne vom îndrepta atenţia către aceste mici modificări care fac diferenţa dintre implementarea standard a acestui sistem de operare şi implementarea întâlnită pe Tab-ul 10.1.
Desigur, o mare parte din aceste detalii au fost tratate în clipul de mai sus, însă vom spiclui câteva dintre cele demne de remacat:
- aspect general modificat al meniurilor şi interfeţelor principale, ceva mai aerisit, cu noi culori, iconiţe şi font-uri
- sistem nou de Quick-Info accesibil prin apăsarea pe zona din jurul ceasului, în stânga jos
- interfaţă Live Panel pentru HomeScreens, cu noi widget-uri şi aplicaţii (vreme, calendar, imagini, agendă, email, bookmarks)
- aplicaţie de contacte şi mesagerie ce înglobează diverse servicii consacrate
- aplicaţie de e-mail îmbunătăţită, ce se adaugă aplicaţiei de Gmail clasic existente pe HoneyComb şi permite adăugarea de email-uri multiple simultan
- aplicaţia Social HUB ce uneşte într-o singură platformă diverse servicii sociale, precum FaceBook, Twitter sau LinkedIN
- aplicaţie Music HUB ce permite cumpărarea de conţinut audio
- bară de mini aplicaţii disponibile de oriunde te-ai afla, în partea de jos a interfeţei, care conţine: Task Manager, Calendar, World Clock, Pen Memo, Calculator şi Music Player
- tastatură cu haptic-feedback şi layout special dezvoltat de cei de la Samsung (tastatura SWYPE este inclusă şi ea default, alături de cea clasică de Android)
- Video/audio player cu design nou (de menţionat că player-ul video în continuare nu oferă suport pentru toate tipurile de fişiere video HD – recomand utilizarea aplicaţiei DicePlayer pentru a putea rula cam toate tipurile de formate 720p; conţinutul 1080p este în continuare o problemă pentru această tabletă, cum de altfel se întâmplă cu toate tabletele construite pe platformă Tegra 2 )
- Photo editor – editare de bază a fotografiilor
- Polaris Office – creare şi editare de fişiere word, excel şi powerpoint
- aplicaţie pentru accesul la cărţi în format electronic
- tableta poate fi folosită ca un hotspot atunci când are un SIM 3G introdus
- acces la Samsung App Store (necesită introducerea SIM-ului)
Desigur, unele dintre acestea sunt mai importante decât altele. Personal am apreciat foarte mult câteva dintre noile widget-uri (agenda, email, vreme), noul client de email ce permite gruparea mai multor cont-uri de email diferite, aplicaţia de mesagerie, tastatura cu haptic-feedback şi posibilitatea de a folosi tableta ca hotspot.
Toate acestea vin să îmbunătăţească experienţa oferită utilizatorilor de sistemul de operare Android, iar avantajele sunt multiple. Tableta poate deveni în continuare lentă când rulaţi multiple aplicaţii simultan, unele aplicaţii dau erori destul de des şi pentru o bună funcţionare recomand oprirea şi repornirea Tab-ului zilnic, dar acestea sunt încă o dată metehne mai vechi ale tabletelor cu HoneyComb, de care probabil doar IceCream Sandwich-ul ne va scăpa.
Galaxy Tab-ul oferă access la Android Market şi aici ne lovim de clasica problemă a tabletelor de acest gen: nu putem şti cu uşurinţă care sunt aplicaţiile dezvoltate pentru ecrane mari, iar numărul aplicaţiilor utile sau al jocurilor de calitate este oarecum limitat în comparaţie cu cele oferite de App Store-ul celor de la Apple. Dar această problemă se va rezolva încet încet.
Mai jos aveţi o serie de poze cu o parte dintre aplicaţiile caracteristice TouchWiz-ului celor de la Samsung.
Alte detalii
Ar mai fi cateva aspecte de menţionat atunci când vorbim despre această tabletă.
În primul rând, un astfel de dispozitiv portabil are nevoie de autonomie de top, iar Tab-ul 10.1 nu dezamăgeşte, oferind o durată de viaţă a bateriei de 8-9 ore în utilizarea medie continuă. Desigur, aceasta poate varia în plus sau în minus în funcţie de cum sau cât veţi folosi tableta.
Tableta oferă două camere, una de 2 MPx pe partea din faţă şi una pe spate, de 3.2 Mpx, cu Flash. Aceasta din urmă poate filma conţinut video 720p, dar nu vă aşteptaţi la prea multe în privinţa calităţii, nici în cazul imaginilor şi nici în cel al clipurilor. Apreciem totuşi faptul că tableta oferă o serie de setări manuale ce pot ajuta pe cei ce doresc să obţină poze „mai bune”. Mai jos aveţi câteva exemple de poze realizate cu această tabletă.
Şi un clip.
Boxele stereo oferite de tableta Samsung merită şi ele amintite pentru că îşi fac bine treaba, oferind un sunet plăcut şi cu un volum potrivit, chiar dacă nu se pot compara cu cele de pe tablete precum HP TouchPad sau Acer Iconia Tab A500.
Preţuri şi disponibilitate Samsung Galaxy Tab 10.1
Galaxy Tab-ul de 10 inch poate fi achiziţionat în România atât din magazinele de specialitate, cât şi de la principalii operatori de telefonie mobilă.
În primul caz, veţi găsi modele fără 3G, cu preţuri ce pornesc de la circa 2100 de lei pentru modelul Wi-Fi de 16 GB.
Modelul testat de noi a fost oferit de către cei de la Orange şi include conectivitate 3G. Preţurile încep de la 349 euro pentru versiunea 3G 16GB, împreună cu un abonament Colibri 20 pe 48 de luni, care oferă trafic nelimitat de date, însă doar primii 12 GB sunt disponibili la viteză maximă (21 Mbps).
Carcasa pe care am primit-o la teste alături de tabletă se poate achiziţiona separat, iar preţul este este de circa 250 de lei.
Astfel, Galaxy Tab-ul este ceva mai scump ca principalele tablete cu Android şi are un preţ comparativ cu cel al tabletei celor de la Apple.
Galaxy Tab 10.1 vs principalii competitori
Atunci când vorbim de competitori, avem de luat în seamă două tabere importante: iPad-ul şi celelalte tablete de 10 inch cu Android.
În primul caz, este clar că tableta celor de la Samsung este singura care poate rivaliza în acest moment cu iPad-ul din punct de vedere al portabilităţii şi formei zvelte. Însă rămâne la latitudinea voastră să alegeţi opţiunea ceva mai solidă, cu acces la mai multe aplicaţii, dar cu limitările clasice ale iOS-ului, sau să mergeţi pe versiunea cu Android, ceva mai sensibilă, ceva mai greu de înţeles de către utilizatorii neiniţiaţi, dar şi cu funcţii şi posibilităţi în plus.
În cea de-a doua tabără aşteaptă modele precum Asus EEE Pad Transformer sau Acer Iconia Tab A500, care, chiar dacă nu pot rivaliza cu TAB-ul în privinţa aspectului şi formei, oferă funcţionalitate sporită prin prisma porturilor oferite sau a accessoriilor (docking station-ul disponibil pentru EEE Pad). În plus, acestea din urmă sunt şi semnificativ mai ieftine decât Galaxy Tab-ul de 10 inch.
Concluzii
Cu siguranţă Galaxy Tab-ul celor de la Samsung este una dintre cele mai aspectuoase şi mai portabile tablete de 10 inch în acest moment, dacă nu chiar cea mai. Probabil singurul său competitor în această privinţă este momentan iPad-ul celor de la Apple şi este de apreciat modul în care Samsung a reuşit să atingă şi să depăşească chiar în unele privinţe ştacheta înălţată sus de iPad la începutul acestei primăveri.
Cele două tablete se aseamănă şi prin prisma altor aspecte: preţ, porturi, calitate a ecranelor, autonomie. Diferenţele dintre iPad şi această tabletă sunt date însă de sistemul de operare: iOS vs Android HoneyComb, iar aici fiecare potenţial cumpărător de tablete îşi alege tabăra.
Comparând Galaxy Tab-ul cu restul tabletelor cu Android, observăm că oferă o serie de avantaje (mai uşor, mai compact, OS cu TouchWiZ UI, autonomie ceva mai bună, ecran mai bun, 3G) dar şi dezavantaje (preţ mai mare, lipsa accesoriilor demne de menţionat şi a porturilor importante).
Tocmai de aceea vă spuneam la început că Tab-ul de 10 inch se clasează în top alături de EEE Pad-ul Transformer al celor de la Asus în lista tabletelor de 10 inch cu Android. Pentru majoritatea utilizatorilor însă, cred că Asus-ul este încă alegerea mai bună, datorită accesoriilor şi preţului mai accesibil.
Însă cei care doresc soluţia mai stilată şi mai portabilă, au acum o opţiune excelentă: Samsung-ul Galaxy Tab 10.1 . Iar ca argument final, tableta celor de la Samsung este una dintre puţinele dispozitive din clasa sa (10 inch – Android) care oferă conectivitate 3G, un criteriu ce ar putea fi decisiv pentru unii dintre voi.
Laurentiu
3 octombrie 2011 la 10:31
Am si eu problema cu „pata” de pe display la Galaxy tab 10.1 , cumparata de la vodafone. Daca mai aflati ceva despre acest subiect si cum putem „scapa” de problema in mod oficial, eventual la garantie si ce motive putem invoca in fata „oficialilor” de la companiile de unde am achizitionat obiectul, va rog sa postati sau sa-mi da-ti un semn pe email. Cu stima.
Andrei
4 octombrie 2011 la 12:18
Laurentiu, nu am un raspuns de la orange si ma indoiesc ca voi avea. Asta ma face sa ma gandesc ca nu o schimba… Insa trebuie incercat, mergi la ei si vorbeste (in cazul tau la vodafone). Arata-le ca problema e universala si nu e cauzata de modul in care ai utilizat tu tableta si cere sa ti-o rezolve sau sa iti dea alta la loc.
Daca faci asta, sunt curios ce rezolvi, te rog mult sa lasi un comentariu dupa.
Ca metode de ameliorare: Din ce am vazut pe net, cica pata apare cand tableta e tinuta in medii calde si umede. Eu nu mai am modelul sa pot testa, dar acum ca e frig noaptea, lasa tableta pe balcon peste noapte si vezi daca dimineata mai apare pata. Oricum, si la mine pata aparea aleator, uneori da, alteori nu. Si aparea mai ales daca lasam tableta cu fata in jos.
iulia
24 octombrie 2011 la 16:02
Vreau sa zic ca si eu am problema cu pata aia din mijocul ecranului. La inceput era mica si disparea din cand un cand. Acum s-a extins pe o mare parte din mijlocul ecranului si nu mai dispare niciodata. Arata foarte ciudat. Nu se observa deloc atunci cand lucrez pe ea dar cand se inchide lumina ecranului se observa foarte tare. si incep sa imi fac griji. Acum sper sa existe o pisibilitate sa o schimb la vodafone,pentru ca de la ei am cumparat-o. Voi ati mai rezolvat ceva?
Andrei
24 octombrie 2011 la 22:30
Nop, eu n-am mai primit nici un raspuns de la Orange.
Unii zic ca pata apare cand folosesti tableta in medii calde si umede. Poti incerca sa o lasi pe balcon peste noapte si sa vezi daca dimineata mai apare… Altii pe Youtube ziceau ca o baga in frigider si apoi pentru o saptmana nu mai au probleme, dar sincer eu n-as face asta.
Anyway, incearca la VF sa vezi ce zic. Daca ai timp, lasa si aici raspunsul lor, sunt chair curios daca o vor schimba.
Cosmin
25 octombrie 2011 la 09:12
Este un gadget f f misto sa il ai…te ajuta f mult si in zona de business si aici ma refer la email, notes sau citire de documente…dar te si amuza in pauzele dintre sedinte…iti pui un film joci un joc…si repede reusesti sa te deconectezi…DAR niciodata nu o sa fie comparabil cu un LAPTOP! La browsing se descurca excelent, are 3G si imi place ca ruleaza pe Android! E subtire si usor de transportat; ca si design mi se pare interesanta dar usor sensibila ca si fiabilitate…nu o am de mult timp, asa ca mai revin cu detalii pe parcurs! Pana acum, nu regret in nici un fel ca mi-am cumparat-o!
constantin 40
20 decembrie 2011 la 11:41
Salut am si eu o intrebare daca ma puteti ajuta.Mar interesa in primul rind cum pot accesa cam pentru yahoo mesenger si daca stie careva cum se scoate cardul sd sau saca se scoate va multumecs anticipat si astept un raspuns daca exista
kosmin
14 ianuarie 2012 la 00:09
Am si eu o problema. Mi-am cumparat o tableta samsung galaxi 10.1 cu versiunea android 3.1 din italia. Acolo imi functiona internetul pe cartela dar aici in romania nu mi se conecteaza, imi arata semnalul dar nu se conecteaza. Ce setari trebuie sa ii fac eu am cartela de la rds. multumesc!!
George
27 aprilie 2012 la 23:56
Celor interesati de pata de pe ecran la Galaxy p7500 cititi thread-ul asta https://forum.xda-developers.com/showthread.php?t=1130230&page=76