Toshiba NB550D review – Samuraiul netbook-urilor de 10″
Gama de netbook-uri Toshiba de 10.1” a primit recent un al cincilea membru în cadrul familiei, care este de altfel şi cel mai puternic dintre acestea. Astfel, prin modelul NB550D, producătorul japonez îşi confirmă intenţiile de a reprezenta o soluţie adecvată şi pentru utilizatorii pretenţioşi care nu vor să facă rabat de la portabilitate, iar review-ul de mai jos va demonstra dacă Toshiba şi-a făcut sau nu temele în această privinţă.
NB550D reprezintă în acelaşi timp şi o nouă direcţie pentru Toshiba, întrucât vorbim despre primul netbook al mărcii japoneze care adoptă o platformă hardware oferită de AMD, în detrimentul popularelor opţiuni oferite de Intel întâlnite practic pe cele mai multe netbook-uri. Astfel, pe lângă performanţele brute ale noului Toshiba NB550D, acest review îţi va oferi şi o perspectivă asupra confruntării dintre cei doi producători de procesoare.
Specificaţii tehnice
- display LED backlit cu diagonală de 10.1” şi rezoluţie 1024×600 pixeli
- platformă hardware AMD Fusion: procesor AMD dual-core C-50 tactat la 1 GHz şi placă grafică integrată AMD HD 6250
- 1 GB memorie RAM DDR3
- hard-disk de 250 GB
- conectivitate: Wireless N, Fast Ethernet LAN, Bluetooth 3.0 HS
- porturi: 3x USB 2.0, VGA, căşti/microfon, cameră web, slot carduri SD
- acumulator de 61 Wh pe şase celule
- dimensiuni: 26.2 cm x 19 cm x 3.6 cm
- masă: 1.35 kg
- sistem de operare: Windows 7 Starter
Construcţie şi design
Toshiba NB550D mi-a atras atenţia de la prima vedere, în principal datorită designului adoptat. Cele mai multe portabile actuale vin cu un design clasic, însă modelul Toshiba beneficiază pe capac de numeroase ondulaţii. Chiar dacă acestea s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, avantajele sunt diverse, pornind de la o priză mai bună în mâini şi terminând cu reducerea numărului de amprente sau “atractivitatea” pentru praf.
Unul dintre avantajele netbook-ului este accesul facil la memorie şi hard-disk, astfel încât un upgrade nu este numai binevenit peste câţiva ani, ci şi facil de implementat, aşa cum poţi remarca şi din clipul de mai jos:
Partea din spate este confecţionată dintr-un plastic relativ aspru, include numeroase guri de ventilaţie, iar acumulatorul se integrează bine în design.
După ce am deschis capacul, primul lucru care mi-a sărit în ochi nu a fost display-ul sau tastatura, ci… boxele stereo amplasate pe palm rest. Un design într-adevăr total neconvenţional, însă pe de altă parte prezenţa boxelor stereo în această zonă nu îţi va crea niciun fel de problemă în utilizarea tastaturii şi cu atât mai puţin pe plan estetic. Şi chiar dacă nu îţi place acest design, calitatea bună a sunetului te va convinge că nu este decât un compromis foarte bun.
Iată şi modul în care Toshiba a amplasat porturile pe acest netbook:
Mai multe detalii despre designul netbook-ului poţi afla şi din clipul de mai jos:
Tastatura şi trackpad
Tastatura lui NB550D beneficiază de un design mai puţin obişnuit, care pe de o parte m-a încântat, însă pe de altă parte m-a dezamăgit. Concret, cele mai multe taste sunt full-size, inclusiv cele consacrate cifrelor şi literelor, însă tastele speciale de pe partea dreaptă sunt de aproximativ două ori mai înguste. Printre acestea se numără taste utilizate frecvent precum Enter, Backspace, Ctrl sau Alt, iar acest design este unul mai puţin estetic.
Personal, aş fi preferat ca toate tastele să aibă dimensiuni egale chiar dacă acest lucru ar fi însemnat îngustarea acestora, mai ales că nici spaţiile dintre taste nu sunt foarte generoase. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul că vorbim de un netbook de numai 10.1”, astfel încât implmentarea unei tastaturi care să mulţumească pe toată lumea este dificil de realizat.
În rest, două bile albe pentru zgomotul redus produs la redactarea articolelor şi absenţa aproape totală a flexibilităţii tastaturii.
Să trecem la trackpad: acesta nu este separat în niciun fel de palm rest, însă îţi vei da seama de “graniţele” sale datorită texturii diferite dintre cele două secţiuni. Din păcate, caracterul aspru al materialului din care este confecţionat mi-a creat uneori probleme: fie nu a răspuns corect la comenzi, fie pur şi simplu nu a răspuns deloc. Un alt punct negativ este lăţimea mică a acestuia, care nu compensează lungimea apreciabilă. În schimb, am fost mulţumit de prezenţa a două taste pentru click stânga şi, respectiv, click dreapta, chiar dacă sunt poziţionate în marginea inferioară a netbook-ului.
Ecran
Display-ul netbook-ului este de tip LED backlit şi are o diagonală de 10.1”, iar rezoluţia este una tipică pentru acest segment, 1024×600 pixeli. Ecranul este lucios şi oferă unghiuri relativ mici de vizualizare, însă luminozitatea şi constrastul sunt bune, în timp ce rabatabilitatea este limitată la aproximativ 130 de grade, suficient de bună dacă nu utilizezi portabilul în pat.
Hardware şi performanţe
Dacă primele patru netbook-uri Toshiba s-au bazat pe platforme Intel, iată că noul NB550D mizează pe platforma Fusion a rivalilor de la AMD. Vorbim despre un procesor dual-core C-50 cu frecvenţa de 1 GHz care este ajutat de o placă video integrata AMD 6250, la care se adaugă 1 GB de memorie RAM. Aceasta poate fi extinsă până la 4 GB, însă există un singur slot de memorie. Hard-disk-ul ales este unul suficient de încăpător pentru zilele noastre prin prisma celor 320 GB ai săi, însă viteza de rotaţie a platanelor este de numai 5400 rpm.
În termeni de performanţă brută, NB550D m-a impresionat la capitolul multimedia şi la performanţele grafice. Cel mai bun exemplu este calitatea oferită la rularea conţinutului multimedia HD, indiferent că este vorba despre clipuri YouTube sau fişiere în format MKV. Totuşi, trebuie să menţionez că la rezoluţie Full HD 1080p am întâmpinat unele probleme de redare, însă există şi situaţii fericite în care clipurile rulează fluent.
NB550D este primul netbook Toshiba de 10” care oferă port HDMI, însă calitatea acestuia este îndoielnică. Calitatea semnalului a fost departe de pretenţiile unui HD la transferul pe un televizor compatibil, indiferent de playerul software, chiar dacă am utilizat cele mai noi codecuri.
În schimb, când vine vorba despre aplicaţii, platforma AMD se dovedeşte a fi mai lentă decât cea oferită de Intel. Cu alte cuvinte, NB550D este o soluţie bună dacă vrei un netbook pentru multimedia, însă nu la fel de inspirată dacă eşti mai degrabă un devorator de aplicaţii.
Mai multe detalii despre performanta, in clipul de mai jos:
Iata si rezultatele obtinute in testele sintetice:
Software
Toshiba livrează NB550D cu sistemul de operare Windows 7 Starter, dar şi cu numeroase aplicaţii proprietare care în cea mai mare parte sunt inutile. Tocmai de aceea, te sfătuiesc să le dezinstalezi pentru a avea un sistem de operare cât mai curat, element esenţial pentru un computer portabil de mici dimensiuni.
Durata de viaţă a acumulatorului
Aşa cum am precizat la enumerarea specificaţiilor tehnice, netbook-ul Toshiba este dotat cu un acumulator pe şase celule de 61 Wh. În utilizarea curentă am obţinut o autonomie care a variat între cinci şi opt ore şi jumătate, valori foarte bune inclusiv pentru un netbook. Acest lucru se datorează însă inclusiv platformei AMD.
Astfel, dacă utilizezi netbook-ul preponderent pentru aplicaţii office cu o luminozitate a ecranului de numai 40% vei obţine o autonomie de peste opt ore, în special dacă utilizezi foarte rar browserul. Autonomia rămâne ridicată la un nivel de aproximativ şapte ore dacă foloseşti browserul ceva mai intens, inclusiv cu wireless-ul activat şi cu o luminozitate de până la 70%. Inevitabil, dacă te uiţi la un film în format HD autonomia va scădea destul de dramatic, însă chiar şi în acest context te poţi bucura de netbook aproximativ cinci ore înainte să pui acumulatorul în priză.
În concluzie, NB550D oferă o autonomie ridicată inclusiv pentru rularea conţinutului multimedia, ceea ce înseamnă că te poţi bucura de filmul preferat chiar şi atunci când eşti plecat într-o mini-vacanţă.
Conectivitate
Conectivitatea oferită de Toshiba pentru NB550D este una standard, singura absenţă remarcată fiind suportul USB 3.0. În schimb, avem trei porturi USB 2.0, HDMI, VGA, căşti/microfon, slot carduri SD, Wireless N, Bluetooth 3.0 şi Fast Ethernet LAN.
Boxe
Aşa cum am precizat la capitolul design, cele două difuzoare ale lui NB550D sunt poziţionate pe palm rest, o alegere originală care va nemulţumi o parte dintre potenţialii cumpărători. Totuşi, acest aşa-numit inconvenient poate fi trecut cu vedere, întrucât calitatea boxelor este foarte bună inclusiv la volum mare. Dacă aceasta este soluţia pentru un sunt de calitate pe netbook-uri, producătorii rivali ar face bine să urmeze modelul Toshiba.
Căldură, zgomot şi altele
La o utilizare de câteva ore pe zi, este inevitabil ca netbook-ul să se încălzească, însă nu devine atât de fierbinte încât să nu poată fi ţinut pe genunchi. De fapt, vei remarca o uşoară căldură doar dacă temperatura ambientală este de asemenea ridicată, însă în rest nu vei avea probleme majore din acest punct de vedere.
Din păcate, veştile nu sunt la fel de bune şi în privinţa zgomotului. Dacă la utilizare de tip office şi browsing nu am remarcat probleme, pe măsură ce am vizionat clipuri în format HD ventilatoarele procesorului au început să-şi facă simţită prezenţa. Avantajul este că dacă urmăreşti un film cu ajutorul căştilor este foarte puţin probabil să remarci zgomotul.
Disponibilitate şi preţ
Toshiba NB550D este deja disponibil în cele mai multe magazine de comerţ electronic din România, iar preţurile variază de la 1400 lei la 1500 lei. Aparent, preţul este unul destul de piperat pentru netbook de 10”, însă pe de altă parte vorbim despre un portabil cu performanţe bune spre foarte bune, motiv pentru care investiţia se poate dovedi inspirată.
Concluzii
Chiar dacă a renunţat la platforma Intel în favoarea uneia oferite de AMD, Toshiba s-a prezentat cu un netbook competitiv în carcasa lui NB550D. Designul reuşit, performanţele generale bune, sau autonomia peste medie te pot convinge să-l achiziţionezi, chiar dacă preţul pare uşor prea ridicat pentru un astfel de computer. Evident, există şi mici defecte, dar niciun produs nu este perfect.
Ce ne-a placut
- designul şi materialele alese pentru construcţie
- performanţele generale bun, inclusiv la capitolul multimedia
- autonomia ridicată
- calitatea boxelor stereo
Ce nu ne-a placut
- configuraţia tastaturii, care necesită o perioadă de adaptare
- trackpadul are momente când nu răspunde la comenzi
- zgomotul generat în cazul rulării conţinutului HD
Tamas
8 noiembrie 2011 la 22:41
Buna ziua!
As vrea doar sa va atentionez asupra unor greseli facute in legatura cu specificatiile netbookului: NU are port VGA, doar HDMI, o inconvenienta foarte mare pentru cei care au nevoie frecvent de conectare la proiector, conversia HDMI -> VGA fiind practic imposibil de realizat…