Nokia 105 şi 301 – telefoane ieftine cu funcţii de bază
Nokia a lansat la MWC 2013 două noi telefoane ieftine cu care speră să se impună în special în ţări precum India şi China, însă acestea vor sosi şi în Europa la preţuri care încep de la numai 15 EUR.
Nokia 105 este considerat succesorul lui Nokia 1280 lansat în urmă cu trei ani şi devine cel mai ieftin telefon din portofoliul companiei finlandeze.
Telefonul este dotat cu ecran TFT cu diagonală de 1.45” şi 65.000 de culori, iar memoria internă este limitată la numai 8 MB.
Terminalul iese însă în evidenţă printr-o serie de funcţii interesante pentru acest segment de piaţă, cele mai interesante fiind rezistenţa la praf şi existenţa unor jocuri preinstalate pe software-ul Series 30, precum şi a posibilităţii de a asculta posturi de radio.
Nu lipseşte nici celebra lanternă disponibilă pe telefoanele ieftine, iar acumulatorul de 800 mAh asigura o autonomie de până la 35 de zile.
Nokia 105 va fi lansat în luna martie şi va avea un preţ de numai 15 EUR. Producătorul finlandez a anunţat că telefonul va fi disponibil şi în unele ţări din Europa, însă nu a precizat dacă printre acestea se numără şi România. În cazul în care va apărea şi în ţara noastră, ne putem aştepta la un preţ de 65-75 RON, acesta urmând să devină astfel unul dintre cele mai accesibile telefoane din România.
Nokia 301 – telefon ieftin cu funcţie dual-SIM
Nokia 301 este un alt telefon ieftin, însă beneficiază de dotări tehnice mai bune, cum ar fi ecranul ecranul TFT de 2.4” cu rezoluţie 320×240 pixeli sau camera foto de 3.2 MP.
Aceasta din urmă preia o serie de funcţii întâlnite inclusiv pe terminalele din seria Lumia, cum ar fi cele pentru realizarea fotografiilor panoramice sau cele de fotografiere secvenţială, prin care poţi alege una dintre cele cinci fotografii realizate la intervale foarte scurte de timp. În plus, există un asistent vocal pentru realizarea unor fotografii portrait cât mai reuşite.
Nokia 301 hands on la MWC 2013
În privinţa transferului de fotografii, Nokia mizează pe funcţia Slam, prin care poţi face sharing prin bluetooth prin simpla apropiere a două telefoane compatibile, fără să mai fii nevoit să faci pairing.
Telefonul are 64 MB RAM şi o memorie internă de 256 MB care poate fi extinsă prin carduri microSD, acesta fiind, potrivit Nokia, primul telefon cu design unibody şi slot microSD.
Telefonul beneficiază şi de versiune dual-SIM şi va apărea pe piaţa în al doilea trimestru al anului în peste 120 de ţări, astfel că aproape sigur va fi disponibil şi în România. Preţul de comercializare a fost stabilit la 65 EUR, adică aproximativ 300 RON în magazinele din ţara noastră.
Prin 105 şi 301, Nokia îşi propune să-şi consolideze cota de piaţă pe segmentul telefoanelor ieftine în special în contextul în care producători chinezi precum Huawei şi ZTE câştiga tot mai mult teren în acest domeniu mai ales în ţările asiatice.