Sony Xperia M
Sony continuă seria lansărilor din gama pentru 2013 cu Sony Xperia M, cel mai accesibil model de până acum. Noul smartphone respectă linia de design OmniBalance introdusă odată cu lansarea Sony Xperia Z, dar oferă o gamă mai variată de culori.
Sony susține că a încercat să păstreze caracteristicile premium ale seriei Xperia, în același timp adresându-se unui alt segment de utilizatori și stabilind un nou preț de referință.
Din punct de vedere al specificațiilor, Xperia M se situează la granița dintre un smartphone cu dotări de bază și un model din segmentul de mijloc. Gama produselor Xperia din acest an include versiunile de top Xperia Z/ZL, smartphone-ul pentru condiții extreme Xperia ZR, modelul de clasă medie Xperia SP și versiunea cu ecran mai mic Xperia L.
Față de acestea, Xperia M ar putea fi situat sub Xperia L, datorită faptului că vine cu un ecran și mai mic. Totuși, restul dotărilor îl fac o opțiune interesantă pentru cei aflați în căutarea unui smartphone cu performanțe medii.
Sony Xperia M specificații
Smartphone-ul Xperia M vine echipat cu:
- ecran de 4 inch la rezoluție FWVGA;
- procesor Dual-Core tactat la 1 GHz;
- 1GB memorie RAM;
- 4GB spațiu de stocare și slot pentru card;
- cameră principală de 5MP și cameră frontală;
- acumulator de 1750 mAh;
- Android Jelly Bean 4.1.
Funcții importante
Dacă M vine de la mini, se pare că un ecran de 4 inch este considerat mic în 2013. Sony a optat la Xperia M pentru un ecran TFT la rezoluție 854 x 480 pixeli (densitate de aproximativ 245 ppi), capabil să reproducă peste 16 milioane de culori. Din testele anterioare cu Xperia SP, tehnologia folosită de Sony pentru ecran pare să aibă unele probleme ce ar putea influența experiența de utilizare. Mai mult, Xperia M nu vine cu motorul de procesare a imaginii Mobile BRAVIA, ce ar fi putut să crească calitatea afișajului. Totuși, Sony susține că ecranul este luminos și acoperit cu sticlă premium. Sticla este rezistentă la zgârieturi, ca la Xperia L, dar nu Gorilla Glass, ca la modelele mai performante.
Xperia M este motorizat de platforma Qualcomm Snapdragon S4 MSM8227, folosită și de Nokia la modele precum Lumia 520 și 720. Sistemul include un procesor Dual-Core Krait tactat la 1 GHz și un GPU Adreno 305. Deși nu se poate ridica la nivelul performanțelor întâlnite la modelele Quad-Core, Xperia M ar trebui să fie suficient de puternic pentru a rula în bune condiții majoritatea aplicațiilor și jocurilor disponibile în prezent. De asemenea, memoria RAM de 1 GB ar trebui să asigure o utilizare fluentă.
Deși spațiul de stocare este de 4 GB, din care doar aproximativ 2GB disponibili utilizatorului, Xperia M vine cu suport pentru card-uri MicroSD de până la 32 GB, valoare ce ar trebui să fie suficientă chiar și pentru cei care doresc să stocheze fișiere multimedia mari.
Camera principală este dotată cu senzorul Sony Exmor RS de 5 MP și flash, are zoom digital 4x, autofocus, detectare facială, stabilizare a imaginii și poate înregistra clipuri video HD (720p). Alături de acestea, Sony a integrat și funcțiile proprii one-touch care permit schimbul rapid de imagini între dispozitive prin NFC. Camera secundară este mai puțin performantă, fiind de tip VGA, dar ar trebui să asigure efectuarea în bune condiții a apelurilor video.
Xperia M este compatibil cu rețelele 2G și 3G HSPA+, ce ar trebui să asigure viteze bune la conectarea la Internet. Smartphone-ul va fi comercializat și în versiunea DualSIM sub numele Xperia M dual, fără alte modificări față de modelul de bază.
Fiind un telefon mai accesibil și orientat către tineri, Sony pune accent la Xperia M pe îmbunătățirea calității sunetului. În acest sens, modelul vine echipat cu tehnologiile ClearAudio+, xLOUD și 3D Surround Sound, iar aplicația Walkman are o mulțime de opțiuni de configurare, inclusiv ajustarea manuală a egalizatorului.
Xperia M mai vine echipat cu Bluetooth 4.0, GPS, MicroUSB și Wi-Fi cu funcție de hotspot.
Acumulatorul de 1750 mAh poate fi schimbat de utilizator și ar trebui să ofere, conform estimărilor Sony, până la 498 ore în regim de așteptare în 2G și până la 454 ore în 3G. Timpul de convorbire estimat este de până la 10 ore în regim 2G și până la 9 ore în rețelele 3G. Ca și la alte modele Xperia, Sony a inclus modul STAMINA, care ar trebui să îmbunătățească autonomia.
Xperia M are dimensiunile 124 x 62 x 9,3 mm și o greutate de 115 grame. Versiunea DualSIM va fi disponibilă în culorile negru, violet și alb, iar modelul de bază va avea în plus și opțiunea de carcasă galbenă.
Îl cumpărăm sau nu?
Xperia M se apropie ca dotări de alte modele Sony din clasa medie, dar vine cu un ecran mai mic. Performanțele platformei hardware nu sunt excepționale, dar ar trebui să asigure o funcționare fluentă și o experiență plăcută de utilizare.
Cum Sony susține că va stabili, prin acest model, un nou preț de referință pentru gama Xperia, ar trebui să fie un telefon accesibil, cu dotări decente. Telefonul va fi disponibil la nivel global începând cu trimestrul trei 2013 și ar trebui să apară destul de repede și în România.
Sony Xperia M și concurența (Orange Nivo și Samsung Galaxy S3 Mini)
Sony dorește să ofere un smartphone accesibil și, din acest punct de vedere, am putea compara Xperia M cu Orange Nivo. Ambele au ecran de 4 inch, cameră de 5MP, procesor Dual-Core tactat la 1GHz, dar Xperia M are parte de o platformă hardware mai nouă și 1 GB RAM față de 512MB.
Samsung Galaxy S3 Mini vine cu un ecran de tip Super AMOLED, dar are tot cameră de 5 MP și 1GB RAM, iar platforma hardware nu este la fel de performantă.
O evaluare corectă a poziției Xperia M față de concurență va putea fi realizată după ce telefonul va fi disponibil oficial în România.
Preț Sony Xperia M
Deși Sony nu a anunțat oficial prețul, susținând doar că va fi un model accesibil, putem face câteva estimări bazate pe prețurile celorlalte modele din gama Xperia. În prezent, modelul de top Xperia Z se comercializează la aproximativ 2570 lei, iar modelul de clasă medie Xperia SP undeva între 1600 și 1700 lei. Având în vedere că, între Xperia SP și M, mai avem și modelul Xperia L, am putea anticipa un preț la lansare de cca. 1100 lei pentru Xperia M. Odată ce modelul va fi disponibil oficial în România și în oferta operatorilor, prețul ar trebui să scadă.
Concluzii
Prin Xperia M, Sony ne propune cel mai mic model, de până acum, din gama lansată în 2013. Compania a încercat să păstreze elemente de design similare versiunilor mai performante și a dotat Xperia M cu o platformă ce l-ar putea aduce aproape de modele din clasa medie. Dacă Sony Xperia M va avea și un preț accesibil, așa cum sugerează Sony, ar putea avea succes printre utilizatorii care doresc un smartphone cu performanțe bune în sarcinile de zi cu zi.
Datele vor fi actualizate odată cu intrarea Sony Xperia M pe piața din România, până atunci așteptăm opiniile și întrebările voastre în secțiunea de comentarii.