Nokia Lumia 925 – aluminiu şi o cameră mai bună – specificaţii, păreri
Nokia a lansat astăzi modelul Nokia Lumia 925, o versiune îmbunătățită a vârfului de gamă Lumia 920. Noul model nu aduce elemente revoluționare, dar oferă câteva schimbări de design și aplicații pentru cei pasionați de fotografie.
Nokia susține că Lumia 925 reunește cele mai bune performanțe la realizarea fotografiilor în condiții de iluminarea scăzută, o aplicație „mai deșteaptă” pentru cameră și un nou aspect elegant.
Lumia 920, prezentat în review la GiZ.ro, a primit o mulțime de aprecieri pozitive pentru calitatea materialelor folosite și construcția solidă, dar a și fost criticat pentru greutatea destul de mare. Nokia a încercat să rezolve această problemă prin folosirea unor materiale mai ușoare, fără a modifica linia generală de design care definește gama Lumia.
În același timp, Nokia susține că tehnologiile sale foto sunt în continuă dezvoltare, fiecare model aducând elemente noi față de generația anterioară, caracteristică apreciată de utilizatori și un element distinctiv al companiei.
Specificații Nokia Lumia 925
Nokia Lumia 925 este motorizat de aceeași platformă Dual-Core Qualcomm Snapdragon S4 ca și Lumia 920, procesorul fiind tactat tot la 1,5 GHz. Memoria RAM a fost păstrată la valoarea de 1GB, dar memoria internă a fost redusă la 16GB, față de 32GB la Lumia 920, fără posibilitatea de a adăuga un card MicroSD.
Ecranul este similar ca dimensiune și rezoluție cu cel de la Lumia 920, 4,5 inch la rezoluție WXGA (1280 x 768 pixeli, format 15:9), dar Nokia a trecut de la IPS la tehnologia AMOLED. Ecranul are are o densitate a pixelilor de 334 ppi, vine cu tehnologia Nokia ClearBlack, o rată de refresh de 60Hz și este protejat de Corning Gorilla Glass 2. Ca și la Lumia 920, ecranul tactil este de tip „Super-sensitive touch” și poate fi folosit chiar dacă utilizatorul poartă mănuși.
Deși senzorul camerei principale este tot de 8,7 MP ca la Lumia 920, Nokia susține că a dotat Lumia 925 cu un nou sistem de lentile Carl Zeiss Tessar cu 6 elemente care să ofere imagini clare la fiecare fotografie. Totodată, Lumia 925 introduce următoarea generație de soft care asigură procesarea imaginilor. Nokia nu a reușit încă să aducă la gama Lumia performanțele de procesare întâlnite la Nokia 808, dar camera poartă brand-ul PureView și oferă stabilizare optică a imaginii.
Nokia a îmbunătățit și flash-ul, noul model de tip Dual LED având o distanță de operare de până la 3 m.
Restul specificațiilor camerei sunt identice cu Lumia 920: zoom digital de 4x, autofocus, apertură f/2.0, distanță focală 26mm, punct minim de focalizare 8cm, filmare 1080p la 30 fps și salvarea fotografilor în format JPEG.
Camera secundară este de 1,2 MP, rezoluție 1280 x 960 pixeli, cu unghi larg și posibilitatea de a realiza clipuri video.
Acumulatorul Nokia BL-4YW are tot 2000 mAh ca cel folosit la Lumia 920, dar Nokia promite o autonomie mai bună: până la 18,3 ore de convorbiri în rețele 2G și până la 12,8 ore în 3G. Bateria nu poate fi schimbată de utilizator.
Lumia 925 este compatibil cu standardele 2G, 3G și 4G LTE (maxim 100Mbps pentru descărcare și 50Mbps pentru transmitere), inclusiv cu cele folosite în România.
Diferențele majore față de celelalte modele din gama Lumia sunt date de materialele folosite pentru carcasă. Nokia a reușit să construiască o carcasă din aluminiu, marginea laterală fiind folosită drept antenă, similar cu design-ul introdus la iPhone 4.
Noile materiale au permis scăderea greutății terminalului fără a renunța la calitate și aspect. Astfel, Lumia 925 are dimensiunile 129 x 70,6 x 8,5 mm și o greutate de 139 grame, față de 130,3 mm x 70,8 mm x 10,7 mm și 185 grame la Lumia 920. Nokia a precizat că nu va renunța la folosirea policarbonatului pentru modele viitoare din gama Lumia.
Carcasa va fi disponibilă doar în trei culori, alb, gri și negru, dar Nokia va comercializa și capace colorate care oferă și încărcare wireless, funcție prezentă la Lumia 920 fără alt accesoriu.
Software Nokia Lumia 925
Lumia 925 este primul smartphone dotat cu noua aplicație Nokia Smart Camera care oferă posibilitatea de a realiza 10 fotografii deodată, ulterior putând fi editate cu opțiunile Best Shot, Action Shot și Motion Focus pentru a crea o imagine de calitate ridicată.
Aplicația va fi inclusă într-un update denumit Nokia Lumia Amber care va fi disponibil în această vară și pentru celelalte modele din gama Lumia cu Windows Phone 8. Pe lângă noua aplicație foto, update-ul va activa și funcția de radio FM la modelele existente.
Una dintre problemele Windows Phone era absența aplicației Instagram, aspect care îi nemulțumea pe mulți utilizatori. Pentru a rezolva această problemă, Nokia a colaborat cu Hipstamatic pentru a aduce o aplicație similară pentru telefoanele Lumia. Aplicația permite aplicarea de filtre fotografiilor realizate și partajarea pe principalele rețele sociale (Facebook, Twitter etc) și Instagram.
Alături de noile aplicații, Nokia a subliniat continuarea integrării serviciilor de localizare HERE și serviciilor de muzică Nokia Music, disponibile și la Lumia 925.
Preț și disponibilitate
Prețul recomandat de Nokia pentru Lumia 925 este de 469 Euro, fără taxe, iar telefonul ar trebui să fie disponibil începând cu luna iunie. Nokia a colaborat cu mai mulți operatori la nivel global, iar în Europa Lumia 925 ar putea să fie disponibil doar prin intermediul Vodafone. În timpul prezentării oficiale, reprezentanții Nokia au susținut că datele de lansare pentru fiecare țară vor fi anunțate în perioada următoare.
Având în vedere că Lumia 920 a ajuns în România cu o întârziere destul de mare față de alte țări, este posibil ca și Lumia 925 să fie disponibil abia în toamnă. Acest fapt va crește prețul inițial, fiind posibil să ajungă la aproximativ 3000 lei.
În măsura în care Nokia România va anunța disponibilitatea locală, vă vom ține la curent cu datele legate de lansare și prețuri.
Nokia Lumia 925 vs principalii concurenţi
În ansamblu, putem considera Lumia 925 drept o versiune îmbunătățită a modelului lansat anul trecut, Lumia 920. Principala diferență față de Lumia 920 este carcasa de aluminiu care a contribuit la scăderea semnificativă a greutății terminalului, 139 față 185 grame, și reducerea grosimii de la 10,7 mm la 8,5 mm.
Deși senzorul foto este identic, noile lentile ar putea aduce un plus de performanță. O comparație adecvată între cele două modele ar putea fi realizată abia după ce Lumia 920 va primi update-ul Amber, care ar trebui să aducă același soft de procesare foto.
Prin comparație cu Samsung Galaxy S4, prezentat pe larg în review la GiZ.ro, Lumia 925 folosește o platforma hardware mai veche (S4 față de Snapdragon S600), are un ecran mai mic (4,5 inch față de 5 inch FullHD), dar ar trebui să ofere, cel puțin teoretic, fotografii de calitate mai bună. În plus, Lumia 925 oferă construcția solidă de aluminiu, față de carcasa de plastic folosită la S4 și criticată de unii utilizatori.
În privința unei comparații cu HTC One, de asemenea prezentat în review, am putea spune că Lumia 925 vine cu un design metalic similar, dar ceva mai ușor și mai subțire. Desigur, în privința specificațiilor tehnice, HTC One este dotat ca și Galaxy S4 cu Snapdragon S600, față de procesorul Dual-Core tactat la 1,5 utilizat la Lumia 925. Nokia susține că Lumia 925 va realiza fotografii foarte bune în condiții de iluminare scăzută, aspect la care va trebui să concureze cu HTC One.
Concluzii
Nokia Lumia 925 aduce prima carcasă metalică pentru gama Lumia cu Windows Phone 8 și îmbunătățiri ale camerei PureView. Nokia nu a actualizat platforma hardware, păstrând specificațiile Lumiaului 920, fapt ce ar putea constitui un dezavantaj în competiția cu alte telefoane de top.
Alături de aspectul nou, Lumia 925 ar putea să atragă utilizatorii prin performanțele camerei foto, dacă acestea se vor dovedi mai bune decât cele ale versiunilor anterioare și decât modelele concurenței. Şi nu în ultimul rând, printr-un preţ sub cel al compatiţiei directe.
Stefan - GeekBlog
15 mai 2013 la 19:46
Mereu mi-au placut telefoanele Nokia. Insa nu prea imi place Windows 8 :).
Poate voi putea trece peste asta daca ma hotarasc sa ca e bun un Lumia 925