Asus Zenfone 3 ZE520KL review – smartphone performant cu un preţ bun
Asus nu are o istorie îndelungată în dezvoltarea smartphone-urilor cu Android, seria Zenfone făcânduși apariția cu numai doi ani în urmă și captând încet încet atenția cu telefoane precum Zenfone Selfie sau Zenfone Laser.
În scurtul interval de timp care a trecut de atunci totuși, producătorul taiwanez a reuşit să-şi rafineze gama din ce în ce mai vastă de terminale pe care le oferă sub acest brand, iar cea de-a treia generaţie ce tocmai a ieşit la lumină va fi de interes pentru o mare parte dintre voi, începând cu cei ce doresc un telefon accesibil, continuând cu cei ce doresc un telefon cu autonomie foarte mare sau un telefon cu un bun raport preț/performanțe și culminând cu cei ce poate caută un flagship cu specificații de top.
Modelul Asus Zenfone 3 este unul dintre modelele noi, un smartphone disponibil în două variante: una cu ecran de 5.2 inch, caz în care are numele de cod ZE520KL, şi alta cu ecran de 5.5 inch, corespunzătoare codului ZE552KL. Nu înţeleg de ce Asus nu apelează la o diferenţiere mai simplă a celor două modele, mai ales că, de exemplu, Zenfone 3 Plus nu sună deloc rău. Poate la generaţia a patra.
Până atunci, ne vom concentra atenţia asupra lui Asus Zenfone 3 ZE520KL în versiunea cu display de 5.2 inch, cu care ne-am jucat în ultimele zile și despre care ne puteți citi impresiile în rândurile de mai jos.
Specificaţii tehnice Asus Zenfone 3
Asus Zenfone 3 ZE520KL | |
Ecran | Super IPS+, 5.2 inch, FullHD |
Chipset | Snapdragon 625 |
Procesor | octa-core Cortex A53 |
Grafica | Adreno 506 |
Memoria RAM | 3 GB |
Memorie interna | 64 GB |
Conectivitate | 4G, Wi-Fi |
Camera foto | 16 MP, video 4K |
Software | Android 6.0 Marshmallow |
Acumulator | Li-Ion 2.600 mAh |
Dimensiuni | 146.9 x 74 x 7.7 mm |
Greutate | 144 grame |
Ce ne-a plăcut
Asus a încercat să construiască un Zenfone 3 cu un feeling cât mai apropiat de cel al unui smartphone premium. Unii ar putea spune chiar că s-a inspirat excesiv din designul lui Samsung Galaxy S7. Asta pentru că Zenfone 3 are un format unibody şi este acoperit cu sticla atât pe partea frontală, cât şi pe spate, ceea ce-i oferă un plus de eleganţă.
Marginile laterale sunt destul de pronunţate, în timp ce sub ecran se găsesc cele trei taste capacitive specifice Androidului: back, home şi multitasking.
Pe spate există camera foto cu dual LED flash, iar sub aceasta a fost amplasat senzorul de amprentă, care a funcţionat foarte bine pe parcursul testelor. Pe laterala dreaptă sunt butoanele de volum şi de power, care sunt ferme şi oferă o aderenţă bună, în timp ce jack-ul de 3.5 mm pentru căşti este poziţionat în partea superioară. În partea de jos există portul USB reversebil pentru încărcare şi difuzorul.
Accesul la slotul pentru cele două cartele SIM şi cardul microSD se face pe partea stângă, cu ajutorul unei cheiţe incluse în pachet. Reţine însă că slotul este de tip combo, astfel că dacă foloseşti card microSD nu mai poţi folosi un al doilea SIM şi invers.
În ciuda dimensiunilor generoase, Zenfone 3 stă bine în mâini şi, în ciuda sticlei de spate, nu este excesiv de alunecos. La această impresie contribuie şi greutatea de 144 de grame, una tipică pentru acest segment, în timp ce dimensiunile sale sunt 146.9 x 74 x 7.7 mm.
Zenfone 3 ZE520KL beneficiază de un ecran Super IPS+ cu diagonala de 5.2 inch care oferă o luminozitate puternică, adecvată parţial inclusiv în lumina soarelui, dar şi culori naturale, contrast bun şi unghiuri bune de vizualizare. Suprafaţa acestuia este protejată la zgârieturi cu Gorilla Glass 3.
Rezoluţia aleasă este Full HD, una mai mult decât potrivită atât pentru acest segment, cât şi pentru capacitatea de percepţie a ochiului uman.
Pentru platforma hardware Asus a optat pentru un chipset de nivel mediu, şi anume Qualcomm Snapdragon 625, echipat cu un procesor octa-core ARM Cortex A53 cu frecvenţa de 2.0 GHz. Spre deosebire de alte chipseturi, acesta nu include procesoare cu frecvenţe diferite. La rândul său, chipul grafic este Adreno 506, unul relativ modest, însă telefonul beneficiază de 3 GB RAM. Chiar dacă versiunea de bază care va fi disponibilă în România a lui Zenfone 3 oferă 32 GB spație de stocare, noi am avut la test o variantă cu memorie internă de 64 GB. Dacă nu este suficientă, ea poate fi extinsă cu un card microSD, amplasat în slotul combo dual-SIM.
Platforma hardware este însă suficient de competitivă pentru ca aproape totul să meargă strună pe Zenfone 3, în special dacă ne raportăm la acest segment de preţ. Astfel, chiar dacă uneori răspunde mai greu la comenzi decât în cazul telefoanelor de top, Zenfone 3 oferă per-total o experienţă plăcută de utilizare, cu o încărcare rapidă a aplicaţiilor, fluenţă în cadrul comenzilor şi rapiditate în deschiderea unor fişiere sau documente.
Lucrurile stau bine şi la redarea clipurilor, dar te sfătuim să ignori playerul video integrat care nu poate reda unele fişiere MKV şi care nu “citeşte” unele clipuri MOV. În schimb, dacă foloseşti un player 3rd party cum ar fi VLC Player, clipurile video sunt redate fluent, fără probleme de imagine sau de sunet. La rândul lor jocurile rulează în general bine, inclusiv titluri populare pentru Asphalt 8, Need For Speed sau Subway Surfers, iar difuzorul implementat în partea de jos se achită cu bine de sarcini, cel puţin atât timp cât nu dai sonorul prea tare, caz în care încep să se audă inevitabilele distorsiuni.
Iată şi rezultatele obţinute în câteva dintre cele mai populare programe de benchmark:
Din punct de vedere software, Zenfone 3 utilizează sistemul de operare Android 6.0.1 Marshmallow, peste care Asus a adăugat deja cunoscuta interfaţă proprietară Zen UI, ajunsă la cea de-a treia versiune.
Aceasta oferă o experienţă de lucru diferită de cea a versiunii native a Androidului, iar printre elementele pozitive un loc de frunte îl are gradul ridicat de personalizare. Astfel, există numeroase setări pe care le poţi aplica pentru a determina aspectul şi funcţionalitatea homescreen-urilor, pentru a stabili wallpaperul, pentru a shimba radical tema sau doar forma iconiţelor. Aproape toate aceste setări pot fi accesate rapid din meniu Manage Home, care apare printr-un simplu swipe de jos în sus pe ecran.
Centrul de notificări oferă iconiţe simple şi de mari dimensiuni, iar acestea pot fi personalizate după propriile gusturi.
Unul dintre cele mai interesante elemente ale interfeţei grafice este varietatea de gesturi pe care le poţi utiliza pentru diverse operaţiuni sau funcţii. De exemplu, dacă întorci telefonul cu faţa în jos în timpul unui apel acesta intră pe silent sau poţi seta diverse activităţi. Printre ele se numără deschiderea aplicaţiei de cameră printr-un dublu tap pe senzorul de amprentă (dar numai când telefonul este deblocat) sau realizarea unui screenshot prin apăsarea prelungită a butonului de multitasking.
La capitolul conectivitate, Zenfone 3 iese în evidenţă prin conexiunea 4G de maxim 300 Mbps, cu suport inclusiv pentru banda 38 folosită de Digi Mobil. Totuşi, reţine că poţi folosi conexiunea 4G doar pe slotul SIM 1 (micro-SIM), nu şi pe slotul 2 (nano-SIM). Evident, există şi Wi-Fi ac, bluetooth 4.2, GPS cu suport A-GPS, Glonass şi BDS şi radio FM.
Telefonul beneficiază de o cameră foto cu un senzor de 16 MP cu apertura f/2.0, autofocus cu laser, stabilizare optică a imaginii pe 4 axe şi dual-LED Flash. Pentru segmentul de preţ din care face parte, Zenfone 3 realizează fotografii de o calitate rezonabilă spre bună, cu excepţia cazului în care există o sursă puternică de lumină într-o zonă a imaginii, iar acest lucru se aplică în special pe timp de zi. Focusul se realizează foarte rapid, la fel ca şi pozele în sine, iar mai jos ai şi câteva exemplu concludente:
Pe lângă funcţiile clasice HDR off şi HDR on, camera beneficiază şi de un mod special numit HDR Pro. Din păcate, diferenţele dintre cele 3 tipuri sunt mai degrabă subtile, aşa cum poţi vedea mai jos, unde prima poză a fost realizată fără HDR, a doua cu HDR, iar a treia cu modul HDR Pro.
Pe timp de noapte, Zenfone 3 reuşeşte să surprindă suficient de multe detalii. Evident, problemele apar la existenţa unei surse puternice de lumină, caz în care apare efectul de blooming, iar o altă problemă este că, în astfel de condiţii, fotografiile se realizează semnificativ mai greu (1-2 secunde), indiferent dacă foloseşti sau nu flash-ul.
Nu în ultimul rând, Zenfone 3 poate filma clipuri în format 4K, însă pentru exemplul nostru am ales Full HD, un format mult mai popular şi potrivit:
Câteva poze interesante găsiți și în acest articol, inclusiv unele facute pe modul manual, atât ziua cât și noaptea. Rezultatele nu sutn deloc rele pentru acest segment.
Asus Zenfone 3 integrează un acumulator Li-Ion cu capacitatea de 2.600 mAh care nu poate fi înlocuit. În regim de utilizare normal, cu câteva zeci de minute de convorbiri, conexiune permanentă la internet (preponderent Wi-Fi) şi navigare destul de agresivă pe Facebook şi Chrome telefonul rezistă cu brio până la sfârşitul zilei, însă nu te aştepta la mai mult de atât decât în cazul în care nu stai foarte mult pe internet.
Ce scârţâie
La începutul articolului am menţionat că Zenfone 3 preia o parte din caracteristicile de design ale lui Galaxy S7, inclusiv cele două benzi arginitii de pe margine care înconjoară practic sticla de pe faţă şi, respectiv, sticla de pe spate. Acestea sunt din punctul meu de vedere cam inestetice şi ies prea mult în evidenţă. În plus, partea din spate se umple rapid de amprente, fiind acoperită cu sticlă, așa că probabil veți vrea să vă achiziționați o husă (Asus oferă unele compatibile).
Cel mai mare neajuns de natură hardware al acestui telefon sunt tastele capacitive de sub ecran care nu beneficiază de iluminare. Prin urmare, atunci când foloseşti telefonul pe timp de noapte, este posibil să ai dificultăţi să apeşi tastele în mod corect, chiar dacă intuieşti unde se află.
Totuși, de departe principalul punct ce lasă de dorit rămâne partea software, acel aspectele cheie care ar trebui să diferenţieze un telefon al unei mărci de telefonul altei mărci, în condițiile în care toate vin cu Android.
Dacă eşti un utilizator obişnuit, probabil că centrul de notificări are un rol important în gestionarea activităţilor tale. La fel ca orice alt producător, Asus îţi oferă posibilitatea să alegi câteva funcţii şi aplicaţii pe care să le accesezi rapid din centrul de notificări, însă implementarea este slabă. Astfel, pe ecranul de notificări ai două secţiuni: una cu diverse tool-uri “vopsite” cu verde şi alta cu diverse funcţii albastre. Ei bine, deşi poţi alege ce tool-uri şi ce funcţii doreşti, eşti limitat la două formule: 4 tool-uri şi 8 funcţii sau 4 tool-uri şi 12 funcţii.. Nu poţi alege alt număr de tool-uri în afară de 4 şi nu poţi alege alt număr de funcţii în afară de 8 sau 12, motiv pentru care cel mai probabil vei ajunge în situaţia să adaugi acolo tool-uri şi funcţii de care n-ai nevoie, doar pentru a putea da Save-ul de rigoare. Parcă am mai văzut asta pe undeva…
Pe de altă parte, Asus a copiat Samsung şi la un alt capitol: numărul mare de aplicaţii bloatware preinstalate. Există nu mai puţin de 25 de aplicaţii proprietare incluse în interfaţa Asus Zen şi niciuna dintre ele nu poate fi dezinstalată. Practic, poţi să le dezactivezi, dar deranjant e că între acestea, aplicaţiile cu adevărat utile sunt puţine: Calculator, Camera, Flashlight sau Radio FM. În rest, ai parte de aplicaţii inutile sau pentru care găseşti alternative mult mai bune în Play Store: Do It Later (aplicaţie de notiţe), File Manager (care include tot felul de opţiuni enervante pentru scanarea aplicaţiilor), Share Link (pentru transfer de fişiere prin Wi-Fi), Weather (aplicaţie bazată pe datele AccuWeather), ZenChat (o aplicaţie de chat pe care nu o foloseşte practic nimeni în Europa) sau ZenCircle. Pe lângă toate aceste aplicaţii, Asus a preinstalat inclusiv Facebook şi Instagram (care nu pot fi dezinstalate) sau TripAdvisor şi Amazon Kindle (care pot fi dezinstalate).
Poate că nu ar fi rău ca Asus şi mulţi alţi producători să urmeze exemplul Lenovo şi să ofere telefoane precum Moto G4, care integrează un Android nativ, chit că acest fapt ar duce la o ușoară creștere a prețurilor.
Preţ Asus Zenfone 3 şi disponibilitate
Asus Zenfone 3 este disponibil pe piaţa din România pentru aproximativ 1500 de lei în versiunea cu memorie internă de 32 GB și 3 GB RAM, o versiune cu 64 GB spațiu de stocare precum cea testată de noi nefăcând parte din oferta oficială. În schimb veți găsi modelul cu ecran de 5.5-inch, 4 GB de RAM și 64 GB stocare la circa 1850 de lei.
În această zonă de preţ şi diagonală a ecranului Zenfone-ul 3 concurează cu telefoane precum LG G4 (1550 lei), Sony Xperia Z3+ (1650 lei), Huawei P8 (1550 lei) sau HTC E9 Plus (1650 lei), toate cu avantajele şi dezavantajele lor. Ne așteptăm totuși ca prețul său să scadă ușor ușor în lunile ce vor veni, fapt ce ar trebui să contribui mult într-o eventuală decizie de cumpărare.
Concluzii
Trăgând linie, Asus Zenfone 3 este un smarthone cu ecran de 5.2-inch care beneficiază de o construcţie de calitate, un ecran bun şi o platformă hardware performantă pentru nivelul de preţ solicitat, plus o cameră foto bunicică şi un acumulator care rezistă măcar o zi.
Pe de altă parte, unele alegeri neinspirate în privinţa desingului software şi numărul ridicat de aplicaţii (inutile) preinstalate ce nu pot fi dezinstalate complet va deranja probabil o parte dintre potențialii cumpărători. Acesta este un aspect pe care cei de la Asus ar fi trebuit să îl trateze mai cu grijă, mai ales în condițiile în care concurența în rândul telefoanelor medii este crâncenă și software-ul este unul dintre cele mai importante elemente diferențiatoare.
Pro
- construcţie de calitate
- performanţe bune
- cameră foto bună
Contra
- tastele capacitive nu se aprind
- număr mare de aplicaţii preinstalate
Florin
22 octombrie 2016 la 23:20
Ești sigur că nu are 4G și pe simul 2?Eu zic ca are.Nu în același timp pe ambele simuri,ci pe rând,prin comutare din meniu.