Samsung Galaxy S5 review – micile detalii
M-am jucat în ultima vreme cu telefoanele de top ale momentului şi a venit timpul să aştern pe hârtia virtuală câteva impresii legate de Samsung-ul Galaxy S5, un telefon primit cu oarecare reţinere imediat după lansare, un telefon de la care mulţi se aşteptau probabil la mai mult şi cu toate acestea, un telefon care concurează cu brio la titlul de Cel mai Cel smartphone de top cu Android al momentului.
Pe scurt, S5-ul nu este un upgrade major, cel puţin la prima vedere, faţă de Galaxy-ul S4 sau Note-ul 3 lansate în 2013. Aceasta deoarece telefoanele din segmentul premium au ajuns deja la un nivel foarte ridicat, un nivel la care, după părerea mea, cu greu te poţi aştepta la surprize, la modificări radicale, la noutăţi care să te dea pe spate. Iar acest lucru nu este valabil doar în tăbăra Samsung, ci şi în curţile competitorilor.
Într-un final însă contează că S5-ul este un telefon fain, un telefon care va satisface multe pretenţii. Dar nu un telefon fără neajunsuri sau fără aspecte pe care personal le-aş fi preferat altfel implementate. Mai multe despre ele vă voi povesti în rândurile de mai jos, nu înainte de a vă spune însă că m-am jucat cu două modele de S5 în ultimele săptămâni, unul dintre ele fiind primit de către cei de la Orange, prin intermediul programului Orange Tester, despre care puteţi afla mai multe informaţii aici.
Review video
Design şi Exterior
Deşi nu sunt un utilizator zilnic de telefoane cu Android, pot spune că nu i-am găsit nici un cusur major acestuia.
Îmi place cum se simte S5-ul în mâna, mai mult decât alte telefoane din gama sa. Da, plasticul e la putere în continuare pe acest Galaxy, dar finisajul lucios a lăsat locul unuia mat, cu o textură ceva mai moale şi un design cu perforaţii. Carcasa este disponibilă în mai multe culori, ceea ce e un lucru bun, şi noua implementare e un pas înainte faţă de ce am văzut pe S4 sau chiar pe Note.
Pentru mine însă acest lucru contează mai puţin, pentru că oricum pun un bumper pe telefoanele mele. Dacă voi folosiţi însă telefonul „naked”, probabil veţi remarca senzaţia oarecum de „ieftin” a S5-ului, mai ales prin prisma comparaţiei cu iPhone-urile, HTC-ul One M8 sau Sony-ul Xperia Z2.
Carcasa de plastic are însă şi beneficii: telefonul e relativ uşor, iar spatele este în continuare demontabil şi uşor de schimbat. Iar dacă vă gândiţi la ce se va întâmpla când veţi scăpa telefonul din mână, atunci nu vă faceţi iluzii: fie că e din platic, metal sau sticlă, dacă pică cum nu trebuie, efectele pot fi urâte.
Bun, trecând peste contrucţie, trebuie menţionat că S5-ul este acum certificat IP67, iar asta înseamnă că e rezistent la praf şi la apă. Aşadar, poţi să faci duş cu el sau să-l bagi în piscină, dacă vrei să faci nişte poze subacvatice.
Personal, nu m-au dat niciodată pe spate aceste funcţii, pe care le-am mai văzut pe S4 Active sau seria Xperia Z, însă poate vouă vă va fi de folos. Mai important de menţionat e că S5-ul nu dă impresia unui telefon rugged şi nici nu este de altfel, aşadar va trebui în continuare să vă purtaţi cu grijă cu el dacă doriţi să îl folosiţi o vreme mai îndelungată.
Una peste alta, S5-ul arată şi se simte în mare parte că un Galaxy, doar că e ceva mai bine finisat. Ecranul a crescut în dimensiuni cu 0.1 inch faţă de cel al S4-ului, dar cei de la Samsung au îngroşat şi marginea din jurul său, astfel că S5-ul este mai voluminos şi ceva mai greu de cuprins şi utilizat cu o singură mână, lucru ce s-ar putea să deranjeze pe unii dintre voi.
Ecran
Că tot veni vorba de ecran, avem un panel AMOLED de 5.1 inch pe Galaxy-ul S5, cu rezoluţie 1920 x 1080 px. Un panel AMOLED cu clasicele sale avantaje şi dezavantaje (unghiuri de vizualizare bune, contrast excelent, negru perfect, luminozitate medie, culori saturate), însă mai luminos decât panelurile similare testate în trecut.
Culorile suprasaturate rămân un punct nevralgic, chiar dacă în mare, conţinutul afişat de S5 arată senzaţional. Doar că e nerealist. Iar asta o vei vedea atât în filme, cât mai ales atunci când faci poze, pentru că rezultatele vor arată într-un fel pe ecranul S5-ului, şi în altul când le vei scoate mai apoi pe un calculator.
Camera
Şi hai să vorbim acum despre cameră. Pe hârtie, S5-ul a primit un senzor mai mare, mai mulţi megapixeli, un nou modul de procesare grafică şi un nou sistem de focus, ce promite să fie foarte rapid. În plus, cei de la Samsung au modificat şi interfaţa camerei foto, în bine aş zice eu, chit că îţi va lua ceva timp să te obişnuieşti cu ea şi multiplele sale opţiuni.
Cum face faţă însă S5-ul probei practice? În general bine. În lumina bună, nimic de reproşat. Focusul este rapid, fidel şi rezultatele bogate în detalii. În lumină proastă însă, S5-ul moşteneşte metehnele S4-ului. Venind de pe iPhone 5 şi 5S şi obişnuit fiind să scot telefonul din buzunar şi să obţin poze utilizabile în orice condiţii, nu am fost prea încântat de performanţele S5-ului în interior şi în condiţii mai întunecate, când o mare parte din poze ies mişcate şi cam… negre. Activarea modului de stabilizare a imaginii ajută mult, însă în acest caz, durează chiar şi câteva secunde să faceţi o poză. Iar câteva secunde sunt mult prea multe.
Trecând peste acest aspect, S5-ul e un camera-phone bunicel. În practică, aş zice că e poate cel mai complet dintre cele existente în tabăra Android-ului în prezent, deşi experienţele cu Xperia Z2 şi HTC One M8 îmi sunt încă relativ limitate, aşadar, nu mă grăbesc să trag concluzii. Însă păleşte în preajma iPhone-urilor ultimilor ani sau a monştrilor dedicaţi fotografiei, precum Lumia 1020.
Mai jos găsiţi o serie de poze realizate cu S5-ul, în diverse condiţii. Ele nu au fost editate în nici un fel, doar redimensionate şi salvate ca JPG-uri în Photoshop, la calitate 70%. Mai multe detalii despre performanţele camerei foto vom vorbi şi într-un articol viitor, în care vom compara S5-ul şi cu rezultatele oferite de iPhone-ul 5S, Galaxy-ul S4, HTC-ul One M8 si Sony-ul Xperia Z2, aşadar, staţi prin preajmă.
Utilizarea de zi cu zi
Bun, să trecem mai departe. S5-ul este motorizat de hardware de ultima generaţiei şi Android 4.4 KitKat, şi chiar dacă are doar 2 GB de RAM, este rapid şi fâşneţ în cele mai multe cazuri. Lag-ul şi micile agăţări îşi bagă coadă însă destul de des, astfel că experienţa de utilizare nu este perfectă. Iar vina o poartă în mare parte TouchWiz-ul, skin-ul pe care cei de la Samsung insistă să îl adauge peste Android.
Un skin redesenat, simplificat ca şi design pe S5, dar nu şi ca funcţii. Cei de la Samsung insistă să ne arate că ei ştiu să facă lucrurile mai bine decât Google, cu Android-ul Vanilla, şi poate pe de o parte, o fac. Personal, nu mă dau în vânt după TouchWiz, dar nici nu mă deranjează foarte mult. Are părţi pozitive şi părţi stupide, precum meniul de setări extrem de stufos sau opţiunile de S Finder şi Quick Connect active în mod standard în ecranul de Notificări, pe care nu m-am prins cum le pot elimina.
Galaxy-ul S5 vine şi cu o colecţie destul de stufoasă de aplicaţii şi funcţii, însă parcă mai puţin stufoasă decât cea de pe S4. Gesturile au mai fost puţin periate, eliminându-se cele inutile, precum quick glance-ul. Dintre aplicaţii, sunt prezente cea de Music, Video, File Mangerul, S Planner sau S health, dar mai multe pot fi descărcate din Samsung Apps. Detalii în pozele de mai jos.
Şi că tot veni vorba de S Health, aceasta este o aplicaţie capabilă să îţi urmărească activitatea de zi cu zi şi să îţi sugereze ce mişcare trebuie să faci sau câte calorii să consumi. O aplicaţie ce sună interesant la început, dar de care eu m-am plictisit rapid, pentru că task-ul de a adăuga informaţii în fiecare zi în aplicaţie este laborios şi plictisitor. S Health se integrează şi cu accesoriile celor de la Samsung, Gear Fit şi Neo 2, utilizând funcţiile de pedometru, dar şi cititorul de puls, aflat atât pe telefon, imediat sub camera, cât şi pe accesorii.
O altă noutate pe S5 este şi senzorul de amprentă, integrat în butonul de Home, buton care este acum încadrat de comenzi tactile de Back şi de Multitasking (a înlocuit butonul de Settings). Senzorul de amprentă este însă optic, astfel că pentru a debloca telefonul, a face plăţi sau a folosi modul Privat, nu e suficient să îţi poziţionezi degetul peste senzor, ca pe iPhone-uri, ci trebuie să tragi degetul peste senzor, de sus în jos. O acţiune dificil de realizat fără a utiliza ambele mâini, dpmdv.
S5-ul oferă şi ceva noutăţi pe partea softare, câteva moduri interesante de utilizare, precum Kids Mode (o aplicaţie destul de simplă de Parental Control), Private Mode (permite ascunderea anumitor fişiere de pe telefon cu un cod, parolă sau cu amprenta) sau modul Blocking, util dacă nu vrei să fii accesibil decât pentru anumite persoane.
Pe lângă acestea, S5-ul oferit de Orange vine şi cu un pachet de vreo 10 aplicaţii construite în jurul serviciilor Orange, precum Contul Meu, Film, Antivirus, TV Go, Deeezer sau Cloud. Utile sau nu, asta decideţi voi, mie unul mi-ar fi plăcut totuşi să pot şterge ce nu folosesc, însă, la fel ca în cazul aplicaţiilor puse standard de Samsung pe acest telefon, nici cele aduse de Orange nu pot fi înlăturate, ci doar dezactivate şi ascunse din App Drawer. Drept urmare, pe un Galaxy S5 de 16 GB, spaţiul de stocare liber şi accesibil ţie, ca utilizator, este destul de limitat, undeva spre 11 GB (îl poţi însă suplimenta cu carduri microSD de până la 128 GB).
Una peste alta, toate cele povestite mai sus sunt detalii. Detalii care pot face diferenţa pentru mulţi dintre voi, sau nu. Privit în ansamblu însă, S5-ul este un terminal performant, capabil să facă faţă fără probleme task-urilor cerute, de la cele de bază, până la rularea de conţinut video, de jocuri sau diverse soft-uri mai specializate (editări rapide de poze şi clipuri, de exemplu).
Autonomia
Chiar şi utilizat destul de intens, Galaxy-ul S5 oferă o autonomie bună, de cel puţin o zi. În testele mele, aceasta se traduce în spre 10 ore de utilizare zilnică continuă (twitter, facebook, browsing, muzică, puţine filme, convorbiri), spre 10 ore de filme şi spre 6 ore de jocuri.
Însă, e important de menţionat că principalii consumatori sunt ecranul şi conexiunea 4G. Neutilizat, cu 4G-ul pornit şi Gear Fit-ul conectat, S5-ul pierde 2-3% din baterie pe oră, fără a face nimic pe el, dar primind notificări periodice. Cu alte cuvinte, în aceste condiţii, undeva la 15-20% din baterie se va duce pe parcursul nopţii.
Deactivand 4G-ul atunci când nu e folosit, deconectând accessoriile legate prin Bluetooth şi având grijă că luminozitatea ecranului să fie setată la un nivel adecvat (în interior, eu o setez manual undeva pe la 15-20% ), autonomia poate creşte considerabil şi atinge cifrele menţionate mai sus. Cifre ce nu sunt deloc rele, mai ales că S5-ul oferă o baterie ce se poate uşor scoate şi înlocui, în caz de nevoie.
Mai mult, Samsung a implementat şi câteva metode software de economisire a bateriei, modul Ultra Power Saving fiind chiar destul de extrem: ecranul devine alb-negru, accesul este permis doar la funcţii de baza şi conexiunile sunt oprite în modul standard, exceptând-o pe cea 3G.
Preţ şi disponibilitate
La liber, S5-ul pleacă de la circa 3100 de lei în prezent (la monentul la care a fost publicat acest review, ]ntre timp e posibil să se fi ieftinit) şi este disponibil în cam toate magazinele din ţara noastră, în cele 4 versiuni diferite de culoare (Charcoal Black, Shimmery White, Electric Blue and Copper Gold), cu 16 sau 32 GB spaţiu de stocare.
Operatorii îl oferă în diverse pachete, cu preţuri pornind de la 299 de euro şi urcând până la 699 EUR, fără abonamente.
Un preţ „aşteptat”, însă ceva mai mare decât cel al competitorlor direcţi.
Accesoriile oferite de Samsung au şi ele preţuri destul de piperate. Gear Fit si Gear Neo 2 costă în jur de 200 de EUR, în vreme ce Gear 2, cel mai nou smartwatch compatibil cu Galaxzy-urile, costă circa 300 de EUR. Accesoriile sunt în acest moment disponibile doar în unele magazine de la noi, sau în ofertele operatorilor.
Concurenţă
Sony Xperia Z2 şi HTC One M8 sunt principalii rivali ai Galaxy-ului S5, ambele fiind telefoane de top lansate de curând. Apoi vin terminale pecum iPhone 5S, Galaxy Note 3, LG Nexus 5 sau LG G2, cu preţuri mai bune şi funcţii în mare asemănătoare. E greu însă de spus care dintre aceste telefoane este cel mai bun. De fapt, nu există un „cel mai bun” telefon mobil. Fiecare are propriile avantaje şi neajunsuri.
HTC One M8 arată senzaţional, este performant, are un ecran impresionant şi boxe stereo pe faţă, însă suferă la capitolul cameră foto. Sony Xperia Z2 are la rândul său anumite probleme cu procesarea software a imaginilor captate şi este masiv şi greu, însă nu are vreun cusur major. Nexus-ul 5 şi LG-ul G2 au de partea lor preţurile excelente, de sub 2000 de lei, în vreme ce modelele amintite mai înainte se învârt pe la 2600-3000 de lei. Iar Note-ul 3 are de partea să ecranul masiv şi S-Pen-ul. Nu în ultimul rând, iPhone-ul S5 este fâşneţ şi compact, iar Lumia-ul 1020 este cel mai bun camera-phone al momentului.
Multiple opţiuni pentru multiple nevoi. Iar abundenţa de opţiuni nu poate decât să mă bucure.
Concluzii
Trăgând linie, S5-ul este un telefon bun spre foarte bun. Aspectul, ecranul, performanţele, autonomia, camera, cam toate primesc note bune, chit că există destule aspecte ce pot fi îmbunătăţite, începând cu speakerul, continuând cu materialele folosite în realizarea construcţiei şi terminând cu software-ul camerei foto, cel responsabil după părerea mea de performanţele slabe în lumină scăzută.
Pentru mulţi dintre voi însă, Galaxy-ul S5 poate fi o alegere bună, o alegere cu puţine compromisuri. Şi o alegere construită în jurul unor fundaţii destul de solide şi a micilor detalii, micilor funcţii software şi hardware.
Astfel că vă încurajez să mergeţi să vedeţi S5-ul în realitate, să vă jucaţi cu el în magazinele marilor retaileri sau ale operatorilor, să îl comparaţi cu principalii rivali dincolo de aspectul exterior, şi în final să îl şi cumpăraţi dacă vă satisface nevoile şi pretenţiile. Pentru că, fără a da pe cineva pe spate, Galaxy-ul S5 este un telefon reuşit.
Florentiu
10 mai 2014 la 01:09
Miciile detalii fac diferenta, dar de ce tot timpul trebuie imbunatatit ceva la Samsung?
Daniel Popescu
10 mai 2014 la 11:36
Tot timpul trebuie imbunatatit ceva la orice produs. Poate pentru ca nu exista si nu va exista niciodata produsul perfect.
Andrei Girbea
11 mai 2014 la 00:57
Pai, la orice dispozitiv e ceva de imbunatatit…
ciprian
18 mai 2014 la 22:34
Cum pot afla daca telefonul meu nu este replica? Am cumparat de la cineva si am indoeli, iar camera nu prea face poze seara cum ar trebui.
Daniel Popescu
19 mai 2014 la 21:31
In cazul in care nu-ti dai seama din punct de vedere vizual, apeleaza la un banal program de benchmarch. Cel mai simplu pentru situatia ta este CPU-Z, pe care il gasesti in Google Play Store (Magazin Play).
Dana
29 mai 2014 la 15:30
Un telefon pe care chiar mi-l doresc! Sper sa il am cat de curand! Grozav review!
Climatizare
12 august 2014 la 11:05
Foarte frumos telefonul si foarte performant!
sorin
20 octombrie 2014 la 02:57
Am galaxy s5 si cand ascult muzica vibreaza telefonul…stie cineva cum fac sa dezactivez acea vibratie..?
Simona Anca
12 iunie 2016 la 18:23
Mă ajutați și pe mine va rog
Mi am uitat parola de la modul privat
Cum pot sa o recuperez /schimb
Mulțumesc